Acasă Blog Pagina 63

Emisiunea Burlacul revine la Antena 1 cu sezonul 6. Răzvan Fodor, prezentator

0

Cel de-al șaselea sezon al emisiunii Burlacul îl va regăsi pe artistul Răzvan Fodor în ipostaza de prezentator, în curând, la Antena 1.

Un burlac cu care s-a împrietenit repede și gândul că îl va putea ajuta pe acesta să își găsească soția l-au convins pe Răzvan Fodor să accepte rolul de prezentator în noul sezon al emisiunii. ”Mi-a plăcut și mi se pare potrivit faptul că nu se vrea o emisiune la care prezentatorul trebuie să anunțe ce se întâmplă, ci mă pot implica să îl trag de mână pe <Burlacul>, să îl ghidez. Am înțeles că se vrea altceva, că noi, membrii echipei, putem să îi fim prieteni, să îl ajutăm pe băiatul acesta să se căsătorească, pentru că își dorește foarte tare o familie. Îmi doresc foarte tare ca dacă îi dau un sfat să fie pertinent, iar dacă el va ține cont și trage lozul norocos înseamnă că mi-am făcut treaba”, a spus Răzvan Fodor.

Artistul, care nu este străin de această ipostază, ci și-a ajutat de-a lungul timpului mai mulți prieteni să ajungă în fața altarului, le-a devenit și naș, așa că nu ar exclude să facă același lucru și pentru ”Burlacul”, pe care l-a îndrăgit de cum l-a cunoscut. ”Este un tip mișto, e foarte normal, frumușel și chiar este în punctul în care își dorește o relație serioasă. Filmul acela cu tipul care coboară din avionul privat, cu mașina la scară și cu inelul de diamante cumpărat din Damasc în buzunar nu există. Cât despre fete, noi ne asigurăm că el va avea de unde să aleagă”, a încheiat Fodor.

Filmările pentru cel de-al șaselea sezon al emisiunii ”Burlacul” vor avea loc în locații inedite atât din România, cât și din străinătate.

Testul din dormitor: Descoperă-ţi tipul de personalitate în funcţie de reacţiile instinctive

0

În timpul somnului luăm inconştient anumite poziţii. Există şase posturi pe care majoritatea oamenilor le adoptă în timpul somnului.

Una dintre ele rămâne constantă la 95% dintre ei, restul de 5% adoptând şi o altă poziţie în timpul nopţii. La fel ca şi posturile adoptate când suntem treji, acestea au anumite semnificaţii în ceea ce priveşte personalitatea noastră, fiind dictate în profunzime de aceleaşi reacţii instinctive limbice.

Vezi din ce categorie faci parte şi află ce tip de personalitate eşti!

1. Poziţia Fetus – e cea mai comună poziţie: 41% dintre oameni dorm în această manieră. Femeile dorm de două ori mai frecvent decât bărbaţii în această poziţie. Cei care stau în această poziţie par duri în exterior, dar sunt sensibili în interior, chiar sfioşi.

2. Poziţia Buştean – 15% dintre oameni dorm pe o parte cu mâinile întinse pe lângă corp. Aceştia sunt persoanele sociabile, relaxate, prietenoase, încrezătoare, adesea uşor de înşelat.

3. Poziţia cu ambele braţe întinse în faţă – 13% dintre oameni. Aceştia sunt deschişi la minte, adesea cinici, suspicioşi şi încăpăţânaţi odată ce au luat o decizie.

4. Poziţia Soldatului – 8% dintre oameni dorm culcaţi pe spate, cu mâinile întinse în josul corpului şi apropiate de trup. Ei sunt rezervaţi, liniştiţi, nu se plictisesc repede şi se consideră pe sine şi pe ceilalţi demni de consideraţie.

5. Poziţia “Cădere liberă” – 7% dintre oameni dorm pe burtă, cu mâinile dedesubt, sau în jurul pernei, cu capul întors într-o parte. Ei sunt prietenoşi, energici, le place să fie cu alţi oameni, adesea au multă încredere în sine şi puţin respect pentru alţii, şi nu le place să fiecriticaţi.

6. Poziţia Peştelui- stea – 5% dintre oameni dorm pe spate cu braţele sus, pe lângă cap sau pernă. Aceştia sunt buni ascultători, sar în ajutor şi nu se simt bine dacă sunt în centrul atenţiei

Virusul lasă sechele: Peste jumătate dintre pacienţii bolnavi de Covid-19 au dezvoltat probleme cu inima

0

Mai mult de jumătate dintre pacienţii diagnosticaţi cu noul coronavirus au dezvoltat anomalii ale funcţiilor cardiace.

Cercetătorii Centrului de Excelenţă al Fundaţiei Britanice pentru Boli Cardiace din cadrul Universităţii Edinburgh au examinat rezultatele ecografiilor cardiace a 1.216 pacienţi care au coronavirus, din 69 de ţări.

