Acasă Blog Pagina 337

Cu toate ne dorim sa revenim cat mai repede in forma dupa nastere. Cori Gramescu (Lady Fit) iti spune care sunt lucrurile de care sa tii cont si ce te ajuta sa dai mai repede jos kilogramele in exces.

Ce dieta recomanzi, care sa le ajute pe mamici sa ajunga mai repede la forma dorita?

Nu e propriu-zis o dieta, cat un set de reguli care functioneaza destul de bine. Prima regula e sa mancam cat mai multe legume, practic ¾ din farfuria noastra ar trebui sa fie acoperite de legume. Trebuie sa mancam si proteine slabe, deci nu ar trebui sa ne lipseasca din farfurie o astfel de sursa, fie ca vorbim de leguminoase (linte, naut), ou, peste sau carne slaba. Dimineata si la pranz e bine sa consumam si o cantitate moderata de glucide complexe, respectiv cereale integrale, cartof copt, cartof dulce sau paine de secara. Fructele e bine sa le mancam dimineata, ca o masa de sine statatoare. Orele de masa trebuie respectate si e important sa nu „rontaim” constant intre mese. Sa ne hidratam corect e un alt aspect foarte important si sa preparam alimentele cat mai dietetic (la cuptor, la abur sau fierte) este extrem de important atat pentru sanatate cat si pentru eficienta unui program de slabire.

Primele exercitii pe care le poti face dupa nastere – cu ce incepi?

As incepe cu un program de Pilates si unul de exercitii cu greutati mici, care sa imbunatateasca in primul rand calitatea masei musculare. Impreuna cu mersul pe jos pe care mamicile oricum il fac atunci cand scot bebelusul la plimbare functioneaza foarte bine si e un start corect in orice proces de revenire la forma fizica de dinainte de sarcina.

Un exemplu de meniu/zi care te ajuta sa arzi grasimile:)

Un astfel de meniu se calculeaza individual pentru fiecare mamica in parte, e foarte important sa se coreleze cu cantitatea de lapte matern pe care o consuma bebelusul si nu poate fi generalizat. Ca idee, la micul dejun trebuie consumata o sursa de glucide cu absorbtie lenta (fulgi de hrisca, paine de ovaz si secara) impreuna cu o sursa de proteine de buna calitate (ou, peste, lactate fermentate natural) si ceva grasimi sanatoase (avocado, nuci) si legume proaspete.

Gustarea de dimineata (fructe) ar trebui sa fie consumata la 2 ore de la micul dejun.

Pranzul trebuie sa fie consistent si nutritiv, de exemplu un cartof copt, legume la abur si o bucata de carne de vita sau de curcan la cuptor sunt o alegere buna.

La gustarea de seara e indicat sa consumam o cutie de branzica de casa, putine legume sau niste nuci crude si eventual niste painite cu tarate de ovaz sau o felie de paine neagra.

La cina mancam o bucata de peste sau carne de pasare de buna calitate, legume la cuptor si cateva linguri de orez, cat sa avem energie pentru o noapte in care de regula se doarme pe intervale si trebuie sa mai si hranim bebelusul.

Cele mai mari discount-uri exclusive, numai la Baby Boom Show! Premiera: Clinica Baby Boom poweredby MEDLIFE

0

Baby Boom Show, cel mai mare targ pentru copii de 0 – 7 ani si viitoare mamici, va avea loc in perioada 2 – 5 aprilie, la Romexpo (Pavilionul Central). Peste 300 de firme si branduri reprezentate au pregatit cea mai mare varietate de produse si cele mai mari discount-uri exclusive, de pana la 70%, valabile doar pe perioada targului.

 

Ce vei gasi la Baby Boom Show?

  • Cea mai mare varietate de produse;
  • Mega discount-uri exclusive, de pana la 70%, oferite de expozanti doar pe perioada targului;
  • Servicii medicale gratuite oferite de Clinica Baby Boom poweredbyMedLife;
  • Seminar de puericultura „Scoala viitoarelor mamici”, sustinut de Anca Balasoiu, moasalicentiata;
  • Cele mai mari premii – jucarii/ora si vouchere de 500 RON/zi oferite de Noriel, scaune auto, kituri de celule stem, carucioare, servicii de nastere si multe alte premii oferite in cadrul tombolelor organizate de unele dintre cele mai mari companii prezente la targ (Biogenis, Metropolitan Hospital, Chicco, Cord Blood Center, Baby Stem);
  • Activitati recreative si educative pentru copii, in zona special amenajata pentru ei – FUN LAND sau super show-ul marca NEXT STAR.

