Acasă Blog Pagina 160

Salvați Copiii lansează extensia Chrome #FărăUrăPeNet pentru prevenirea fenomenelor de tip cyberbullying

69% dintre copiii români au fost martori ai hărţuirii în mediul online, arată cele mai noi date privind cyberbullyingul, procesate de Organizaţia Salvaţi Copiii în cadrul studiului lansat în anul 2016. Mai mult decât atât, Studiul privind utilizarea Internetului, derulat în 2015, relevă faptul că 41% dintre părinţi menţionează expunerea la imagini şi cuvinte violente ca numărându-se printre riscurile întâmpinate în ultimul an de copiii lor pe internet.

Ca parte a campaniei de prevenire şi reducere a cyberbullyingului, Organizaţia Salvaţi Copiii lansează aplicația #FărăUrăPeNet. Aceasta este o extensie Chrome ce poate fi găsită pe pagina web dedicată, www.oradenet.ro/extensie, care poate fi instalată în browserul utilizat pentru navigarea pe Internet de pe orice computer. Odată descărcată, extensia se instalează cu uşurinţă, aceasta având rolul de a detecta cuvintele agresive sau injurioase de pe orice website accesat cu ajutorul browserului web Google Chrome, inclusiv chat-urile asociate reţelelor sociale, şi de a suprascrie cuvintele negative cu mesaje educative, de respect şi toleranţă.

„Lansăm această extensie pentru a le oferi părinţilor o unealtă cu ajutorul căreia să îi protejeze pe copii de conţinutul negativ care se găseşte pe multe dintre website-urile, reţelele sociale sau grupurile de discuţii online. Ea se adresează cu precădere părinţilor ai căror copii au vârsta cuprinsă între 6 şi 12 ani şi reprezintă o soluţie tehnică ce permite navigarea celor mici fără riscul de a vedea sau a li se adresa cuvinte urâte. Prin această soluţie dorim totodată să încurajăm părinţii să iniţieze discuţii cu cei mici privind ceea ce întâmpină online”, a declarat Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv, Organizația Salvați Copiii.

O caracteristică importantă a extensiei #FărăUrăPeNet este aceea că în momentul în care copiii vor întâlni cuvinte sau expresii suprascrise, ei vor fi redirecționaţi către website-ul oradenet.ro unde, într-o pagină dedicată combaterii cyberbullyingului, vor afla informații importante despre cum pot reacţiona şi combate efectele nocive ale acestui fenomen. Printre acestea se numără: precauţia cu privire la oferirea de poze şi date personale; evitarea răspunurilor oferite agresorilor, care vor fi percepute ca o încurajare de a continua bullying-ul; anunţarea părinţilor sau profesorilor, în cazul în care agresiunile se petrec în şcoală.

„Adeseori, comportamentele de tip bullying sunt considerate de numeroși adulți, părinți și cadre didactice, ca strategii de adaptare firești pe care copiii le folosesc în mod natural și pentru care nu este necesară intervenția adulților. În realitate, cei mici au nevoie de sprijin pentru depăşirea situaţiilor de acest gen. În copilăria timpurie, când copiii învaţă să citească şi să scrie, ei se pot lovi de cuvinte urâte şi nu vor şti cum să reacţioneze. Dincolo de latura tehnică, instrumentul pe care proiectul Ora de Net îl pune la dispoziţia părinţilor are scopul de a genera un pretext pentru abordarea unor teme conexe, precum relaţionarea cu ceilalţi sau informaţiile disponibile pe Internet”, a declarat Diana Stănculeanu, psiholog Salvaţi Copiii.

Pentru descărcarea extensiei pe computer, paşii sunt următorii: accesarea adresei www.oradenet.ro/extensie, click pe butonul „Download/Descarcă”, apoi click pe “Add to Chrome/Adăugă la Chrome”.

Note pentru redactori:

  • Ora de Net (Safer Internet) este un program sprijinit de Comisia Europeană, care cuprinde centre naţionale active în Uniunea Europeană, având ca obiectiv comun promovarea utilizării în condiţii de mai mare siguranţă a Internet-ului şi a noilor tehnologii online de către copii.
  • Organizaţia Salvaţi Copiii România a participat la programul de finanţare al Comisiei Europene şi a câştigat licitaţia de proiect, asumându-şi din 2008 rolul de Coordonator naţional.
  • Bullying-ul este în general caracterizat ca un comportament agresiv intenționat care (a) este menit să provoace disconfort sau durere, (b) implică un dezechilibru de putere și tărie între agresor și victimă, și (c) se manifestă repetitiv, regulat (Limber, 2002; Olweus, 1993a; Nansel et al., 2001); Bullying-ul poate lua diverse forme, de la tachinare, zvonuri sau minciuni despre persoana vizată, excluderea dintr-un grup, ameninţare şi până la agresiune fizică. Atunci când acest fenomen se întâmplă prin intermediul dispozitivelor tehnologice acesta poartă denumirea de cyberbullying.
  • Studiile la care se face referire în comunicat sunt Bullying-ul în rândul copiilor. Studiu sociologic la nivel național, 2016 (http://salvaticopiii.ro/upload/p000600010001_Salvati%20Copiii_Raport%20bullying.pdf) și Studiu privind utilizarea internetului în familie, 2015 (http://oradenet.salvaticopiii.ro/docs/raport_cercetare_safer_internet_2015_web.pdf).

România, la un pas distanţă de a avea o lege anti-bullying

0

Autorităţile şi societatea civilă au dat startul unui plan naţional de prevenire a fenomenului de bullying în România

În cadrul campaniei de prevenire a bullying-ului, iniţiată în 2017 de Asociaţia Părinţilor Isteţi şi Itsy Bitsy FM, a avut loc la Parlament o nouă dezbatere la care au participat peste 40 de reprezentanţi ai Guvernului, Parlamentului, ONG-urilor, psihologi şi experţi în gestionarea fenomenului de bullying. Obiectivul acestei acţiuni a fost analiza fenomenului de bullying din România, a legislaţiei în vigoare, a programelor de prevenţie şi intervenţie deja existente şi identificarea unor soluţii legislative şi programe naţionale de prevenire a bullying-ului. Acţiunea a fost organizată de deputaţii Andrei Pop şi Petre Florin Manole, Asociaţia Părinţilor Isteţi, Itsy Bitsy FM, cu sprijinul Point Public Affairs şi GMP PR.