Potrivit analizei, 55% dintre pacienţii examinaţi, inclusiv cei care aveau boli cardiace preexistente, au suferit modificări ale modului în care inima pompează. La un caz din şapte au fost observate anomalii severe. Dintre cei 1.216 pacienţi examinaţi, 901 nu aveau anomalii cardiace înainte de efectuarea studiului.

Dintre pacienţii care nu aveau boli cardiace preexistente, 46% au dezvoltat anomalii, iar 13% dintre disfuncţiile observate sunt severe. Modificările au fost observate prima dată la pacienţi bolnavi de Covid-19, iar cercetătorii cred că sunt cauzate de această boală.

„Se ştie că formele severe de gripă afectează inima, dar am fost surprinşi să vedem atât de mulţi pacienţi infectaţi cu noul coronavirus care au disfuncţii cardiace severe. Acum trebuie să înţelegem mecanismul care provoacă anomaliile, să vedem dacă problemele sunt reversibile şi ce efecte cardiace rămân pe termen lung din cauza bolii Covid-19”, afirmă profesorul Marc Dweck.

Concluziile studiului sugerează că sunt necesare examinări cardiace suplimentare în cazul pacienţilor infectaţi cu noul coronavirus, pentru a se stabili tratamente care să prevină apariţia disfuncţiilor cardiace pe termen lung.

Cartea micilor scriitori: 25 de povești pentru copii scrise de copii

25 de povești, scrise de copii cu vârste între 6 și 11 ani, au fost adunate într-un eBook de către Editura Didactica Publishing House, într-un demers de promovare a educației alternative, cu ajutorul cărților. La concursul organizat de editură au participat peste 300 de copii din toată țara, iar printre subiectele alese de aceștia s-au numărat tematici – fantezie, cu personaje magice, suprarealiste, dar și probleme actuale, cum ar fi izolarea și lupta contra noului coronavirus.

A fost odată ca niciodată un pinguin pe nume Poppy, care trăia într-un sătuc în care în fiecare zi ningea. Poppy avea un defect la picioruș, de aceea nu putea face lucruri pe care alți pinguini le făceau și pe care și el și-ar fi dorit să le facă. Ținutul era învelit într-o hăinuță albă, în care cerul împletea zulufi argintii – așa începe povestea lui Poppy, pinguinul cu patine, imaginată de Alexandra Ioana Lica, în vârstă de 10 ani și una dintre micile scriitoare publicate.

Provocarea a fost lansată celor mici în luna iunie, prin intermediul rețelelor de socializare, iar copii de toate vârstele nu au ezitat să răspundă. Peste 300 de povești au fost trimise în cadrul concursului, iar 25 dintre acestea au fost culese și ilustrate dând viață unui volum inedit, o carte de povești pentru copii, scrisă de copii.

Ideea acestui proiect a apărut odată cu analizarea rezultatelor unui sondaj al editurii, care a arătat că, pe perioada școlii online, materialele alternative au reprezentat o soluție pentru profesori și pentru părinți de a ilustra concepte teoretice, iar cărțile (93%), jocurile educative (75%) și experimentele (43%) au fost preferate pentru activitățile extrașcolare.

Un exercițiu de creativitate cum este scrierea unei povești poate fi o modalitate pentru cei mici de a-și explora imaginația, de a-și extinde vocabularul, de a-și exprima emoțiile. Editura își propune să contribuie la transformarea procesului educațional într-o activitate distractivă, interactivă, care să le strârnească celor mici curiozitatea. Iar poveștile primite, peste 300, sunt mici lecții de viață, scrise cu cuvinte simple, inspirate din ceea ce simt și trăiesc ei în viața de zi cu zi, a declarat Florentina Ion, fondator Editura Didactica Publishing House.

Astfel, între paginile acestui eBook – Cartea micilor scriitori – , copiii au abordat teme precum lumi fantastice și magia, ilustrând clasica luptă dintre bine și rău, valori importante pentru cei mici, cum ar fi prietenia, angoase – trecerea timpului, singurătatea, vise – dar și întâmplări inspirate din perioada de distanțare socială.

Un român a inventat detectorul de măşti. Cum funcționează aplicaţia care declanşează alerta dacă nu purtăm masca

0

Un IT-ist din Cluj a creat o aplicaţie care detectează persoanele care nu poartă mască şi le avertizează prin mesaje audio.

Florin Jurchiş, un IT-ist din Cluj a creat o aplicaţie care detectează persoanele care nu poartă mască şi le avertizează prin mesaje audio. Detectorul de măşti a fost creat pe baza inteligenţei artificiale şi funcţionează cu ajutorul unei camere web sau a camerelor de supraveghere, iar pentru protejarea identităţii, are şi opţiunea de pixelare a imaginii.