 

Dintre produsele pe care le poti gasi doar la Baby Boom Show, iata cateva exemple:

 

  1. Biberoane anticolici cu senzor de temperatura si sistem de ventilatie;
  2. Scaune auto care crescodata cu copilul;
  3. Rucsacurile avangardiste, preferatele copiilor starurilor de la Hollywood, precum Naomi Watts, Britney Spears, Hugh Jackman sau Jennifer Garner
  4. Roboti de bucatarie care sterilizeaza si incalzeste biberoanele, paseaza si mixeaza legumele, fructele si carnea, gateste la abur sau decongeleaza;
  5. Carucioarele preferate ale celor mai cunoscute vedete precumBruce Willis, Jessica Alba, Heidi Klum sau Jennifer Hudson;
  6. Bijuterii si accesorii pentru copii;
  7. Creatiihandmade din materiale 100% naturale;
  8. Covoare 3D interactive;
  9. Cosmetice organice;
  10. Pompe de san electrice.

Unde trebuie sa ajungi?

La Romexpo (Pavilionul Central), in perioada 2 – 5 aprilie. Accesul se face prin Bulevardul Expozitiei (Poarta B).

JOI si VINERI: INTRARE GRATUITA

SAMBATA si DUMINICA: PRET BILET – 10 RON

 

Program de vizitare:

  •  2 – 4 aprilie > 10:00 – 20:00
  • 5 aprilie     > 10:00 – 18:00

Bebelusii se pregatesc de vara

Sugarii si copii mici au un risc crescut de deshidratare. Activitatea lor metabolica intensa determina producerea unei cantitati mari de caldura iar suprafata cutanata prin care se realizeaza evaporarea, raportata la masa corporala, este mare. Acest risc este mult mai crescut in conditii de temperatura crescuta a mediului ambient.  Procentul de apa din organismul copilului este de 70-80 % fata de 60-70 %  in organismul adultului. De asemenea deshidratarea este mult mai severa si greu de controlat la copil datorita imaturitatii mecanismelor sale de aparare si a lipsei de colaborare.
Parintii pot sa isi dea seama ca micutii sunt deshidratati: au gura uscata, saliva lipicioasa, sunt palizi, cu ochii infundati in orbite, incercanati, urineaza la intervale mari de timp 6-8 ore, in cantitati mici. Apatia sau nervozitatea, refuzul alimentatiei sunt deasemenea semnale pentru parinti ca au de a face cu deshidratarea copiilor. Cea mai buna cale de a preveni aceste neplaceri in zilele calduroase de vara este de a oferi copilului chiar si dublul cantitatii de lichide pe care o primea in mod normal.

Daca bebelusul este alimentat natural atunci mama trebuie sa se hidrateze foarte bine printr-un consum cat mai mare de apa, ceai, compot. In mod normal laptele matern satisface nevoia de lichide a bebelusului.Vara, daca temperatura creste peste 30° C este indicat ca acesta sa bea insasi apa. Sugarul alimentat cu formula de lapte trebuie sa primeasca apa intre mese pentru a-si compensa nevoia de lichide.La fel si cei ce primesc alimentatie diversificata, indiferent de tipul de lapte administrat.

Pentru copiii mici, apa de la robinet este total contraindicată, deoarece conţine nitraţi, substanţe nocive pentru organismul încă nedezvoltat al micuţilor. Apa plata are si ea un continut ridicat de saruri care suprasolicita rinichiii maturi ai sugarului. In plus, prin fierbere concentratia acestor saruri creste, apa plata fiarta si racita devenind astfel de evitat in alimentatia bebelusului. O varianta ce elimina toate aceste inconveniente este apa speciala pentru sugari ( ex: Humana Baby Wasser ).Aceasta are un continut scazut de saruri minerale, nu necesita fierbere si este comod de folosit pentru parinti.