După mai bine de două ore de lucru împreună, autorităţile şi societatea civilă au stabilit următoarele acţiuni menite să conducă la prevenirea şi combaterea fenomenului de bullying în şcoli şi în societate:

  • Definirea conceptului de “bullying”, în vederea creării unui cadru unitar de înţelegere a fenomenului, în baza căruia să poată fi dezvoltat un text legislativ corect şi eficient, în combaterea şi prevenirea fenomenului de bullying în toate formele sale, atât din punctul de vedere al formelor de manifestare, cât şi al contextelor în care se manifestă;
  • Definirea rolului tuturor participanţilor la bullying, inclusiv a martorilor – şi includerea lor în cadrul legislativ;
  • Conştientizarea fenomenului în societate, la nivelul tuturor stakeholderilor;
  • Organizarea/înfiinţarea unui centru de raportare şi monitorizare a tuturor cazurilor de bullying, conform definiţiei. Stabilirea modului de organizare şi funcţionare a acestei instituţii;
  • Comunicarea, revizuirea şi îmbunătăţirea (acolo unde este cazul) legislaţiei deja existente, care reglementează violenţa asupra copiilor, hărţuirea, dreptul la demnitate;
  • Identificarea unor soluţii legislative de optimizare a activităţii consilierilor şcolari prin normarea posturilor acestora de la 800 la 400 de copii;
  • Crearea unui program naţional de prevenire şi conştientizare a fenomenului de bullying în România;
  • Implicarea copiilor în analiza şi definirea termenului de bullying şi prezenţa lor în dezbaterea despre stoparea fenomenului de bullying în România;
  • Implicarea mediului universitar în dezbaterea despre stoparea fenomenului de bullying în România.

Pentru mine, bullyingul este un barometru negativ. Suntem pe locul 3 în Europa privind acest fenomen, iar intenţia mea este să acţionez printr-un proiect legislativ care să contureze procedurile necesare pentru partea de prevenire, în primul rând, dar şi pentru partea de tratare. Succesul oricărei iniţiative legislative stă în consultarea şi implicarea celor care cunosc îndeaproape problema şi mă bucur că au raspuns pozitiv invitației noastre toți cei prezenți la dezbatere. Dialogul şi colaborarea sunt cele care vor duce la succesul acestei iniţiative,” spune deputatul Andrei Pop.

Mi-am propus ca în mandatul meu de parlamentar să depun toate eforturile pentru a pune drepturile omului pe agenda politică. Acest proiect întărește obiectivul pe care mi l-am asumat și este esențial pentru interesul public, pentru protecția copiilor, elevilor, femeilor, angajaților și a altor grupuri care suferă de pe urma bullying-ului” a declarat deputatul Petre Florin Manole.

Cei prezenţi au discutat deja şi paşii următori ce vor fi parcurşi pentru îndeplinirea rezoluţiei de mai sus, pentru a aduce o schimbare de impact în prevenirea si diminuarea bullying-ului în societate, contribuind astfel la o mai bună sănătate emoţională a românilor.

„Sunt foarte încrezătoare că societatea civilă împreună cu autorităţile vor reuşi să conlucreze pentru diminuarea fenomenului de bullying. Aşa cum, acum 2 ani, împreună am făcut posibilă legea 1 iunie zi liberă naţională şi am contribuit la conştientizarea importanţei timpului de calitate părinte-copil, aşa cred că vom reuşi şi acum. Urmează să ne consultăm în curând şi cu elevii, pentru că este foarte important să îi includem în proces, ei fiind cei care se confruntă zilnic cu fenomenul de bullying şi sigur ne vor îmbogăţi perspectiva.” Nadia Tătaru, preşedinte Asociaţia Părinţilor Isteţi şi co-fondator Itsy Bitsy FM.

La nivel european, România se situează pe locul 3 la bullying în clasamentul celor 42 de ţări în care a fost investigat fenomenul, potrivit raportului Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).

În studiul naţional efectuat de Organizaţia Salvaţi Copiii în anul 2016 se arată că:

  • 1 din 4 copii era umilit în mod repetat la şcoală, în faţa colegilor;
  • 1 din 6 copii era bătut în mod repetat;
  • 1 din 5 copii umilea în mod repetat un alt copil la şcoală;
  • în mod repetat, în şcoală, 3 din 10 copii erau excluşi din grupul de colegi;
  • 7 din 10 copii au fost martorii unei situaţii de bullying în mediul şcolar.

Este nevoie de investiție și conștientizare la fiecare nivel de funcționare a sisemului de învățământ – de la cel strategic, unde se creează cadrul legal de gestionare a bullying-lui, până la firul ierbii, în sala de clasă, pe culoarele școlii, unde prevederile normative se transformă în atitudini și comportamente cheie. Nu trebuie lăsați în afara ecuației părinții și comunitatea, pentru că, adeseori, acolo se învață strategii agresive de comportament”, a afirmat Marius Rusu, psiholog în cadrul Programului de combatere a violenței în cadrul Organizației Salvați Copiii.

La dezbatere au participat reprezentanţi ai: Parlamentului, Ministerului Educaţiei Naţionale, Ministerului Tineretului şi Sportului, Avocatului Poporului, Serviciului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din Poliţia Capitalei, ANPDCA, CMBRAE, Reprezentanţi ai ambasadei SUA în România, Organizaţia Salvaţi Copiii, Asociaţia Telefonul Copilului, UNICEF, Crucea Roşie, Federaţia Tinerilor din Constanţa, mediator Bruno Demaille, psihologi, sociologi şi alte organizaţii şi specialişti, care se ocupă de prevenirea şi rezolvarea cazurilor de bullying.

CarucioareDeCopii.ro – Te ajuta sa alegi cadoul cel mai practic pentru mama copilului tau de 8 martie!

0

Ai vazut si tu ca circula pe internet o gluma cum ca ziua de 8 martie este precum o poveste desprinsa din basme pentru femei, dar in schimb pentru barbati este precum un film horror?

Cu cat se apropie ziua de 8 martie, absolut toti barbatii incep sa simta o fortare puternica din partea femeilor din viata lor pentru ca acestea isi doresc sa primeasca un cadou in aceasta zi, sa fie surprinse.

Sarmanii barbati se framanta foarte tare gandindu-se la ce cadou le-ar placea femeilor sa primeasca.

Dragi barbati, stimati tatici, nu trebuie sa va mai ingrijorati pentru ca echipa de specialisti CarucioareDeCopii.ro va ofera idei de cadouri practice cu ocazia acestei zile speciale care sa va salveze de la decizia de a alege un cadou.

CarucioareDeCopii.ro iti spune ce au de facut barbatii pentru astfel de momente sa aiba un final fericit

Te invitam sa rasfoiesti gama de accesorii pentru copii pusa la dispozitie de magazinul nostru online!

