Acasă Blog Pagina 137

Cine poate cânta la pian și juca ping-pong în același timp? Cine este cel mai bun pianist?

0

Răspunsul îl vom afla în mai puțin de o săptămână, la PIANO BATTLE – Andreas vs Paul

Cel mai nonconformist spectacol-concert de muzică clasică, PIANO BATTLE- Andreas vs Paul vine în România, pe 8 octombrie 2018. Cunoscuții pianiștii de origine germană, Andreas Kern și Paul Cibis se vor duela spre deliciul publicului la Teatrul Național din București.

Biletele pentru spectacolul PIANO BATTLE- Andreas vs Paul pot fi achiziţionate din reţeaua Eventim (magazinele Germanos, Vodafone, Orange, Domo, librăriile Humanitas, librăriile Cărtureşti) sau online de pe http://www.eventim.ro/ro/bilete/piano-battle-bucuresti-teatrul-national-501915/event.html , la următoarele categorii de preţ, în funcţie de poziţionarea locurilor în sală: Categoria I- 300, Categoria II- 240, Categoria III- 180, Categoria IV- 120 lei.

Concertul va începe la orele 20:00, cu  acces pentru public începând cu orele 19:00.

PIANO BATTLE-Andreas vs Paul reprezintă un spectacol-concert ce pune reflectoarele pe doi pianiști rivali, foarte diferiți din multe puncte de vedere, dar la fel de puternici și competenți, care se întrec pentru a câștiga afecțiunea publicului, având stiluri, tehnici și personalități artistice diferite. În această bătălie unică, stilurile antagoniste ale celor doi pianiști sunt asmuțite unul împotriva celuilalt. Pe parcurs sunt încălcate multe norme și convenții ale concertelor clasice, pe măsură ce acești doi artiști, înarmați cu șarm și îndrăzneală, depășesc limitele și explorează noi teritorii, prezentând-vă lucruri de care nu aveți parte în cadrul concertelor clasice, păstrând în totalitate frumusețea muzicii clasice în sine. Repertoriul este larg, de la Schubert și Chopin la Scriabin și Ligeti.  Fideli originilor lor, pianiștii abordează provocarea cu virtuozitate și energie. Chopin, Liszt, Rachmaninov și Scriabin? Nicio problemă. Dar puterea și viteza nu înseamnă totul – tonul, frazarea și nuanțele de finețe sunt și ele ingrediente importante pentru o prestație convingătoare. Va funcționa cu Schubert, Brahms sau Debussy, sau sunt alegeri prea comode? E la ordinea zilei să experimentezi, să fii cutezător, contemporan și sportiv. Cine poate cânta la pian și juca ping-pong în același timp? Și cine poate improviza mai bine? Publicul va ști. Acest spectacol de 90 de minute nu se rezumă doar la cântatul la pian, ci abordează cuvinte, idei și stiluri individuale. Cine are poantele cele mai bune? Care este cel inovator și glumeț ? După cum va descoperi și publicul, cheia succesului este atitudinea potrivită, comunicarea eficientă și execuția la momentul oportun. Cei doi artiști merg chiar până la a improviza spontan piese cerute de auditoriu.

Tu vei fi juriul

În acest spectacol, dvs. sunteți arbitrii! Toți spectatorii sunt invitați să voteze asupra prestațiilor pianiștilor, alegând, în cele din urmă, un câștigător. Iar implicarea dvs. în concert s-ar putea să nu se oprească aici… În cadrul concertelor tradiționale de muzică clasică, publicul se află într-o poziție pasivă – privind prestația și ascultând muzica fără a interacționa cu artiștii. Dar, în cadrul PIANO BATTLE, membrii auditoriului joacă un rol activ, într-un mod ce îmbunătățește atât experiența muzicală, cât și factorul distracție. De la început, un lucru este clar: când doi pianiști au o înfruntare, pentru public este desfătare. La finalul fiecărei runde, toți spectatorii sunt invitați să voteze asupra prestațiilor celor doi – și, în cele din urmă, să aleagă un câștigător.

Mai multe detalii despre Piano Battlehttp://www.pianobattle.com  sau pe pagina de Facebook având același nume.

Aici video: http://s.go.ro/gskznmfj

Pentru o bună desfășurare a concertului vă rugăm să respectați regulile de mai jos:

  1. Accesul va fi permis pe baza biletului valid, unei singure persoane, o singură dată
  2. Spectatorii sunt rugați să-și păstreze locurile/sectoarele în timpul concertului.
  3. Spectatorii sunt rugați să nu intre cu băutură sau mâncare în sală
  4. Este interzisă filmarea cu telefonul sau orice alt dispozitiv.

Parteneri ai evenimentului Pringels.