Humana Baby Wasser se poate folosi ca atare fiind administrata in biberon sau canita speciala conform varstei sau pentru prepararea laptelui si a altor alimente pentru sugari. In acest caz nu trebuie decat sa fie incalzita la temperatura dorita.

Dr Oana Gheorghiu

Medic specialist medicina de familie

Remedii naturale pentru raceala la copii

Remediile naturiste sunt bine primite de catre adulti, dar copiii reactioneaza si ei bine la solutiile din camara bunicii. Iata ce poti alege pentru micutii tai, daca vrei sa ii ajuti sa depaseasca mai usor o raceala sau o stare de convalescenta.

Sucul de ceapa si zahar e un remediu vechi, cunoscut pentru eficienta in caz de tuse seaca si dureri in gat. (Daca tusea este productiva, cu expectoratii, inseamna ca este pe terminate, iar rolul ei e sa elimine din gat sputa, nu o opri). Pentru suc, se pun doua cepe mici la fiert, in 250 ml apa, cu tot cu coaja, impreuna cu 250 de grame de zahar brun. Cand ceapa fiert si incep sa i se desprinda foile, se scoate ceapa si se strecoara zeama. I se dau copilului zilnic cate doua linguriţe din acest suc.

– Siropul de ridiche neagra: se spala ridichea, se lasa cu tot cu coaja si se taie pe jumatate. in ea se face o scobitura cu o lingurita, iar in interior se pune miere sau zahar. Se lasa ridichea la cald (adica nu la frigider) iar a doua zi se poate folosi siropul: se ia cu lingurita.

Ceai de musetel sau tei,in care s-a amestecat o lingurita de miere si zeama de la 1/4 lamaie. Remediul este potrivit pentru copiii care au voie miere (2 ani+).

– Pentru nasucuri infundate, se pot folosi picaturi saline (o zolutie de sare cu apa sau picaturi de apa de mare, care se vand ca atare la farmacie), care nu creeaza dependenta.

– Pentru inhalatii: se poate pune pe o plita incinsa malai (faina de porumb) si lasa copilasul sa respire aerul cald de deasupra, inhaland pe nas.

– Baile fierbinti, potrivite pentru varsta copilului, cu sare de Hymalaia (neiodata) si 2-3 picaturi de ulei esential de eucalipt.

Usturoieste un antibiotic natural, cunoscut pentru proprietatile sale, care se poate folosi in mancarea copiilor. Medicii spun ca desi multi parinti il evita, se poate utiliza si in mancarea copiilor mici, chiar dupa inceperea diversificarii. Totusi, procedeaza la fel ca si cu celelalte alimente, vezi daca micutului ii place gustul (multi copii il refuza pentru ca e prea intens), iar pentru inceput foloseste cantitati foarte mici. Copiilor mici li se da doar la masa de pranz.

Nu uita de apa: hidratarea este extrem de importanta in special in cazurile de gripa si raceala.

Cand il doare burtica…

Pentru copiii mici, balonarea sau diareea sunt probleme frecvente. Ce faci cand il doare burtica…

Ceaiul de menta este de folos. Se face o infuzie cu un varf de lingurita de planta la 150 ml apa fiarta: se lasa cca 8 minute acoperit, apoi se serveste. Atentie, nu se dau copiilor mici ceaiuri combinate, ci doar ceai de plante dintr-o singura planta si in cantitati mici. Pentru diaree se mai poate folosi ceai de cimbrisor.

Pentru constipatie, la copiii mai mari de doi ani, un bun remediu cu efect laxativ il reprezinta cateva prune uscate. Pentru durerile de stomac este bun Ceaiul de musetel, ale carui principii amare stimuleaza si pofta de mancare.

Pentru colici

Plansul continuu al bebelusului, de regula intre luna a doua si a patra, genunchii stransi la piept si alte manifestari ce par a semnala o durere de burtica sunt puse pe seama colicilor. Desi cauza colicilor nu este cu adevarat identificata – unii medici nu o considera o afectiune, ci o stare nervoasa cauzata de suprastimulare – simptomele descrise mai sus pot fi remediate cu sprijin naturist. Masajul pe spate si muzica linistitoare au efecte dovedite de calmare a starilor. Pune bebelusul pe burtica si mangaie-i spatele usor, cu miscari ample si lente.