Gasesti acolo de la carucioare copii, jucarii copii, scaune auto copii pana la mobilier pentru dormitorul bebelusului (patuturi copii, saltele patut copil).

Punem la dispozitie cele mai moderne modele de carucioare copii si scaune auto copii, special create pentru a veni in ajutorul parintilor, dar si pentru a pastra un nivel ridicat de siguranta pentru copii.

Specialistii magazinului nostru online iti ofera consultanta cu privire la decizia de cumparare a celui mai potrivit produs care sa corespunda specificatiilor tehnice pe care ti le doresti.

De asemenea, beneficiezi de manuale de instructiuni complexe precum si de sfaturi utile cu privire la cele mai vandute produse ale furnizorilor nostri.

Ai primit vestea ca o sa fii tatic?

Poti sa iti surprinzi sotia cu ocazia zilei de 8 martie si sa ii faci cadou un carucior de copii 3 in 1 care sa va ajute pe amandoi la transportul bebelusului, iar micutul sa se simta confortabil si sa fie in siguranta.

De asemenea, poti sa anticipezi nevoile micutului in primele luni de viata si sa alegi jucarii de copii de pe www.carucioaredecopii.ro care sa iti mentina copilul preocupat.

Specialistii magazinului nostru online iti recomanda sa fii cu un pas inainte si sa iti surprinzi sotia sau iubita alegand de exemplu unul dintre carucioarele pentru copii care are greutatea foarte mica, fiind practic, flexibil de manevrat si usor de transportat. Carucioarele 2 in 1 copii sunt foarte utile mamicilor care nu au forta fizica ridicata.

Pe langa faptul ca sotia sau iubita ta o sa fie extrem de incantata de cadoul primit, tu, in calitate de tata, o sa fii impacat cand o sa ii vezi pe cei dragi fericiti si multumiti, dar mai ales in siguranta!

Asadar, ai gasit solutia framantarilor tale! Carucioaredecopii.ro face livrari gratuite oriunde in Romania la comenzi de minim 400 de RON. Mentionam faptul ca este vorba despre pretul unui singur produs si nu un cumul de produse care sa ajunga la suma de 400 RON. In cazul in care aceasta suma nu se atinge, atunci transportul este 19 lei.

Spor la shopping si succes de 8 martie!

Cum să-ți protejezi inima consumând pește

Nutriționiștii susțin că este recomandat să consumăm peşte de cel puțin 2 ori pe săptămână. De ce? Pentru că este un aliment bogat în proteine, care oferă multe beneficii pentru sănătate. Peștele gras, printre care se număra și tonul, este bogat în acizi grași Omega-3, așa-zisa grăsime „bună”, alături de un conținut scăzut de acizi grași Omega-6.

Pentru toți cei care au probleme cardiovasculare, precum și pentru cei care vor să se mențină în formă mâncând echilibrat, este bine de știut că Omega 3 din carnea de ton asigură o bună funcționare a inimii. Nu e de mirare faptul că în țările mediteraneene, consumul de peşte este mai ridicat decât cel de carne roșie, incidența bolilor de inimă fiind mai scăzută.

Cum mulți dintre noi nu au timpul necesar curățării și preparării peștelui, tonul în conservă este o soluție rapidă atât pentru o gustare, cât și pentru un prânz delicios și sănătos. Deși există numeroase rețete care conțin ton, avantajul este că acest peşte este versatil și poate fi asociat cu multe legume pe care le avem în bucătărie.

Fie că preferi să îl consumi în ulei măsline, în ulei vegetal sau în suc propriu, tonul Eva de la Podravka România este proaspăt și gustos. Dacă îți plac aromele puternice, care să te poarte pe coastele mediteraneene, poți alege varianta conservei de ton în ulei de măsline pe care îl poți mixa cu frunze proaspete de salată verde și stropi cu seva răcoritoare a unei lămâi. Pentru cei care preferă o variantă mai ieftină dar cu un gust la fel de bun, tonul în ulei vegetal este alegerea optimă pentru o masă copioasă. În cazul tonului în suc propriu, bucățile suculente de ton se odihnesc în saramura care-i păstrează gustul autentic. O porție de ton, fie că este în ulei sau apă, asigură aproximativ 20g de proteine, iar proteina din ton este considerată drept o sursă completă de proteine.

Reţetă cu ton a la Chef Liviu Balint

În cazul în care gătești pentru două persoane, ai nevoie de o conservă de ton Eva în ulei de măsline sau vegetal sau doar în suc propriu, 4 cartofi, o cană și jumătate de brânză cheddar , ¼ cană de ceapă verde tocată și ¼ cană de ardei verde tăiat fâșii.

Preîncălzeşte cuptorul la 190 grade. Împachetează cartofii în folie de aluminiu și dă-i la cuptor. După ce s-au copt, lasă-i la răcit, iar apoi taie-i în două. Golește jumătățile de cartof și lasă o scobitură în fiecare bucata. Restul de cartofi rezultat va fi amestecat într-un bol împreună cu uleiul vegetal sau de măsline din conservă, peste care adaugi ceapa verde, brânza cheddar, ardeiul și, bineînțeles, tonul. Cu mixul obținut reumpli cochiliile de cartofi și apoi razi brânza cheddar deasupra.

Pentru alte rețete simple și delicioase pe care vrei să le experimentezi, încearcă conservele Eva în variantă potrivită ție! Într-o lume în care viteză înseamnă performanță, o mâncare sănătoasă și nutritivă care se gătește imediat este o nouă performanță pe care o poți bifa în agenda ta.

Apelul Mastercard: Este timpul să punem capăt discriminărilor de gen față de antreprenoriatul feminin din întreaga lume

0

România se află pe locul 9 în clasamentul țărilor cu cel mai ridicat procent al afacerilor deținute de femei, potrivit studiului Mastercard Index of Women Entrepreneurs 2018, lansat astăzi. Studiul, care a ajuns în acest an la a doua ediție, analizează progresul și realizările antreprenorilor de sex feminin din 57 de țări care acoperă 5 regiuni geografice – Asia-Pacific, Europa, America Latină, Orientul Mijlociu și Africa și America de Nord.

Mastercard Index of Women Entrepreneurs a ajuns în acest an la a doua ediție, ceea ce ne permite să analizăm cu atenție, de la un an la altul, dinamica antreprenoriatului feminin din România. Per ansamblu, România înregistrează scoruri mai bune decât în 2017, un trend ce sperăm că va continua și în anii următori, astfel încât femeile antreprenor și cele de afaceri din țara noastră să reușească să își realizeze pe deplin potențialul, să își atingă obiectivele și, în cele din urmă, să accelereze creșterea incluziunii. Lansarea Mastercard Index of Women Entrepreneurs în preajma Zilei Internaționale a Femeii reprezintă un apel al Mastercard la nivel global de a pune capăt discriminărilor de gen față de antreprenoriatul feminin din întreaga lume”, a declarat Diana Tănase, Marketing Manager, Mastercard România.