Events este una dintre cele mai mari companii organizatoare de evenimente din România, a căror misiune este să aducă entertainmentul cât mai aproape de oameni. Din anul 2000, sloganul lor este “de neuitat” iar printre evenimentele care vor rămâne mereu în memoria spectatorilor se numără concertele The Rolling Stones, Linkin Park, Aerosmith, The Cranberries sau Leonard Cohen, Pink Martini, spectacolele Cirque du Soleil sau Sensation.

Mai sunt 2 zile până la Festivalul Vinului Moldovei – 6 – 7 octombrie, Snagov

0

Au mai rămas doar 2 zile până la prima ediție a Festivalului Vinului Moldovei, care se va desfășura în perioada 6-7 octombrie, la Lagoo-Snagov. Evenimentul dedicat vinului, muzicii și culturii din Republica Moldova are loc în premieră în România.

Timp de două zile, vizitatorii vor putea degusta vinurile a peste 20 de vinificatori de peste Prut, care au fost premiate la cele mai importante concursuri internaționale de profil.

Pe scena festivalului amplasată la marginea pădurii Snagov vor urca artiști renumiți din România și Republica Moldova: Carla’s Dreams, Zdob și Zdub, Cuibul, Valeria Stoica, The Mono Jacks, Byron, Irina Sârbu Band și Nadia Trohin împreună cu Mircea Tiberian. În același timp, evenimentul este primul festival de vinuri digitalizat din lume care, prin folosirea tehnologiei, își propune să faciliteze informarea publicului și accesul rapid la toate detaliile și activitățile festivalului.

În 6 și 7 octombrie, începând cu ora 12:00, festivalul își deschide porțile pentru toate familiile. Pe lângă degustările de vin, adulții vor putea participa la o serie de activități interesante pregătite special pentru ei, inclusiv wine masterclasses susținute de specialiști în domeniu, dar și food masterclasses, moderate de Angela Brașoveanu, autoarea cărții ,,Moldova: oameni, locuri, bucătărie și vin” și susținute de bucătarul Marian Danu, care a revoluționat conceptul de gastronomie în Moldova. Marian Danu va găti bucate tradiționale moldovenești, acompaniat și ajutat de celebra ,,Boonikă” din videoclipul trupei Zdob și Zdub. Standurile cu fructe, dulciuri și piesele vestimantare ale brandurilor moldovenești, printre care „Georgette”, „Alina Bradu”, „Vasconi” sau „Artizana”.

 

Reunite sub umbrela brandului de țară al industriei ușoare  ,,DIN INIMA. Branduri din Moldova” numeroși expozanți îi așteaptă pe vizitatori să descopere Republica Moldova. Mai mult decât atât, vizitatorii se vor putea bucura de activitățile meșteșugărești, precum olăritul sau cioplitul în lemn. Pentru cei mici, organizatorii au amenajat o zonă specială și au pregătit o mulțime de surprize.

 

Biletele la Festivalul Vinului Moldovei pot fi achiziționate de pe platforma online www.vinulmoldoveifest.ro, la prețul de 40 de lei/bilet. Acesta include 10 degustări de vinuri (cu câte o porție de 50 ml de vin de la orice cramă participantă) dar și acces la toate activitățile și concertele evenimentului. Biletul constă într-o brățară cu un cod unic care va fi scanată la fiecare degustare, fiecare vizitator având posibilitatea de a oferi vinului degustat un rating pe o scară de la 1 la 5, prin intermediul unei interfețe digitale. Copiii și tinerii cu vârsta de până în 18 ani, însoțiți de adulți, au acces gratuit la festival, iar transportul București-Snagov, tur-retur, este, de asemenea, gratuit. Plecările din București către Festivalul Vinului Moldovei (6 și 7 octombrie) se vor face din stația de RATB a Muzeului Național al Țăranului Român, pe Bulevardul Ion Mihalache (în spatele Muzeului Național de Istorie Naturală ,,Grigore Antipa”), din 20 în 20 de minute, în intervalul orar 12.00 – 23.00. Autobuzele vor avea indicativul FESTIVALUL VINULUI MOLDOVEI-SNAGOV.

 

Evenimentul se va desfășura în paralel cu Ziua Națională a Vinului de la Chișinău, inițiatorul proiectului – Oficiul Național al Viei și Vinului – dorind să aducă prin această sincronicitate un omagiu istoriei și tradiției comune a celor două popoare, în anul centenar.

 

Vinul Moldovei. O legendă vie este brandul de țară care reunește toți producătorii de vinuri din Republica Moldova și este marcă înregistrată susținută de Oficiul Național al Viei și Vinului. Acesta a reorientat complet industria viticolă din Republica Moldova către calitate și excelență, de aceea Vinul Moldovei este un vin al schimbării și al transformărilor, dar și o promisiune și un angajament față de consumatori.