Atentie, NU se dau plante sau bauturi din plante bebelusului, care nu are voie medicamente decat sub indrumarea medicului. Iar mama care il alapteaza ar trebui ca in aceasta perioada sa evite condimentele, alimentele care fermenteaza (varza, conopida sau mazarea) si cafeaua sau alcoolul.

Pierderea sarcinii – cand apar riscuri

Situatiile care duc la pierderea sarcinii sunt extrem de variate, de aceea este evident ca nu exista o singura cauza care poate fi acuzata. Dar medicii pot prevedea mare parte din situatiile de risc, prin urmare este esential sa mergi la medic si sa urmaresti sarcina periodic.

– Fumatul si alcoolul in exces consumat de mama chiar cu cateva luni inainte de a ramane insarcinata sunt cauze potentiale ale decesului prematur al fatului. Si consumul de droguri, stresul sau alimentatia dezechilibrata se numara printre riscuri.

– Diabetul netratat corespunzator este cel mai adesea cauza pierderilor de sarcina.

– Rh-ul negativ al mamei, cumulat cu un Rh pozitiv al tatalui reprezinta un risc, dar pentru aceasta exista deja un tratament adecvat.

– Hipertensiunea arteriala, lupusul, afectiunile tiroidei sunt si ele riscante.

– Anomaliile placentei, anomaliile genetice fetale, se numara printre cele mai improtante cauze ale saricinii oprite din  evolutie si cel mai greu de prevazut. Varsta inaintata a mamei sau antecendentele familiale pot fi un motiv previzibil.

– Infectiile bacteriene si virale sunt factori de risc ce pot induce pierderea sarcinii.

– Un fibrom uterin, fixarea necorespunzatoare a placentei sau chiar o infectie cu transmisie sexuala pot duce la pierderea sarcinii.

– Traumatismele abdominale (o lovitura, un accident) si traumatismele psihologice reprezinta si ele un risc crescut.

Ce poti face tu

Chiar inainte de a te decide sa ramai insarcinata, renunta la orice inseamna stil de viata dezechilibrat: alcool, tutun, droguri (!?) – cu cel putin trei luni inainte. Fa o vizita la medic pentru a stabili daca ai carente de vitamine si minerale in organism si inceraca sa le echilibrezi in primul rand prin alimentatie. Verifica-ti greutatea si glicemia – poti sa ai un diabet de care sa nici nu stii. Daca ai probleme cu greutatea, fa tot posibilul s-o reglezi natural, doar din alimentatie (nu lua ceaiuri sau alte pastile de slabit). Oricum, schimba-ti alimentatia. Renunta la conserve, mezeleuri, supe la plic, prajeli, grasimi, zahar si fainoase si inlocuieste deserturile cu fructe, nuci, iaurturi (naturale). Consuma peste gras precum somonul de doua, trei ori pe saptamana.

Tine stresul sub control: chiar daca vrei sa mergi in continuare la serviciu, iti poti crea un ritm mai calm de lucru. Fa miscare zilnic, reechilibreaza-ti programul de somn si, de asemenea, ai nevoie de confort psihologic acasa.

Semne ca ceva este in neregula

Pierderea de sange pe cale vaginala si contractiile uterine sunt semne ale problemelor sarcinii. Orice astfel de simptom trebuie semnalat medicului. Dar sarcina oprita in evoluţie poate sa nu se manifeste prin niciun simptom şi sa fie depistata doar in urma examenului ecografic.

Impactul psihologic

Chiar si cele mai rezistente mamici sufera fizic si psihic in urma pierderii, ceea ce le poate intarzia recuperarea dupa chiuretaj si repararea emotionala a pierderii suferite. Nu este de neglijat nici faptul ca mama este adesea facuta in mare masura responsabila de problema. Un medic nu doar bun, ci si intelegator, cu tact, poate face multe pentru o pacienta care a trecut deja, o data, printr-o astfel de situatie, instruind-o cum sa aiba o viata mai sanatoasa, ce analize sa faca si cum sa se pregateasca chiar inainte de ramane insarcinata, astfel incat sa evite cele mai multe riscuri la urmatoarea sarcina.