Aplicaţia Milnesium Mask Detector este gratuită.

„Odată ce voi da masca jos, aplicaţia va ridica o alertă atât vizuală cât şi audio. În acest fel: Vă rugăm folosiţi masca!. Iar alerta se va opri odată ce toate persoanele din imagine vor purta masca corespunzător”, a explicat Florin Jurchiş, cel care a realizat aplicaţia Milnesium Mask Detector.

„Personal port masca pentru a mă proteja pe mine şi pe cei din jur, însă există situaţii în care uităm să facem acest lucru. În acest fel ne-am gândit cât de util ar fi un sistem în spaţiile închise care să te avertizeze să porţi masca în cazul în care ai uitat să faci acest lucru”, a mai declarat acesta.

Poliția: anchetă în cazul petrecerii la care au participat Andreea Esca și zeci de influenceri

0

Reacție a autorităților în cazul petrecerii de inaugurare a unui hotel de pe Litoral, la care au participat Andreea Esca, Delia și zeci de influenceri.

Petrecerea a avut loc în urmă cu aproape trei săptămâni, la inaugurarea complexului de patru stele Novum by the Sea, în stațiunea Olimp. La eveniment, mediatizat atunci de Pro TV, au participat zeci de persoane, printre care și Andreea Esca, alături de artiști și influenceri. Din imaginile de la eveniment postate pe rețelele de socializare se vede că participanții la petrecerea prilejuită de inaugurarea hotelului din Olimp nu au purtat măști și nici nu au respectat măsurile de distanțare socială.

Anchetă

IPJ și DSP Constanța fac verificări privind respectarea măsurilor de distanțare socială cu ocazia inaugurării unui hotel în stațiunea Olimp, la care au participat mai mulți influenceri și vedete fără respectarea distanțării.

IPJ Constanța anunță că evenimentul a avut loc în aer liber în perioada 26-27 iunie.

„Polițiști din cadrul IPJ Constanța s-au autosesizat luni în urma imaginilor din spațiul public și au luat legătura cu reprezentanții DSP Constanța, urmând a acorda sprijin în verificarea tuturor aspectelor și luarea unor măsuri, dacă acest lucru se impune”, au spus reprezentanții IPJ Constanța.

Polițiști din stațiunea Olimp au fost prezenți la momentul inaugurării hotelului și au făcut recomandări ca invitații să fie așezați la mese și să se păstreze distanțarea.

Totodată, personalul purta măști și mănuși de protecție, iar pe coridor exista și un aparat de termoscanare.

„Polițiștii au întocmit un proces verbal cuprinzând inclusiv datele consemnate în declarațiile pe proprie răspundere ale invitaților cu privire la prevenirea și combaterea infecțiilor cu COVID-19”, au precizat polițiștii constănțeni.

Sfaturile Simonei Halep, pentru ca cei mici să devină campioni la tenis

Simona Halep a reuşit cele mai mari performanţe din tenisul feminin pentru România şi speră să vadă copii care îi calcă pe urme.

La 28 de ani, Simona Halep se poate lăuda cu performanţe uriaşe în tenis. A câştigat turneul de la Roland Garros şi este deţinătoarea trofeului la Wimbledon.

Într-un interviu cu Raluca Olaru, Simona Halep le-a dat sfaturi părinţilor care vor să îşi vadă copiii campioni în tenis.

„Nu există şi nu ar trebui să existe presiune asupra copiilor la 10-11 ani. Copiii trebuie să se ţină de program, din punctul meu de vedere. Eu cu seriozitatea. Am senzaţia că dacă faci totul ca la carte, deşi eu nu sunt o persoană care face totul ca la carte, dar să mergi la antrenament, să fii serios, să dai atenţia totală, să te dedici total acestui sport, mi se pare imposibil să nu ajungi nu ştiu dacă numărul 1 sau numărul 5, dar să ajungi jucător de tenis profesionist 100% reuşeşti”, a spus Simona Halep.

Curiosul George, Bebe Șef și Talking Tom însoțesc serile de vacanță ale copiilor

Talking Tom și prietenii lui”, serialul animat ce îi introduce pe micii telespectatori Minimax în lumea invențiilor, a gadgeturilor și aplicațiilor, revine cu noi episoade, de la orele 16:00 și 20:00.

Totodată, Curiosul George, Bebe șef și Talking Tom își dau întâlnire cu telespectatorii în fiecare seară, de la orele 19:00 (Curious George), 19:30 (Boss Baby: Back In Business), respectiv ora 20:00 (Talking Tom & Friends).

Curiosul George este o maimuţică isteaţă care prezintă micilor telespectatori o serie de informaţii utile din lumea ştiinţelor naturii, matematicii şi tehnicii. Datorită curiozităţii nesătule a lui George, până la sfârşitul serialului, telespectatorii vor deveni mii oameni de ştiinţă!