 

Un eveniment Vinul Moldovei – O legendă vie

 

Recomandat de: Europa FM

 

Organizatori: Universum, Quartz Records

 

Parteneri: Asociația Studenților și Elevilor Basarabeni, Organizația Studenților Basarabeni din București

 

Parteneri media: National Geographic, OZB, România Liberă, Agerpres, Cariere, Igloo, Revista Biz, Vin2.ro, Revista Horeca, Business 24, Ziare.com.

 

Alergăm și donăm pentru copiii familiei Bogza

0

39% din copiii României trăiesc în condiții de sărăcie; nu au haine și încălțăminte, nu frecventează grădinița sau școala și, uneori, nu au nici ce mânca. Este și cazul familiei Bogza, compusă din părinți și șase copii, cu vârste cuprinse între 1 an și 9 ani. Familia locuiește într-o colibă de chirpici ce stă să se dărâme, printre câini maidanezi – condiții nepotrivite pentru creșterea copiilor. Tatăl muncește pe unde apucă, mama stă acasă pentru a avea grijă de copii și a reunțat la tratamentul pentru epilepsie, din lipsă de bani. Cu toate acestea, părinții continuă să își trimită copiii la școală și la grădiniță, recunoscând rolul important pe care îl are educația în viața copiilor și fiind conștienți că aceasta este singura lor șansă de a scăpa de sărăcie.

Fundația Hope and Homes for Children dorește să dea o mână de ajutor familiei, construind o casă, un cămin în care aceștia să poată locui în condiții civilizate. Evident că pentru acest lucru este nevoie de bani, acesta fiind și motivul pentru care organizatorii cursei de alergare pentru amatori, Băneasa Forest Run, au decis să pună umărul la strângerea fondurilor. Fiecare participant la cursă, atunci când se înscrie la evenimentul din 4 noiembrie pe siteul www.baneasaforestrun.ro, poate să doneze o sumă de bani pentru familia Bogza, iar pentru cei deja înscriși sau care vor să doneze oricum, o pot face direct pe pagina Galantom a evenimentului, http://hhc.galantom.ro/fundraising-pages/view?id=6163. Sumele donate vor pune o cărămidă la construirea căminului de care să se bucure cei 6 copii. De asemenea, se poate dona și la fața locului, la evenimentul din 4 noiembrie, unde Hope and Homes for Children va avea un spațiu amenajat pentru alergători care îi susțin.

”O parte din fondurile care susțin programul de prevenire a separării copilului de familie, prin care Hope and Homes for Children ajută peste 2.000 de copii anual, vin de la donatori individuali, sportivi amatori, dar și profesioniști, care aleg să își dedice efortul unei cauze—a ajuta copiii vulnerabili să rămână alături de părinții lor. Acum, alergătorii la competiția Băneasa Forest Run se alătură galeriei susținătorilor Hope and Homes for Children și ajută copiii familiei Bogza să rămână acolo unde le este locul și să aibă parte de o copilărie așa cum merită. Le mulțumim de pe acum și le urăm mult succes cu pregătirea”, a declarat Robert Ion, director de fundraising, Hope and Homes for Children. 

Peste 500 de alergători sunt deja înscriși pentru ediția din 4 noiembrie a cursei Băneasa Forest Run. Cu două distanțe disponibile, cea de 11 și cea de 21 de kilometri, cursa se află la cea de-a doua ediție și promite alergătorilor o experiență interesantă, cu atât mai mult cu cât este singura cursă din Pădurea Băneasa în care se va alerga pe timp de toamnă târzie, într-un cadru natural unic. În zona de start/finish sunt așteptați și susținătorii care vor să-i încurajeze pe cei ce aleargă. Pentru ei vor fi pregătite diverse activități, atât pentru cei mari, cât și pentru cei mici.

,,Este o bucurie pentru noi ca la fiecare ediție Băneasa Forest Run să contribuim pentru o cauză socială. Este responsabilitatea noastră ca organizatori să facem asta. La fel cum organizarea evenimentului vine din bucuria si pasiunea noastră pentru alergare, bucurie pe care o împartășim astfel cu participanții, ajutorul pentru o cauză sociala vine să împlineasca aceasta bucurie”, a declarat Theodor Manolache, organizator Baneasa Forest Run.

 

Scapă de balonare și de senzațiile asociate acesteia cu Balonix®MED

0

Auzim frecvent de balonare și aproape fiecare dintre noi a experimentat cel puțin o dată în viață această senzație neplăcută. Deși nu este o afecțiune gravă, balonarea poate fi extrem de supărătoare, deoarece este însoțită, în general, de dureri abdominale, eructații, gaze intestinale sau constipație.