Rezultatele studiului Mastercard arată că, din totalul afacerilor din România, 28,9% sunt deținute de femei. România a înregistrat o creștere la această categorie, în contextul în care, anul trecut, se afla pe locul 13, cu un procent de 27,5% al numărului total de afaceri deținute de femei.

Din Top 10 al țărilor cu cel mai ridicat procent al afacerilor înființate și conduse de femei fac parte Ghana (unde 46,4% din totalul afacerilor sunt deținute de femei), pe primul loc, urmată de Rusia – 34,6%, Uganda – 33,8%, Noua Zeelandă – 33%, Australia – 32,1%, Vietnam – 31,3%, Polonia – 30,3%, Spania – 29,4%, România – 28,9% și Portugalia -28,7%.

În ceea ce privește condițiile de sprijin și oportunitățile de dezvoltare antreprenorială pe care le au femeile, România ocupă locul 32 din 57, cu un procent de 61,9%. Clasamentul Mastercard Index of Women Entrepreneurs ia în calcul rezultatele progresului înregistrat de femei (categorie la care România se află pe locul 33), cunoștințele și accesul la resurse financiare (România se află pe locul 24) și sprijinirea inițiativelor antreprenoriale (România se află pe locul 29).

Față de anul trecut, România a înregistrat o ușoară scădere: în 2017, se afla pe locul 29 din 54 de țări, cu un procent de 62,1%. Pe primele locuri se află Noua Zeelandă – 74,2%, Suedia – 71,3%, Canada – 70,9%, Statele Unite ale Americii – 70,8%, Singapore – 69,2%, Portugalia – 69,1%, Australia – 68,9%, Belgia – 68,7% și Filipine – 68%.

Prejudecățile de gen, prezente atât în țările în curs de dezvoltare, cât și în cele dezvoltate

Datele la nivel global ale Mastercard Index of Women Entrepreneurs arată că antreprenoriatul feminin pare să prospere în economiile mai dezvoltate. În comparație cu femeile antreprenor din piețele emergente, femeile care au înființat și care dețin afaceri în țările dezvoltate au posibilitatea să aleagă dintr-o gamă mai largă de resurse și oportunități, ce le permit inclusiv accesul la capital, la servicii financiare și la programe academice.

În ansamblu, studiul Mastercard indică faptul că, în ciuda prejudecăților culturale de gen, care pot crea blocaje semnificative și care le pot împiedica pe femeile antreprenor să avanseze și să își atingă adevăratul potențial, antreprenoriatul feminin din întreaga lume continuă să facă progrese.

În calitate de propietari de afaceri, femeile antreprenor din întreaga lume au făcut progrese remarcabile, însă, încă nu și-au atins adevăratul potențial și încă lucrează pentru a ajunge în acest punct. Vrem să atragem atenția asupra acestor eforturi pe care le fac, pentru că noi credem că, astfel, putem să le oferim sprijin și putere femeilor în așa fel încât să fie cât mai aproape de obiectivul lor de a conduce afaceri de succes și de a duce o viață satisfăcătoare și mai împlinită din punct de vedere financiar”, a afirmat Martina Hund-Mejean, Chief Financial Officer, Mastercard.

Piețele dezvoltate nu sunt imune la prejudecățile culturale față de antreprenoriatul feminin. În Noua Zeelandă, studiul Mastercard a scos la iveală că societatea este mai puțin receptivă în ceea ce le privește pe femeile antreprenor. În ciuda acestor circumstanțe, femeile din Noua Zeelandă care dețin afaceri au depășit această provocare și, pentru al doilea an consecutiv, au pus Noua Zeelandă pe primul loc în topul Mastercard Index of Women Entrepreneurs.

Studiul Mastercard sugerează, totodată, că oportunitățile de dezvoltare ale antreprenoriatului feminin nu sunt neapărat aliniate la ritmul dezvoltării economice a pieței. În economiile emergente, cum sunt Ghana (una dintre celei trei piețe incluse în studiul Mastercard în acest an, alături de Malawi și Nigeria), Uganda și Vietnam, rata femeilor antreprenor este mai mare decât în cazul țărilor mai dezvoltate. Femeile din aceste piețe sunt considerate antreprenori de necesitate, pentru că, în ciuda lipsei de capital financiar și a accesului la servicii de asistență, cea care le stimulează să reușească este nevoia de supraviețuire.

Pe de altă parte, țările care au înregistrat cele mai mari scoruri – Noua Zeelandă, Suedia, Canada, Statele Unite ale Americii și Singapore – au în comun 4 factori-cheie ce permit afacerilor să aibă succes: accesul la servicii financiare, ușurința de a face business, sprijinul puternic acordat IMM-urilor și o guvernare de calitate.

În piețe precum Filipine, Botswana, Thailanda, Polonia și Costa Rica, antreprenoriatul este considerat un bilet al oportunității pentru femei, așa cum arată concluziile studiului Mastercard. Deși condițiile de susținere ale antreprenorilor din aceste piețe nu sunt la fel de favorabile ca în alte state, acestea sunt puternic reprezentate de liderii de afaceri de sex feminin, de profesioniști și de lucrători tehnici, de un peisaj vibrant al antreprenoriatului local și de o atenție deosebită pentru statutul de antreprenor de succes.

Care este diferenţa dintre durerea de cap şi migrena?

Durerea de cap este una dintre cele mai frecvente probleme de sănătate pe care medicii și alți profesioniști din domeniul sănătății le tratează în întreaga lume. Deși mulți oameni descriu toate durerile de cap moderate până la severe ca fiind „migrene”, există criterii specifice folosite pentru identificarea migrenei, tensiunii și a altor tipuri de cefalee mai puțin frecvente. În România, studiile arată că durerea de cap este cea mai frecventă formă de durere, afectând 83% dintre români.

În opinia hipnoterapeutului Eugen Popa, atunci când simțim o presiune puternică sau o durere de cap, poate fi dificil să ne dăm seama dacă este o suferință obișnuită sau una severă. Diferențierea durerii de cap moderate de o migrenă și viceversa este însă foarte importantă, deoarece poate preveni intensificarea durerii cât și posibilitatea provocării altor complicații.

Cum este caracterizată durerea de cap?