Bebe șef este un bebeluş neobişnuit, care poartă costum şi care gândeşte ca un om mare. Asta pentru că, de fapt, Bebe șef este un spion de elită, care are ca scop salvarea lumii. Misiunile în care se implică personajul îi vor învăţa pe copii să ducă la bun sfârşit ceea ce îţi propun, să nu renunţe, contrar obstacolelor.

Prin acțiunile lor, personajele din Talking Tom și prietenii lui îi încurajează pe copii să exploreze, să nu se teamă să își spună punctul de vedere, să accepte că a eșua face parte din viața noastră, să inventeze, să fie curioși și creativi.

Mai mult, serialul plin de veselie, idei ingenioase și tehnologie, le arată copiilor lumea jocurilor online, atât de la modă în această perioadă.

Vorbărețul Tom este un pisoi gri tărcat, cu tot felul de idei noi, un bun prieten animat pentru telespectatori, pe parcursul vacanței de vară.

Sunt șanse mici ca școala să înceapă normal la toamnă. Unii elevi vor studia online

Ministrul Educației, Monica Anisie, a afirmat, luni, că sunt șanse mici ca școala să se redeschidă la toamnă, ea spunând că cel mai bun scenariu va fi acela în care o parte dintre elevi vor veni fizic la unitățile de învățământ, iar restul vor participa la cursuri din fața calcultatorului.

„Am analizat modalităţile în care am putea redeschide unităţile de învăţământ începând cu 2020 – 2021. Toate scenariile pe care le avem ţin cont de recomandările Ministerului Sănătăţii. Cel mai bun scenariu va fi, dacă Ministerul Sănătății va face această recomandare, va fi acela în care elevii, unii vor fi la şcoală şi alţii vor urmări cursurile în sistem online, urmând să facă rocada în funcţie de situaţia epidemiologică. (…) Unul dintre scenarii era să începem normal, dar nu e cazul de situație normală. Dacă va fi din ce în ce mai rău mai rău, continuăm învățarea online”, a explicat Anisie, la Digi 24.

Referitor la nemulțumirile semnalete de elevi, legate de cursurile online, Monica Anisie a spus că dascălii vor fi instruiți profesional și vor fi capabili să îi ghideze pe elevi să folosească tehnologia.

„E adevărat că am avut o perioadă în care a trebuit să ne adaptăm la o situație dificilă. Ne vom adapta, vom realiza cursuri de formare în această perioadă pentru profesori pentru a îmbunătăți ceea ce s-a făcut. Ministerul Educației a dat banii pentru achiziția de tablete. Caietul de sarcini a fost dat, a fost deja inițiată procedura, termenul impus este 10 septembrie”, a mai spus ministrul Educației.

Cum să ne întărim sistemul imunitar în faţa coronvirusului. Recomandarea Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS)

0

Sistemul imunitar nu se întăreşte peste noapte, ci în timp, printr-un stil de viaţă sănătos. Mai exact, o alimentaţie echilibrată și efort fizic regulat.

Sportul e cel mai bun medicament!

Iată câteva dintre recomandarile Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), în aceste vremuri.

„Activitatea fizică aduce beneficii, atât pentru corp, cât şi pentru starea noastră emoţională. Ea poate contribui la:

  • Tensiune arterială redusă
  • Menţinerea greutăţii corporale în limitele normalului
  • Reducerea apariţiei unor probleme cardiovasculare
  • Prevenirea apariţiei diabet zahart de tip II
  • Prevenirea apariţiei diverse tipuri de cancer

Aceste probleme medicale, dacă nu sunt evitate, ne pot expune şi mai mult în faţa COVID-19“, potrivit who.int.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a explicat și de câte minute de activitate fizică avem nevoie, în funcţie de categoria noastră de vârstă.

Cei aflaţi în categoria 5-17 ani au nevoie de 60 de minute pe zi de activitate moderată sau intensă. Aceste activităţi trebuie să includă cele care întăresc masa musculară şi oasele. Ele trebuie să fie efectuate de trei ori pe săptămână. Dacă durata activităţii fizice depăşeşte 60 de minute în fiecare zi, pot fi obţinute beneficii suplimentare.

Adulţii de peste 18 ani au nevoie de activităţi fizice care, săptămânal, să atingă 150 de minute de exerciţii de intensitate medie. Dacă antrenamentul e de intensitate mare, atunci sunt suficiente şi 75 de minute de activităţi fizice, săptămânal. Pentru a obţine beneficii suplimentare de pe urma antrenamentelor, durata lor săptămânală trebuie să atingă 300 de minute. E de preferat ca antrenamentele să fie programate în două sau trei zile diferite, într-o săptămână.