Excesul de gaze de la nivelul tractului gastrointestinal este cauzat de un dezechilibru între eliminarea gazelor și producerea lor. În mod normal, în tractul gastrointestinal gazele există ca urmare a digestiei alimentelor, a activității bacteriilor care constituie flora intestinală, precum și a obiceiurilor alimentare: consumul băuturilor carbogazoase, al bomboanelor, al gumei de mestecat, al lichidelor băute cu paiul, deglutiția rapidă a lichidelor sau a alimentelor solide, vorbitul în timpul meselor.

Este de dorit evitarea factorilor declanșatori, dar chiar și așa, balonarea poate apărea în cele mai nepotrivite momente și poate strica oricui buna dispoziție.

Pentru a lupta rapid și eficient cu aceste probleme, ai acum Balonix®MED – comprimate masticabile pe bază de simeticonă – substanță activă ce luptă cu succes împotriva balonării și a disconfortului asociat acesteia.

Uiți de balonare cât ai zice …BALONIX!

Iată de ce merită să încerci Balonix®MED atunci când te confrunți cu balonarea:

Comprimatele se dizolvă imediat și au efect țintit, rapid și sigur. Simeticona, ingredientul activ din Balonix®MED, are mecanism fizic de acțiune, nefiind absorbită de organism. Produsul are gust plăcut, de lămâie, și poate fi administrat și copiilor cu vârste mai mari de 6 ani.

Balonix®MED comprimate masticabile este indicat pentru tratamentul simptomatic al afecţiunilor însoţite de acumularea excesivă de gaze la nivel abdominal, ameliorând balonarea, meteorismul, eructațiile, tensiunea abdominală.

Este recomandat și în prevenția formării gazelor abdominale în exces, după intervențiile chirurgicale, dar și pentru pregătirea unor explorări abdominale cu scop de diagnostic cum sunt: radiografia, ecografia și colonoscopia, pentru facilitarea examinării medicale a abdomenului.

Află mai multe aici: www.fitermanpharma.ro.

Protejează pielea delicată a micuțului tău cu noua gama Klorane Bébé

Ai așteptat cu nerăbdare și emoție momentul venirii lui pe lume, iar acum micuțul tău are nevoie de o îngrijire sinonimă cu iubirea supremă. Îți dorești să-i fii alături în fiecare moment, să-l liniștești atunci când plânge, să-i oferi confort și să-i răsfeți pielea delicată cu produse inspirate de comorile naturii.

La naștere și în primii trei ani de viață, pielea copilului este imatură și vulnerabilă deoarece bariera cutanată este încă fină. Așadar, nu poate încă să își desfășoare rolul de protecție împotriva agresiunii factorilor externi.

Pentru a învălui pielea delicată a micuților într-un strat catifelat și a o proteja este necesară folosirea unor produse de îngrijire specifice, care ajută la menținerea pielii sănătoase, curate și protejate împotriva iritațiilor și uscăciunii cutanate.

În 1967, Klorane Bébé a fost creat de Pierre Fabre, farmacist vizionar, care a înțeles foarte repede importanța îngrijirii pielii copilului folosind ce este mai bun din natură. Astăzi, la cinci decenii distanță, Klorane Bébé renaște cu formule naturale, care respectă mai mult natura și oferă tot mai multă siguranță și senzorialitate.

La baza acestora stau gălbenelele provenite din cultura BIO, integrate în formulele produselor Klorane Bébé pentru proprietățile lor calmante și protectoare, ce sunt cunoscute încă din Anchitate.

De peste 50 de ani, aceasta este secretul eficienței și siguranței brand-ului Klorane Bébé. Florile sunt recoltate manual și cultivate respectând principiile agriculturiii ecologice. Obținut prin macerarea florilor, concentratul este apoi asociat izoleucinei, un amino acid esențial care permite fortificarea apărării naturale a pielii copilului, pentru o mai bună protecție împotriva iritațiilor zilnice și împotriva uscăciunii.

Klorane Bébé oferă produse ce protejează, încă de la naștere, pielea fragilă a micuților, pentru un ritual de îngrijire complet ce cuprinde: baie, toaletă și schimbarea scutecului.

Și, pentru că un copil fericit înseamnă părinți fericiți, toate formulele sunt parfumate delicat (cu excepția produselor pentru schimbarea scutecului, care sunt inodore) cu miros floral dulce brevetat relaxant, fără alcool sau uleiuri esențiale.