Înainte de a afla diferenţele semnificative între durerea de cap şi migrenă, trebuie să definim ambele concepte. În primul rând, durerile de cap sunt cunoscute în termeni de specialitate ca “cefalee” şi sunt dureri neplăcute care pot provoca tensiune și presiune în zona capului.

“Durerea poate varia de la ușoară la severă și de obicei apare pe ambele părți ale capului. Unele zone specifice în care pot apărea dureri de cap sunt fruntea, tâmplele și zona cefei. Cel mai comun tip de cefalee este durerea de cap resimțită ca o tensiune. Declanșatoarele acestui tip de cefalee includ stresul, problemele musculare și anxietatea. De asemenea, acest tip de durere este cauzat, în cele mai multe cazuri, de stlului de viață și obiceiurilor nesănătoase. Cefaleea poate fi și un rezultat al altor boli, mai mult sau mai puțin severe, precum: răceală sau gripă, sinuzită, alergii, meningită, encefalită, probleme cu articulațiile, miopie (sau purtarea unor ochelari nepotriviți). Durerile de cap pot apărea și în urma sevrajului la anumite substanțe (cofeină, tutun, droguri), dar și ca urmare a consumului de medicamente”, declară Eugen Popa, preşedintele Asociaţiei Române de Hipnoză.

Care este diferenţa dintre migrenă şi o banală durere de cap?

De cealaltă parte, specialistul afirmă că durerea de cap banală poate fi un simptom al unei migrene atunci când aceasta depăşeşte 4 ore şi poate dura până la 72 de ore, se intensifică treptat (de la moderată la severă), are caracter pulsatil sau trepidant, este amplificată de un efort fizic minim, de rutină, se extinde de la zonele din jurul ochilor și din zona frontală spre regiunile temporo-parietale si occipitale si uneori poate cuprinde si zona umerilor, iar cel mai frecvent senzațiile dureroase încep dimineața, după trezire.

“Deși mulți oameni folosesc termenul „migrenă” pentru a descrie orice durere de cap severă, migrena este rezultatul unor modificări fiziologice specifice care apar în creier și duc la durerea caracteristică și simptomele asociate unei migrene. Migrena este o boală neurologică organică, care are loc atunci când un factor fiziologic determină vasodilatație la nivelul vaselor sanguine craniene, proces în urma căruia are loc eliberarea de serotonină. Migrenele se simt sub forma unor dureri de cap intense sau severe și au simptome în plus față de durerea de cap obișnuită. Simptomele asociate cu migrenele includ: greaţă, durere în spatele unui ochi sau ureche, durere în zona tâmplelor, posibilitatea de a vedea pete sau lumini intermitente, sensibilitate la lumină și / sau sunete, pierderea temporară a vederii, vărsături etc.”, explică hipnoterapeutul Eugen Popa.

Mai mult decât atât, exiştă factori care fac diferenţa între cefalee şi migrenă, astfel:

  1. În timp ce ambele prezintă o durere supărătoare, intensitatea unei migrene este mult mai mare decât cea a unei dureri de cap obișnuite. Durerea se simte ca și cum ar veni din interiorul craniului și este adesea însoțită de apăsare în tâmple sau durere în spatele ochilor.
  2. Durata. Tensiunea și durerile de cap obișnuite se rezolvă de obicei în câteva ore. Migrena pot dura de la 4 la 72 de ore și chiar mai mult în cazurile severe.
  3. Migrenele vin cu o varietate de simptome în plus față de cefalee care pot include unele sau toate din următoarele: fotosensibilitate (lumina este insuportabilă și intensifică durerea), sensibilitatea la mediu (la fel ca în cazul luminii, sunetele și mirosurile din mediul înconjurător pot intensifica durerea), amețeli (o migrenă poate provova tensiuni puternice, atât din punct de vedere mental cât și fizic), greață (datorită amețelii sau fotosensibilității, greața și vărsăturile adesea însoțesc migrena), oboseală extremă (migrena poate îngreuna somnul, iar lipsa somnului poate intensifica simptomele migrenei), locație (migrena se simte, de obicei, doar pe o parte a capului).
  4. Fazele unei migrene. Cei care suferă de migrenă vor observa, de asemenea, că spre deosebire de o durere de cap normală, simptomele unei migrene urmează anumite faze. Faza 1: Faza prodromală servește ca avertisment că durerea este iminentă. Pacienții care suferă de migrene pot prezenta schimbări de dispoziție, letargie și o nevoie crescută de a merge la baie. Faza 2: Aura nu este prezentă pentru toți cei care suferă de migrenă. O aură poate include diferite senzații neobișnuite, lumini strălucitoare în jurul unor figuri și forme sau linii ondulate. Acesta este un eveniment neurologic care poate apărea cu 20 până la 60 de minute înainte de durere. Faza 3: Faza de atac este atunci când durerea atinge apogeul. Faza 4: Faza finală este faza postdromă când durerea a încetinit. Suferinzii pot fi epuizați, dar se pot simți, de asemenea, ușurați.
  5. Durerile ușoare de cap, în general, pot avea cauze ușor de urmărit. Tensiunea la nivelul capului poate fi cauzată de stres suplimentar sau de lipsa de somn. Durerile de cap pot fi și un rezultat al deshidratării. În cazul migrenei însă pot interveni și alți factori, precum: sex și schimbări hormonale, alergii, istoria familiei și genetică, leziuni ale nervilor, cauze de mediu.

Exercițiu pentru controlul durerii de cap

  1. Identifică locul exact unde este durerea. Exact locul, la milimetru.
  2. Ce culoare are?
  3. Ce formă și dimensiune?
  4. Cum se mișcă sau în ce sens?

Începe apoi să modifici fiecare dintre aceste elemente și astfel modifici senzația, pas cu pas. Începi cu culoarea, apoi forma și dimensiunea, apoi sensul și viteza de mișcare.

Training internaţional despre managementul durerii

Asociația Română de Hipnoză îi aduce pentru prima oară în România pe Freddy și Anthony Jacquin, tată și fiu, doi dintre cei mai renumiți hipnoterapeuți din Europa. Freddy Jacquin este recunoscut la nivel mondial pentru crearea Tehnicii Săgeata, una dintre cele mai eficiente tehnici care se folosește de puterea minții pentru a controla și elimina durerea, fie ea fizică sau emoțională.

Trainingul se desfășoară în weekend-ul 21-22 Aprilie 2018, în București.