Nu uita totusi ca oprirea fatului din evolutie poate sa tina si de cauze genetice. in caz ca exista probleme, nu te descuraja – foarte multe mame trec prin asta si reincearca, uneori chiar de mai multe ori, pana reusesc.

Chiftelute de legume la cuptor

0

Ingrediente:

– 1 morcov mic

– 1/2 cana mazare verde (proaspata sau congelata)

– 1/2 cana boabe porumb dulce, congelat

– 2 oua organice

– 100 g baby spanac

Mod de preparare:

  1. Se curata si se taie morcovul cuburi si se pune la fiert in apa rece. Cand morcovul e fiert pe jumatate, se adauga mazarea si porumbul. Cand legumele sunt gata, se scot si se scurg intr-o strecuratoare. Se spala bine spanacul si se toaca.
  2. Pune intr-un bol ouale, bate-le si amesteca in ele legumele. Daca stii ca sunt bucati prea mari pentru cel mic, mai zdrobeste-le cu furculita (si nu uita sa tai chiftelutele in bucatele cand le dai copilului).
  3. Tapeteaza o tava pentru cuptor cu foaie pergament. Ia cu o lingura mare de lemn din amestec si pune chiftele pe hartia pergament, nivelandu-le usor. Se dau la cuptor, cca 10-15 minute, pana ce ouale se incheaga bine.

Ritual de noapte buna

Stabilirea unui ritual este importanta pentru ca cel mic sa aiba un somn linistit si sa se dezvolte armonios, spun specialistii. Uite ce poti face.

Stabileste un program

Spre deosebire de noi, adultii, care suntem deranjati de rutina, bebelusii au nevoie de tipare bine stabilite, predictibile. Ei au nevoie de rutina, le place sa stie ca anumite lucruri se vor intampla dupa un tipar pe care invata sa il cunoasca. Astfel, stiu la ce sa se astepte: dupa masa de dimineata urmeaza plimbarea, apoi din nou masa, somnul de dupa-amiaza, dupa care alta ora de masa, alta siesta, dupa ce facem baita urmeaza masajul de seara si cititul povestii. Alcatuieste un program inca din primele zile dupa venirea la maternitate. Va va ajuta si pe voi sa va adaptati mai repede la nou statut de parinti si veti avea parte mai repede de nopti linistite si dormite.

Incetineste ritmul

Cu cateva ore inainte de ora de nani propriu-zisa trebuie sa incetinesti putin ritmul. Bebelusii au nevoie de un interval de pregatire a corpului si creierului pentru a se putea odihni. Pentru cel mic, stimulii de peste zi sunt  foarte puternici si creierul este asaltat de o multime de informatii. Bebelusii nu pot trece de la actiune la repaos intr-un singur moment.

Atmosfera

Sunetele si luminile din preajma il ajuta sau il impiedica pe cel mic sa adoarma. Lumina calda si difuza ii induce o stare de relaxare, iar o muzica linistitoare favorizeaza inducerea unei stari de relaxare, propice somnului adanc. Poti cumpara muzica speciala pentru bebelusi sau poti pune la volum redus muzica de relaxare – sunetele oceanului, zgomot de ploaie, muzica pe care o folosesti pentru yoga sau meditatii – toate ii pot induce o stare profunda de relaxare celui mic, dar si tie.

Fiti consecventi

Exceptiile de la program trebuie sa fie foarte rare, pentru ca este suficienta o singura intrerupere de ritm, pentru ca tiparele abia stabilite de somn si veghe sa se tulbure si sa incepti tot antrenamentul pentru o noapte buna de la nivelul zero.

Masajul

Masajul de seara il poate ajuta pe bebe sa se detensioneze dupa o zi plina de evenimente. Dar el trebuie sa respecte anumite reguli.

Masajul se face la minim o ora dupa ce bebe a mancat de seara. Nu-i face masaj daca esti tensionata –  bebelusul iti preia toate starile, toata anxietatea.Ai grija la presiunea pe care o aplici. Atingerea trebuie sa fie delicata, mai degraba ca o mangaiere, pentru a nu suprastimula sau a provoca disconfort.

In patut

Se pare ca sindromul de moarte subita este in legatura cu controlul respiraţiei in timpul somnului: poziţia pe burtica este interzisa, deoarece impiedica trezirea nou-nascutului in cazul unui episod de apnee (oprirea temporara a respiraţiei).