Gama de produse Klorane Bébé pentru răsfățul pielii și al părului micuțului tău:

  • Gel delicat de spălare – Un produs 2-în-1 pentru pielea și părul copilului.
  • Cremă de spălare cu cold cream – Curăță delicat și hidratează pielea uscată.
  • Săpun hidratant delicat – Curăță corpul și fața, calmează și hidratează pielea.
  • Șampon pentru descurcarea părului – Curăță ușor și delicat părul și scalpul copilului.
  • Cremă hidratantă – O textură fluidă, nelipicioasă, care protejează pielea, calmând iritațiile.
  • Cremă nutritivă cu cold cream – Hidratează intens, calmează și protejează pielea uscată și foarte uscată. Eficientă pe crustele de lapte și mâinile crăpate.
  • Șervețele umede delicate – Curăță, hidratează și protejează pielea împotriva uscăciunii.
  • Lapte de toaletă – Curăță pielea, hidratează și protejează.
  • Apă de curățare – Curăță blând în orice moment al zilei, prevenind uscăciunea.
  • Unguent Eryteal 3 în 1 – Calmează de la prima aplicare, dezinfectează și reduce roșeața.
  • Spray pentru schimbatul scutecelor Eryteal 3 în 1 – Calmează de la prima aplicare și reduce roșeața.
  • Unguent – Inspirat din rețeta originală, curăță, calmează iritațiile și previne roșeața.
  • Pudră de toaletă – O formulă minerală ideală ce absoarbe umiditatea și calmează iritațiile.
  • Apă parfumată “PETIT BRIN” – Fără alcool, această apă parfumată învăluie în tandrețe ritualul de toaletă și trezește simțurile micuților.

Toleranța produselor este clinic dovedită pentru sugari și copii, prin intermediul studiilor realizate sub control pediatric și dermatologic pentru a garanta utilizarea în deplină siguranță.

Descoperă produsele Klorane Bébé în farmacii, află mai multe informații de pe site-ul nostru (https://www.klorane.com/ro-ro ) și intră în comunitatea noastră pe Facebook: https://www.facebook.com/KloraneBebeRomania/

 

Cel mic are nevoie de un umidificator de camera? Afla cum alegi unul potrivit pentru el

Nivelul de umiditate din aer tinde sa ne afecteze destul de mult starea de sanatate, iar asta pentru ca organismul nostru poate functiona in parametri optimi doar daca sunt respectate anumite conditii. Daca aerul este prea umed sau prea uscat starea noastra de confort are de suferit, iar cei mai afectati sunt bebelusii si persoanele in varsta.

Atunci cand aerul este unul foarte uscat, mucoasa incepe sa se usuce destul de tare, ceea ce duce la aparitia crustelor in nas, precum si a iritatiilor. Nivelul de disconfort resimtit devine din ce in ce mai ridicat, iar pielea va avea si ea de suferit din cauza umiditatii foarte scazute. Riscul de imbolnavire este si el unul mult mai ridicat, iar asta pentru ca microbii vor putea patrunde mult mai usor in organism prin fosele nazale care sunt afectate.

Evident, extremele nu sunt niciodata de preferat, asadar si un aer foarte umed ne poate pricopsi cu fel si fel de probleme de sanatate. In primul rand prin favorizarea aparitiei igrasiei si mucegaiului care duc la alergii si chiar unele afectiuni grave, accentuand inclusiv astmul.

Iata asadar de ce are atat de mare nevoie bebelusul tau de un umidificator de camera. Dupa cum am aratat pe BlogdeCasa.Ro numarul avantajelor oferite de un astfel de aparate este unul foarte mare. Asta pentru ca nu doar ne ajuta sa scapam de toate problemele mentionate mai sus, ci si pentru ca ne va permite sa ne bucuram de un nivel al confortului mult mai ridicat.

Organismul uman se simte cel mai bine atunci cand aerul are o umiditate cuprinsa intre 45 si 60%, iar umidificatorul de camera ne va ajuta sa o mentinem in acest interval. Pentru micutul tau umiditatea este de preferat sa fie cuprinsa intre 55 si 60%, astfel incat acesta sa se poata dezvolta armonios si sa fie ferit de raceli si afectiuni respiratorii.

Cum alegi umidificatorul perfect pentru camera copilului tau? Nu vom intra in foarte multe detalii tehnice, ci iti vom spune direct ce sa cumperi. Asadar, pentru camera celui mic, recomandarea noastra este sa iti indrepti atentia catre un umidificatoarele cu aer cald. De ce? Pentru ca acestea fierb orice fel de bacterii in timpul procesului de incalzire a apei pana la punctul in care este transformata in abur ce este dispersat in camera. In plus, fiind vorba de aer cald, pericolul racelilor este unul inexistent pentru micutul tau.