“Dezvoltată inițial ca un mijloc de a oferi o ușurare rapidă celor care suferă de afecțiuni cronice, Tehnica Săgeata s-a dovedit a fi o tehnică minunată de eliberare a durerii. Poate fi folosită eficient nu numai pentru a înlătura durerea fizică, ci și pentru a provoca schimbarea într-o varietate de probleme emoționale și psihologice. Acest curs îți va oferi o înțelegere clară cât și tehnici practice prin care poți obține sau facilita o reducere semnificativă a durerilor cronice. După ce vei înțelege acest lucru, vei învăța cum să aplici această abordare la o varietate de alte probleme. Chiar dacă ești începător și nu ai lucrat încă cu hipnoza, nu este un dezavantaj; tehnicile sunt ușor de învățat și de aplicat. Nu este necesar să fii hipnoterapeut sau practicant în domeniul psihologiei, pentru a învăța și aplica tehnicile. Este suficient să ai ambiția de a învăța cum să reușești să-ți controlezi și depășești durerea, fie ea fizică, psihică sau emoțională”, conchide hipnoterapeutul Eugen Popa, preşedintele Asociaţiei Române de Hipnoză.

Mai multe detalii despre trainingul “Tehnica Săgeata”, găsiţi pe www.hipnoza.ro/sageata.

Eugen Popa este unul dintre cei mai cunoscuţi şi bine pregătiţi traineri din România şi preşedintele Asociaţiei Române de Hipnoză. De-a lungul carierei s-a specializat atât în metode de terapie și dezvoltare personală Occidentale (Hipnoză, NLP, Mindset, Habits, Psihologie Pozitivă) cât și Orientale (Meditație, Yoga, Spiritualitate), fiind astăzi un trainer holistic în toată puterea cuvântului. Studiile sale l-au purtat pe trei continente, în Europa, Asia și Statele Unite, iar până în prezent a susţinut conferinţe, traininguri şi workshop-uri în Thailanda, Statele Unite ale Americii, Brazilia, Turcia, Grecia, Anglia, Germania etc., la care au participat mii de oameni.

Interzicerea desfășurării conferinței Women Talk la Ateneul Popular Mr. Gh. Pastia din Focșani este un atac la libertatea de exprimare, un act de discriminare și de cenzură

0

Respect. Platforma pentru Drepturi și Libertăți condamnă ferm presiunea exercitată asupra elevilor de liceu din Focșani care au organizat conferința “Women Talk” în data de 24 februarie 2018. Demersurile de a împiedica desfășurarea conferinței reprezintă un atac la adresa libertății de exprimare, un act de cenzură și un act de discriminare, pus în practică de instituții publice, în urma presiunilor unor organizații care se opun constant drepturilor și libertăților cetățenești și promovează un climat de intoleranță și de ură. Potrivit relatărilor din mass-media și din declarațiile persoanelor implicate, aceste organizații au mobilizat instituții care ar trebui să protejeze libertatea de exprimare, drepturile omului și accesul la informare și educare. Acțiunea lor reprezintă o instigare la discriminare și este contrară legii, iar autoritățile publice ar trebui să reziste unor astfel de presiuni și să le sancționeze.

Ateneul Popular Mr. Gh. Pastia a anulat evenimentul după ce a primit plângeri de la membri și susținători ai Coaliției pentru Familie, deși este o instituție publică locală în care toți cetățenii României trebuie să aibă acces. Observăm cu îngrijorare atitudinea părtinitoare a acestei instituții care găzduise cu o lună în urmă o dezbatere publică organizată de Platforma Împreună, asociată Coaliției pentru Familie.

Observăm cu maximă îngrijorare mecanismele complexe antrenate în oprirea evenimentului în cadrul căruia urma să se discute despre egalitate de gen, drepturile femeilor, ale romilor, ale persoanelor LGBT, discriminare, stereotipuri și prejudecăți și atragem atenția asupra pericolului generalizării unor astfel de manifestări discriminatorii și de încălcare a libertății de expresie.

Baroul Vrancea, în cadrul căruia activează purtătoarea de cuvânt a Coaliției pentru Familie, Ana-Corina Săcrieru, a transmis o adresă către mai multe instituții din județ, printre care și Inspectoratul Școlar Județean. Potrivit reacțiilor mai multor avocați, punctul de vedere a fost comunicat fără a se discuta în consiliul baroului. Presa arată că decanul baroului a declarat că s-a consultat, înainte de a trimite adresa cu pricina, cu Ana-Corina Săcrieru, avocat în cadrul Baroului Vrancea și purtătoare de cuvânt a Coaliției pentru Familie”.

Acestor organizații și instituții care se luptă cu adolescenți de liceu li s-a alăturat și Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei.

Condamnăm și tentativele de manipulare a informațiilor legate de Convenția Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestic, cunoscută sub numele de Convenția de la Istanbul, în condițiile în care în anul 2017 România a fost condamnată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), iar numărul cazurilor de violență în familie a crescut la 20.531 potrivit datelor furnizate de Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR).

Credem că este meritoriu faptul că elevi de liceu sunt activi în comunitatea în care învață și locuiesc și că avem obligația morală de a le sprijini demersurile care nu contravin drepturilor și libertăților cetățenești, ci dimpotrivă lărgesc într-o manieră inclusivă cadrul de informare și educare.

Ca urmare a instigării din partea reprezentanților Coaliției pentru Familie, autoritățile locale au împiedicat exercitarea dreptului la libertatea de opinie și de exprimare și a dreptului la libertatea de întrunire al organizatorilor și persoanelor interesate.

Îngrijorătoare este și tentativa Coaliției pentru Familie de a generaliza astfel de acte de cenzură și de a le transforma în politică de stat. Faptul că reprezentanții Coaliției pentru Familie încearcă să se substituie deciziei adolescenților și părinților acestora și au pretenția de a decide care este conținutul educațional adecvat pentru copiii României reprezintă o reminiscență a unor atitudini care nu își au locul într-un stat democratic.

În aceste condiții, Respect. Platforma pentru Drepturi și Libertăți susține demersurile legale pe care le întreprinde Asociația ACCEPT care asigură susținerea persoanelor afectate de interzicerea desfășurării evenimentului în Ateneul Popular în vederea sancționării tuturor celor responsabili.

Pentru informații suplimentare, le puteți contacta pe membrele Platformei Respect:

Oana Băluță, [email protected], 0723 347 472

Oana Marinescu, [email protected], 0741 278 737

Spitalul Wellborn Militari continuă campania dedicată consultațiilor de infertilitate oferite gratuit

Prin cel de-al doilea centru dedicat excelenței în reproducere umană asistată, Spitalul Wellborn Militari continuă demersurile de sprijinire a sănătății femeii, oferind consultații de infertilitate gratuite pe toată durata lunii. Consultațiile vor fi efectuate de medicul Silviu Predoi, medic primar obstetrică-ginecologie, supraspecializare în medicină materno-fetală și în Reproducere Umană Asistată – Fertilizare in Vitro.

