Experimentăm iluzia controlului într-o lume a dependențelor

Dependența se referă la o situație de “intoxicație” cronică, care rezultă din administrarea repetată a ceva dăunător în sine sau devenit dăunător prin exces și nevoia de a continua această administrare. Astfel, o persoană poate deveni dependentă de o substanță, de un comportament, de un context, de o persoană etc.

Putem depista instalarea dependenței urmărind două aspecte:

1. dificultatea persoanei în a controla cât de mult sau cât de des consumă substanţa, practică comportamentul sau agresează o persoană prin a o considera ”proprietate”, nedorind să se desprindă fizic și emoțional de aceasta

2. continuarea consumului sau a comportamentului, chiar dacă acest fapt are consecinţe negative asupra vieţii personale (de exemplu: probleme de sănătate, pierderi financiare sau conflicte repetate cu cei din jur).

„Păcăleala” care hrănește dependența

Psihologul Bruce K. Alexander conceptualizează în jurul anului 2008 un model al dependenței ca dislocare existențială. În viziunea sa, dependența constituie un răspuns adaptativ al persoanei la percepția propriei stări de dislocare (mai mult sau mai puțin conștientizată). Termenul de dislocare se referă în acest context la experimentarea unei stări persistente de separare, detașare sau dezangajare, eșecul dobândirii sau pierderea unei stări de integrare psiho-socială. Persoana dependentă suferă de un deficit la nivelul semnificației vieții (”pentru ce trăiesc?”, ”ce sens are viața mea?”) și/sau un deficit în a face față aspectelor de bază ale vieții (”cum să trăiesc?”).

“Plecând de la acest aspect evidențiat de Bruce K. Alexander, putem observa că dependența apare inițial ca un mecanism de apărare împotriva acestei stări de dislocare, de separare. Această stare se opune nevoilor noastre naturale de apartenență, acceptare, iubire. De aceea, instinctiv, persoana caută inconștient o metodă de liniștire, de siguranță, de plăcere – de fapt își asigură pe cea mai scurtă și rapidă cale găsită declanșarea hormonilor ”fericirii”: endorfine, serotonină, dopamină, oxitocină.

Persoana își creează astfel o falsă iluzie a deținerii controlului. În fapt, acel moment poate fi începutul pierderii controlului. Luând în calcul aspectul mai general al cuvântului ”dependență”, acesta ne arată că este vorba în sine despre un raport de subordonare. Persoana dependentă devine astfel ”subordonată” mental, emoțional și comportamental unei substanțe, unui comportament, unui context sau unei persoane”, explică psihologul Laura-Maria Cojocaru.

4 pași prin care putem scăpa de dependență:

• Cel mai dificil, dar și cel mai important pas: acceptarea faptului că există o problemă.
• Solicitarea ajutorului specializat.
• Acceptarea faptului că este nevoie de o investiție constantă de timp, energie și resurse interioare.
• Acceptarea inerentelor eșecuri și recăderi și menținerea deciziei de a merge până la capăt în vindecare.