Iti recomandam de asemenea sa ai in vedere ca rezervorul sa aiba o capacitate care sa ii permita sa functioneze fara a avea nevoie de reumplerea sa cu apa timp de cel putin 12 ore (practic o noapte intreaga lipsita de griji).

Festivalul “Intalniri de toamna la Dalles” – editia II va avea loc pe 6 şi 7 octombrie

0

Întâlnirile de toamnă cu arta şi cultură de la Dalles devin deja tradiție. Între 6 şi 7 octombrie 2018, are loc cea de-a doua ediție a festivalului “Întâlniri de toamnă la Dalles”, eveniment ce cuprinde spectacolele de teatru “Vassa Jeleznova” şi “Haimanaua”, în binecunoscuta Sala Dalles. 
Dacă în 2017 se puneau bazele unui festival desfăşurat în două părți, cu spectacole de teatru, de dans, balet şi teatru pentru copii, organizatorii promit şi pentru cea de-a doua ediție spectacole pe măsură. “Am pregătit bucureştenilor pentru prima parte a festivalului două spectacole apreciate deja de public, “Vassa Jeleznova”, din a cărui distribuție fac parte îndrăgiții actori Adriana Trandafir, Alexandra Velniciuc, Orodel Olaru sau Mirela Stoian, dar şi mulți alții, şi “Haimanaua”, spectacol care se joacă în premieră în Bucureşti, în regia lui Dan Tudor, cu Andrei Duban, Anca Ţurcaşiu, Adela Popescu, Tudorel Filimon și Dragoş Ionescu. Mai departe pregătim surprize mari, atât pentru toamnă, cât şi pentru iarnă, aşa că fiți cu ochii pe Dalles!” a declarat Gabriel Fătu, director general al Universității Populare “Ioan I. Dalles”. 

Programul festivalului “Întâlniri de toamnă la Dalles” ediția a II- a (2018):
„Vassa Jeleznova”
Sâmbătă, 6 Octombrie 2018, ora 19.00.
“Vassa Jeleznova” este bazată pe textul romanului “Mama” al dramaturgul rus Maxim Gorki, nominalizat de 5 ori la premiile Nobel pentru Literatură. Spectacolul aduce în atenția iubitorilor de divertisment de calitate mai multe inovații teatrale. “Vassa Jeleznova” este prima piesă clasică jucată exclusiv de actori de comedie, bucurându-se de interpretarea excepțională a Adrianei Trandafir, Alexandra Velniciuc (“Boeing Boeing”, “Încurcatură la nivel înalt”, “Dezbracă-te, vreau să-ți vorbesc!”, “Încă nu, dar o să fie…”), Orodel Olaru, Mirela Stoian (“Las’ că știm noi!”, “Înca nu, dar o să fie…”), Raluca Ghervan (“Încă nu, dar o să fie…”) și Doru Ana.
Vassa Jeleznova, interpretată remarcabil de Adriana Trandafir, este o puternică femeie de afaceri, care încearcă să își protejeze averea și copiii chiar cu prețul unei crime. Sau poate două…Vassa Jeleznova trăiește într-o lume dură și coruptă în care cei puternici îi sacrifică fără scrupule pe cei slabi, iar ea a ales să fie puternică.
Capodopera lui Gorki, în viziunea regizorală a lui Șerban Puiu, devine o piesă polițistă cu iscusite accente de comedie, extrem de actuală și pentru faptul că se petrece în lumea afacerilor. Spectacolul beneficiază de muzică originală a lui Horia Ghiță, interpetată live, ceea ce adaugă atmosferă și ritm unui spectacol modern și antrenant.
Regia este semnată de Șerban Puiu, regizorul producțiilor exclusive ale Teatrului Elisabeta (“Dezbracă-te, vreau să-ți vorbesc!”, “Boeing Boeing”, “Încurcătură la nivel înalt”, “Las’ că știm noi!”, “Încă nu, dar o să fie…”, “Capcană pentru un bărbat căsătorit”), scenografia de Ion Molete, iar costumele de Alexandra Constantin.
Distribuția:
Vassa Jeleznova – Adriana Trandafir, Prohor – Orodel Olaru, Anna – Alexandra Velniciuc, Mihail – Doru Ana, Semion – Vlad Lință, Pavel – Alexandru Prică, Liudmila – Irina Noaptes, Natalia – Raluca Ghervan, Lipa – Valeria Stoian, Duniasa – Mirela Stoian, Părintele Egor – Mihnea Nicolau
Biletele pot fi achiziționate online pe https://www.bilete.ro sau de la Anticariatul Sălii Dalles.