Bebelusul trebuie culcat pe spate in patut, iar in pat nu trebuie sa existe jucarii sau perne. Nici aparatorile de patut nu sunt o idee prea buna, spun unii specialisti – acestea induc un somn agitat si impiedica aerul sa circule.

Inainte de a-l pune pe cel mic in pat, este bine ca incaperea sa fie bine aerisita, timp de 20 de minute, chiar si pe timp de iarna. Aerul proaspat si temperatura scazuta (de 18-21 de grade) favorizeaza inducerea unui somn profund si linistit. Pe timpul iernii evita instalarea caloriferelor electrice sau a aerotermelor, care usuca aerul. Daca cel mic are nasucul infundat, picura-i cativa stropi de ser fiziologic in nasuc si curata bine cu ajutorul unei pompite mucozitatile care ii vor bloca peste noapte caile respiratorii si-l vor impiedica sa doarma bine.

5 grasimi care nu te ingrasa

Cu siguranta stii ca daca mananci grasimi, te ingrasi. Intreaga societate este orientata spre alimentatia “fara grasimi” sau macar “scazuta in grasimi”, considerand ca e mai sanatos. In realitate, lucrurile nu stau chiar asa. Majoritatea alimentelor care sunt etichetate “fara grasimi” sau “scazute in grasimi” sunt rafinate si procesate, in urma acestor procese fiind eliminate grasimile si inlocuite cu… zahar. Asa incat alegerea acestor produse nu este foarte fericita. Cu atat mai mult cu cat unele grasimi chiar sunt bune pentru sanatate, esentiale pentru starea de bine. Corpul uman are nevoie de grasimi pentru a functiona corespunzator, mai ales ca vitamine precum A, D, E si K sunt solubile in grasimi. Acest lucru inseamna ca organismul nu le poate asimila decat in prezenta grasimilor.

Iata care sunt cele mai sanatoase 5 grasimi care nu te ingrasa, ci te ajuta sa te mentii in forma.

  1. Nuci

Nucile sunt bogate in nutrienti, grasimi sanatoase si proteine. Nucile sunt surse importante de acid alfalenoleic (din gama omega-3), L-arginina, fibre solubile si vitamina E. Aceste substante ajuta la reducerea colesterolului, prevenirea bolilor cardiovasculare, echilibrarea nivelului glicemiei, imbunatatirea sistemului imunitar.

In aceasta categorie intra: nucile, migdalele, nucile braziliene. Ele pot fi adaugate in smoothie-uri, salate, mix de seminte sau ca atare.

Citeste continuarea pe SFATULPARINTILOR. RO.

sursa foto: www.napocanews.ro

11 sfaturi pentru o nastere naturala cat mai usoara

Toate gravidutele viseaza la o nastere usoara, care sa decurga cat mai lin, cu un travaliu scurt si, daca se poate, nedureros. Vestea buna este ca exista cateva lucruri pe care le poti face pentru a avea parte de o nastere naturala cat mai usoara. Secretul este simplu: planificarea. Citeste mai departe cateva sfaturi pe care sa le pui in aplicare cand ti se rupe apa si incepe travaliul.  

  1. Fa exercitii de respiratie
    Orica viitoare mamica stie deja ca exercitiile de respiratie te ajuta sa te relaxezi, fiind cea mai buna cale de abordare a nasterii. Respiratia profunda, din diafragma, permite muschilor din tot corpul sa se relaxeze. Acest gen de respiratie necesita exercitiu, insa ii permite organismului mai degraba sa usureze procesul de nastere, decat sa i se impotriveasca.
  2. Fa masaj prenatal
    Masajul este considerat analgezicul-minune. Atingerea are un efect calmant, putand ajuta inclusiv la relaxare. Masajul la spate este extrem de benefic pentru femeile care au intrat in travaliu. Poti exersa cu partenerul inca din timp genul de masaj care te face sa te simti mai bine. Ghideaza-l si spune-i unde si cand sa aplice o presiune mai mare ori mai mica, asa incat el sa fie pregatit atunci cand vine momentul sa nasti.

Citeste continuarea pe SFATULPARINTILOR. RO.

sursa foto: www.telegraph.co.uk