Având la bază valorile și misiunea umane și medicale deja cunoscute în rândul a mii de pacienți, Spitalul Wellborn Militari își propune ca prin acest centru pacienții să primească tot suportul ultraspecializat în tratamentul infertilității, la costuri accesibile, dar beneficiind de condiții de spitalizare și de dotări la standarde europene. De asemenea, Wellborn Militari continuă filosofia de brand, centrul dedicat tratamentului infertilității fiind plasat în cadrul spitalului cu același nume, un beneficiu real ce oferă 100% siguranță pacienților pe toată durata efectuării procedurilor, investigațiilor, tratamentelor sau intervențiilor chirurgicale asociate.

Investiție totală de 4 milioane de euro în noul Spital Wellborn Militari. Investiții de peste 500k euro în noul Centru de Excelență în Reproducere Umană Asistată

Pentru a asigura în totalitate confortul și siguranța pacienților, Rețeaua Medicală Wellborn a evaluat invesiția totală la peste 4 milioane de euro în tot ceea ce înseamnă un spital complet dotat la standard internaționale.

“În cei peste 11 ani de experiență în medicina reproductivă, am încercat construirea unui sistem care să poată susține accesul la investigații și tratamente în medii specializate, sub atenta coordonare a medicilor de profil. Este foarte important ca pacienții să știe că, de acum, există un Centru medical complet dotat și special creat pentru tratamentul sterilității de cuplu, ce răspunde pozitiv afecțiunilor de infertilitate și a celor derivate printr-o suită de investigații, interpretare analize, tratament complex (inclusiv chirurgical minim invaziv), laborator propriu, ATI, precum și multe altele”, dr. Silviu Predoi, CEO Rețeaua Medicală Wellborn.

 De ce au ales pacienții noștri Rețeaua Medicală Wellborn?

  • Singura instituție medicală ce are în componența sa 2 spitale specializateîn tot ceea ce înseamnă investigații, intervenții și proceduri dedicate fertilității cuplului (cel de-al doilea spital este recent deschis, fiind situat în București, în zona Militari).
  • Filosofia de brand a Wellbornpune pacientul în centrul abordării multidisciplinare pe tot parcursul tratamentului acesteia, folosind practici de management a cazuisticii personalizate fiecărui caz în parte.
  • Experiența echipei de medici Wellborn este una certificată prin miile de cupluri tratate cu succes.
  • Echipa medicală este una pregătită multidisciplinar (supraspecializări în medicina reproductivă, specializare în genetică, embriologie, laborator, medicina intervențională – chirurgie ginecologică, asistență terapeutică post-intervențională).
  • Prin participarea medicilor noștri la cele mai importante congrese și seminarii internaționale, am reușit să poziționăm serviciile medicale din România la nivelul celor oferite la oricare dintre centrele medicale de renume din alte state ale Uniunii Europene sau din Statele Unite ale Americii.
  • Wellborn a optat mereu pentru siguranța și confortul pacienților săi,aceștia beneficiind de saloane și rezerve complet dotate la standarde europene.

Contact: 

 www.wellborn.ro,

031.9105

[email protected] 

 

Limbajul iubirii – de la îmbrăţişare la sexualitate

Specialiştii în psihologia de cuplu sunt de părere că oamenii simt şi înţeleg iubirea prin cinci elemente: cuvintele de încurajare, timpul acordat, darurile primite şi mângâierile fizice.

Dintre acestea, psihologul Laura Maria Cojocaru este de părere că manifestarea cea mai profundă a iubirii se realizează prin limbajul mângâierilor fizice, care include o paletă foarte largă de gesturi de afecţiunile: de la ţinut de mână, sărutări, îmbrăţisări până la contactul sexual în sine. “Toate aceste gesturi sunt modalităţi de a-i comunica partenerului emoţia iubirii. Ba mai mult, atingerea fizică este în sine mai mult decât exprimarea iubirii, ci o cale de a ne menţine sănătatea şi tinereţea atât la nivel emoţional, cât şi mental sau fizic. În folclor sunt răspândite 3 expresii care descriu cel mai corect puterea îmbrăţişărilor: Avem nevoie de 4 îmbrăţişări pe zi ca să supravieţuim, 8 ca să ne menţinem şi 12 ca să creştem. Mai mulţi oameni de ştiinţă au concluzionat, prin nenumărate experimente, că nevoia de contact corporal este la fel de importantă precum nevoia de foame, sete şi somn”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru preşedintele Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă.

Efecte ale îmbrăţişării sau atingerii fizice

Pe lângă senzația de bine pe care o creează, îmbrățișările au ca efect alinarea durerii sufletești, reduc anxietatea și depresia. Din acest motiv, persoanele care au aceste trăiri au șanse mai mari de recuperare și recăpătare a stării de bine dacă au pe cineva alături, fie chiar și un animal de companie. De asemenea, îmbrățișările pot lupta eficient împotriva infecțiilor și pot reduce riscul bolilor cardiovasculare.

Importanţa atingerii se reflectă în compoziția pielii noastre, care are milioane de celule receptoare sensibile la cea mai mică schimbare de presiune și în structura creierului, unde s-a descoperit că aria din cortexul cerebral prefrontal dedicată atingerii este mult mai mare decât suma ariilor tuturor celorlalte simțuri.

“În doar zece secunde de îmbrățișare se produce la nivel fizic o scădere a oxitocinei (hormonul stresului) în creier. Această reacție chimică scade presiunea sângelui,luptă împotriva oboselii și a infecțiilor și ameliorează simptomele depresiei. De asemenea, prin îmbrăţişări, scade cantitatea de cortizol din sânge (hormonul care reglează metabolismul glucidic). Reacțiile biochimice și fiziologice la îmbrățișare, pot produce (în special la femei, arată unele studii) îmbunătățirea competențelor sociale (comunicare, reducerea sentimentelor de jenă, asertivitate) și creșterea sentimentului de încredere. Totodată, îmbraţisarea aduce stimulări psihice și fiziologice pozitive, atât la cei care îmbrățișează cât și la cei îmbrățișați, crescând sentimentul de protecție, siguranță, încredere în sine și în cei din jur, forță interioară şi sănătate”, declară psihologul Laura Maria Cojocaru.