“Haimanaua”
Duminică, 7 Octombrie 2018, ora 19.00

„Haimanaua“ o adaptare plină de haz a lui Dan Tudor după piesa „Omul care a văzut moartea“ a lui Victor Eftimiu . Acest spectacol surprinde prin versatilitatea montării şi prin dezinvoltura cu care alternează măştile perso-najului principal.
Din distribuţie fac pare actori profesionişti ai Teatrului Naţional din Bucureşti. Personajul Alexandru Filimon este interpretat surprinzător printr-un joc al destinului de Tudorel Filimon, fiind secondat cu patos de senzuala Anca Ţurcaşiu, în rolul soţiei, şi de exuberanta Adela Popescu în ipostaza funny a fiicei îndrăgostite. Andrei Duban şi Dragoş Ionescu, actori cunoscuţi şi deveniţi indispensabili spectacolelor lui Dan Tudor, dau siguranţă şi savoare comică acestei noi puneri în scenă.
Astfel, cu prilejul acestui spectacol, publicul se poate bucura din plin de întâlnirea cu unii dintre cei mai iubiţi actori români de comedie.
Biletele pot fi achiziționate online pe https://www.bilete.ro sau de la Anticariatul Sălii Dalles.

La 100 de ani, preluăm preşedinţia Europei!

0

Debut de stagiune teatrală, reluare, după vacanţele de vară, la „rentrée”, a întregii vieţi culturale; ca şi a celei politice, măcar pentru că Parlamentul a reintrat în sesiune (altfel, în lunile calde de la mijlocul anului evenimentele de pe scena publică au fost şi ele „fierbinţi”, până la contondenţa din 10-11 august!). Totul reporneşte la-nceputul toamnei.

Intrăm – totodată – în linia dreaptă care duce spre momentul aniversar de la 1 decembrie, când vom celebra Centenarul Marii Uniri de la 1918, şi de-acolo, o lună mai târziu, spre data de 1 ianuarie, când România va prelua preşedinţia rotativă, pentru o jumătate de an, a Consiliului Uniunii Europene, marea federaţie continentală din care facem parte.

Cum se prezintă ţara la debutul acestei importante „stagiuni” cultural-politice, cu mari responsabilităţi şi de o excepţională încărcătură simbolică? În ce etapă istorică se află societatea românească? Unde-am ajuns după 100 de ani, cum stăm azi şi ce-ar trebui să facem de-aici înainte? Avem datoria să ne punem asemenea întrebări, iar răspunsurile şi – în genere – reflecţia asupra acestor lucruri ne pot ajuta să schiţăm un cât mai adevărat, cât mai exact „raport de ţară” şi un „program de guvernare” serios, altfel decât cele compuse doar din scamatorii electorale… (Ion Bogdan Lefter).

 

Despre conferenţiar

Ion Bogdan Lefter (născut la 11 martie 1957 în Bucureşti) – scriitor, critic literar, analist cultural şi politic. Profesor (din 1990) şi director (din 2011) al Şcolii doctorale la Facultatea de Litere din Universitatea Bucureşti; profesor-invitat la Universitatea din Amsterdam, Olanda (1992-1994). Comentator politic la posturile de radio România Actualităţi şi Radio France Internationale (Bucureşti, în limba română), precum şi la posturile de televiziune Digi 24 TV şi Realitatea TV. Fost director în România (Bucharest bureau chief) şi analist politic al postului american de radio Europa Liberă (Departamentul pentru România) (1995-1998, 1998-2003), apoi analist politic al BBC (Departamentul pentru România) (2004-2008).

În anii 1980 a participat la afirmarea primului „val” postmodern din literatura română. După 1990 a fost director al Editurii Litera (1990), a fondat şi a condus revistele Contrapunct (1990-1992), Observator cultural (2000-2005) şi aLtitudini (2006-2009). Preşedinte al Asociaţiei Scriitorilor Profesionişti din România – ASPRO (de la fondare, din 1994). Numeroase participări la dezbateri internaţionale, conferinţe, simpozioane etc. A publicat numeroase volume de literatură, critică şi eseistică, între care A Guide to Romanian Literature, Experiment in Post-War Romanian Literature şi Romanian Writers of the ’80s and ’90s (toate în limba engleză), Recapitularea modernităţii, Postmodernism etc. A coordonat dicţionare, a îngrijit ediţii etc. De asemenea – texte literare, articole, eseuri, analize politice publicate în periodice din Europa, Statele Unite ale Americii, Canada.

Pentru mai multe informaţii legate de bilete: 021.314.71.71 (Agenţia de bilete)

Biletele se pot achiziţiona şi online, pe www.mystage.ro

 

Comunicat de presa Cultura alternativă

0

În perioada 1-21 octombrie, proiectul ”Cultura Alternativă” invită artiștii și operatorii culturali la o serie de întâlniri de lucru specializate, în principalele regiuni din țară.

Întâlnirile vor avea loc în grupuri dedicate ariilor culturale specifice, după următorul program:

 

  • 1 octombrie, Timișoara, Ambasada – Casa Plai, Str. Anton Seiller, Nr. 2, Ora: 12:00 PM
    Domenii: Teatru, Dans, Muzică
  • 4 octombrie, Târgu Mureș, Teatrul 3G, Str. Avram Iancu, nr. 2

Domenii: Teatru, Dans, Muzică

  • 8 octombrie, Cluj, Reactor de creație și experiment, Str. Petöfi Sándor, Nr. 4

Domenii: Teatru, Dans, Muzică

  • 11 octombrie-Iași, Universitatea Națională de Arte „George Enescu” Iași, Str. Cuza-Vodă, Nr. 29

Domeniu: Patrimoniu

  • 21 octombrie-București, Casa Filipescu Cesianu – Muzeul Municipiului București, mansardă, Calea Victoriei, Nr. 151

Domeniu-Arte Vizuale

Înscrierile participanților se pot face on-line, pe website-ul proiectului Cultura Alternativă, pe pagina https://statutulartistului.ro/intalniri-de-lucru-specializate/

Pentru că unicul mod in care poți impune schimbarea regulilor este participarea directă la scrierea lor și pentru că nu ne dorim să mimăm consultarea publică, vă invit să discutăm despre ce este astăzi vital să schimbăm în paradigmă.”, declară Adriana Zaharia, cea care va conduce discuțiile în cadrul acestei etape a proiectului, în calitate de Facilitator Dialog Social.

”Temele pe care ne dorim să le atingem în discuție sunt: Statutul oficial al artistului. Este necesar? Este posibil? Cum este perceput modelul slovac de definire a artistului? Este o definiție care acoperă toate variantele de situații în care se poate afla un artist? Drepturi de autor/ drepturi conexe. Cum este poziționat în acest moment artistul în acest mecanism financiar? Libertatea de exprimare in artă este o cutumă, sau este necesar să fie asigurată prin lege? Dreptul la sănătate. Există nevoi specifice medicale (boli profesionale) care trebuie luate în considerare de o cartă profesională? Deduceri fiscale dorite (sau nu) în funcție de subdomeniu (punct de plecare în discuție de la modelul german).

ZAREA 7 Stele, istoria ce merită povestită

0

De o culoare ambră aurie, ZAREA 7 Stele este o băutură echilibrată cu un gust delicat, dar complex, cu finish prelungit, ce captează atenţia celor mai exigenţi cunoscători.

ZAREA 7 Stele este licoarea creată de un producător cu un secol de tradiţie şi cu o istorie ce poate fi oricând subiectul unei conversaţii spumoase între prieteni. Povestea acestei băuturi pe bază de distilat de vin învechit în butoaie de stejar este foarte interesantă. În anii ’50 cele mai nobile băuturi se realizau la secţia ZAREA 5, secţia de „Coniacuri de calitate superioară” în care adevăraţi maeştri ai gustului înfrăţeau distilatul, alcoolul şi maceratele naturale, desăvârşindu-şi talentele în arta băuturilor distilate. Zarea, Dunărea şi Tomis sunt doar câteva dintre brandurile realizate în crama ZAREA, branduri medaliate în cadrul competiţiilor internaţionale.

Tradiţia de producător de băuturi spirtoase de înaltă calitate este recunoscută şi azi, când consumatorii români au votat  ZAREA ca fiind Nr.1 în ceea ce privește Calitatea în categoria Băuturilor Spirtoase conform studiului de piața QUDAL – QUality meDAL realizat de ICERTIAS în România (www.icertias.com)

ZAREA 7 Stele este o băutură românească cu tradiţie, fină şi sofisticată. Această experienţă a gustului şi a mirosului e ideală pentru a fi împărtăşită cu prietenii la masa de sărbători, alături de poveşti despre alte vremuri sau veşti proaspete despre ultimele realizări.

ZAREA 7 Stele se găseşte într-o sticlă cu prezentare premium, în litraje de 0,5L, 0,7L sau într-o cutie elegantă, gata pentru a fi oferită cadou, ZAREA Connaisseur cu 2 pahare elegante.

Compania ZAREA reprezintă expresia tradiției și experienței în vinuri spumante şi băuturi distilate produse în România. ZAREA este cea mai inovatoare şi mai dinamică companie românească din segment.

Mai multe informații pe site-ul oficial: www.zarea.ro, dar și pe rețelele sociale: www.facebook.com/zarearomania și www.instagram.com/zarearomania