Sexualitatea – limbajul iubirii care aduce sănătatea în corp și liniștea în minte și suflet

 Apetitul sexual este dat de nivelul de estrogen din sânge, iar atracția propriu-zisă, pe care o simțim față de partener, este provocată în principal de trei neuro-transmitatori: adrenalina, dopamina și serotonina. Adrenalina face inima să bată mai tare și pulsul să crească, de aici și “fluturașii din stomac”, dopamina și serotonina provoacă plăcerea.

“În timpul actului sexual, al unui sărut sau al unei atingeri, hipotalamusul secretă și neurohipofiză eliberează vasopresină şi oxitocină. Acești hormoni sunt responsabili de menținerea și dezvoltarea sentimentelor de dragoste, de apariția plăcerii și influențează totodată fidelitatea unei persoane (în studiile efectuate pe animale, s-a observat că acești hormoni pot lega pe viață partenerii). Eliberarea de oxitocină constituie o explicație a faptului că unele persoane se îndrăgostesc cu adevărat după ce fac dragoste cu partenerul, devenind mai înțelegători, mai permisivi și mai atenți la părțile pozitive ale partenerului. Acest lucru se întâmplă deoarece din momentul în care dopamina începe să excite centrii specifici din creierul nostru, zonele care procesează emoțiile negative și critica socială negativă își încetinesc acțiunea până la sistarea acesteia (fapt arătat de analiză tomografică a persoanelor îndrăgostite)”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.

Se pare că sloganul “make love, not war” are semnificații mult mai profunde și mai legate de sănătate, la propriu!

În timpul actului sexual, chiar și la o simplă atingere a partenerului, sunt eliberate în corpul fizic endomorfinele (“hormonii fericirii”). Acestea mențin dorința, pasiunea și fericirea în cuplu.

“După un anumit timp, însă, activitatea endomorfinelor scade, ceea ce poate duce la instalarea rutinei în relație. Activitatea sexuală devine deci foarte importantă în acest moment, deoarece în timpul orgasmului aceste endomorfine se eliberează în tot corpul, dând senzația de fericire extremă. De asemenea, acești hormoni ajută și la eliminarea stresului, îmbunătățesc performanțele intelectuale ale persoanelor, mențin tinerețea și vitalitatea organismului”, conchide psihologul Laura Maria Cojocaru preşedintele Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă.

Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI) și președinte și fondator al Asociației ”Generația Iubire” este Psihoterapeut şi Trainer în Programare Neuro-Lingvistică. A studiat natura minţii umane urmând 7 formări profesionale cu abordări diferite – psihoterapie integrativă, hipnoză clinică, relaxare și psihoterapie ericksoniană, psihoterapie de cuplu și familie, psihologie clinică, neuro-programare lingvistică, terapii florale Bach, consultant Panorama Socială. De peste 8 ani ghidează oamenii atât în ședințe individuale cât și de grup și organizează cursuri şi traininguri în România, cu scopul de a-i face pe oameni să-și acceseze și utilizeze la potențial maxim resursele interioare.

Inovaţie în domeniul IT: elevii se pregătesc pentru Bacul la Informatică … online

Elevii care vor susţine Bacalaureatul la Informatică vor beneficia de meditaţii online graţie platformei WellCode.ro, dezvoltată de o echipă de IT-işti români cu intership la Google sau Facebook.

Platforma online conţine o serie de peste 200 de lecţii şi probleme care îi vor pregăti pe tineri nu doar pentru Bacalaureat, ci mai ales pentru o viitoare carieră în domeniul informatic. Fiecare concept nou este explicat cu exemple din viaţa reală, astfel încât beneficiarii cursurilor online să înţeleagă unde se pot aplica aceste cunoştinţe nou învăţate.

După fiecare lecţie pe care cursantul a parcurs-o, acesta îşi va evalua cunoştinţele printr-un examen de tip grilă, iar în cazul în care a răspuns greşit la anumite întrebări platforma nu îl va “pedepsi”, ci va avea ocazia să recitească acele părţi din curs pe care nu le-a înţeles şi să le aprofundeze mai bine. Dincolo de cursurile strict teoretice, platforma va evalua abilităţile cursanţilor şi prin exerciţii aplicative, în cadrul cărora aceştia vor scrie un program informatic de la zero în limbajul de programare C++, iar rezultatele evaluărilor vor fi emise în câteva secunde. În cazul în care nu au înţeles unele aspecte de ordin tehnic sau pur şi simplu nu reuşesc să rezolve problema din timpul testului, cursanţii pot lăsa un comentariu, iar organizatorii proiectului sau cei peste 20.000 de membri înregistraţi pe platformă îi vor oferi suport.

“Majoritatea tinerilor care vor să-şi construiască o carieră în IT sau pur şi simplu trebuie să finalizeze cu brio proba la Informatică din cadrul Bacalaureatului întâmpină aceeaşi problemă: informaţiile pe care le regăsesc în culegeri sau manuale nu sunt suficient de sistematizate, iar acest lucru îngreunează foarte mult procesul de învăţare. Mai mult decât atât, chiar dacă ai învăţat din culegeri ore în şir, va fi la fel de greu să afli dacă problemele pe care le-ai scris sunt 100% corecte, iar de cele mai multe ori elevii apelează la profesori pentru corectură. Şi cum profesorii de informatică sunt foarte ocupaţi şi, conform orarului, majoritatea elevilor se întâlnesc cu ei de maxim 2 ori pe săptămână, elevul va bate pasul pe loc şi nu va reuşi să parcurgă toată materia în mod corespunzător. În acest context, ne-am gândit să dezvoltăm o platformă dedicată atât elevilor care dau Bacul la Informatică, cât şi tinerilor care visează la o carieră în IT. Prin intermediul platformei WellCode, cursanţii vor beneficia de informaţii teoretice sistematizate, vor putea susţine teste sau chiar examene practice în mediul online, iar rezultatele lor vor fi afişate pe loc”, explică Petru Trîmbiţaş, unul dintre coordonatorii proiectului WellCode.

Cine sunt inventatorii platformei WellCode?

Platforma este dezvoltată de o echipă formată din zece tineri IT-işti, care au realizat intershipuri la companii de top din străinătate, precum Google sau Facebook şi au pregătit olimpici care au obţinut zeci de medalii la competiţii naţionale.

Proiectul a luat naştere din dorinţa IT-iştilor de a schimba mentalitatea învăţământului românesc, cel puţin în domeniul Informaticii, care are nevoie de modernizare continuă.

În septembrie 2017, a fost lansat primul modul cu ajutorul căruia mulți cursanţi care nu deţineau noţiunile de bază au beneficiat de progrese vizibile, iar la ora actuală platforma conţine două module, peste 200 de lecţii şi probleme şi peste 20.000 de membri activi.