Acasă Blog Pagina 312

Relatia lui bebe cu tati

Barbatii din ziua de astazi petrec mult mai mult timp alaturi de copiii lor, fata de tatii celorlalte generatii. Desi tatii tanjesc dupa afectiunea micutului, de multe ori nu-si potrivesc programul.

Taticii se trezesc foarte devreme pentru a merge la serviciu, iar unii bebelusi nu sunt asa de matinali (desi stim ca majoritatea fac parte din aceasta categorie). Seara, vine tarziu acasa si aproape ca nu reusesc sa aiba parte de putin timp impreuna. Mamicile sunt cele care isi dedica timpul in totalitate, mai ales ca ele au si un program de alaptare, de multe ori, foarte haotic, asa asa cum se spune „la cerere”.

Tatii ar trebui sa inteleaga ca pentru a relationa cu micutii lor, ei nu trebuie sa se transforme intr-o alta mama. De cele mai multe ori, tatii fac multe activitati impreuna cu copiii.

Iata cateva activitati care va aduc impreuna pe toti trei:

  • Participarea partenerului la travaliu si nastere;
  • Daca bebe papa din biberon, tati ar putea sa-l hraneasca noaptea si de asemenea ii poate schimba scutecul;
  • Citeste-i sau canta-i micutului;
  • Faceti-i baita impreuna;
  • Ajutati-l in primele sale eforturi de comunicare;
  • Pune pe bebe in port-bebe atunci cand te ocupi de activitatile casei;
  • Lasa-l pe bebe sa simta textura diferita a tenului tatalui sau;

Bineinteles ca este foarte usor sa comunici cu bebe daca ai in jur oameni care te sustin si te ajuta cu activitatile casei, dar care te si incurajeaza in dezvoltarea abilitatilor tale in parenting.

Iata un motiv in plus pentru care medicii sustin dormitul impreuna cu bebe in camera, cat stai la spital dupa ce ai nascut: desi sa ai grija de bebe, la inceput poate fi coplesitor, poti profita de suportul emotional oferit de catre asistente si astfel vei deveni mult mai increzatoare in fortele tale.

La inceput, ingrijirea celui mic iti poate consuma tot timpul, atentia si energia – cu atat mai mult cu cat alaptezi. Ai putea intari reatia cu micutul tau mult mai usor, daca nu ai fi deja epuizata dupa ce a trebuit sa termini toata treaba prin casa.

Este perfect normal sa ceri ajutorul din partea rudelor, familiei, prietenilor, in aceste zile, sau chiar saptamani, dupa ce s-a nascut bebe. Pe de alta parte, intr-o astfel de perioada de tranzitie, este posibil ca prezenta altora in casa ta sa fie deranjanta, stresanta, epuizanta. In cazul acesta ai putea sa-i rogi pe prieteni sa te ajute cu pregatitul pranzului, plimbatul cainelui sau cumparaturile.

Mamicile lupta pentru familie

0

De cele mai multe ori femeile se concentreaza pe ‚Sa muncesc sau sa nu muncesc’? Acest conflict al mersului la serviciu vs. statul acasa are o legatura foarte stransa cu o anxietate fundamentala: ‚Oare voi fi o mama buna?’

Bineinteles ca aceasta stare de anxietate se poate naste din relatia pe care o ai cu propria ta mama. Daca aceasta sufera de lipsuri, te vei simti destul de dezechilibrata. De aceea te vei concentra tot mai mult pe raspunsul la intrebarea ‚Sa ramai mai mult acasa sau sa te intorci la serviciu?’

O alta problema a mamicilor care se intorc la serviciu si a celor care aleg sa ramana acasa este cum se percep ele unele pe altele.

Toate mamicile se simt in conflict si involuntar incep sa se judece. De exemplu daca tu decizi ca este bine sa ramai acasa, este evident ca vei avea argumente care sa-ti sustina alegerea. Bineinteles ca aceste argumente sunt de fapt si cele care acuza mamicile care au ales sa se intoarca la serviciu. Cele care aleg serviciul, le acuza cumva pe cele care aleg sa ramana acasa, pentru ca nu reusesc sa inteleaga ce este mai bine pentru ele sau pentru copiii lor. Totul se reduce la a gestiona propria sa invinovatire si stare de anxietate.

Mai presus de orice, incearca sa nu iei nimic personal!

Intotdeauna trebuie sa te gandesti ca unele femei nu au de ales si trebuie sa se intoarca la serviciu la scurt timp dupa ce nasc, sustin psihologii. Trebuie sa te gandesti daca este mai eficient din punct de vedere financiar sa ramai acasa cu bebe sau sa te intorci la serviciu. Probabil ca este mai usor sa alegi daca provii dintr-o familie cu un statut social ceva mai bun; insa femeile cu nevoie financiare mai speciale sunt puse in situatia de a nu putea alege.

Un alt aspect sensibil adus in discutie este reprezentat de calitatea ingrijirii pe care i-o poti oferi celui mic. Pur si simplu alegi ce este la indemana sau ce este mai bun? Iti permiti ce este mai bun? De asemenea alaptarea poate fi un impediment pentru o mama care doreste sa reia serviciul.

Nu exista decizie rea sau decizie buna. Depinde intotdeauna de nevoile familiei.

Mamele care lucreaza full-time admit ca infrunta dificultati adesea, deoarece copiii au nevoi multiple si de multe ori au nevoie de grija ta si in timpul zilei. Insa de cele mai multe ori mamicile dedica seara in totalitate copiilor, cu care se joaca, merg in parc si pe care ii pregatesc pentru culcare. De cele mai multe ori, insa, aceste mamici sunt cele care se intorc in fata calculatorului dupa ce copilul adoarme, pentru a finaliza treaba din ziua respectiva.

Ceea ce este important sa-ti reamintesti mereu este ca intre viata de mama si cea de cariera trebuie sa existe o balanta perfecta.

Cum il faci sa coopereze

Pentru a putea mentine o relatie sanatoasa cu copilul lui e important ca parintele sa ceara ajutor, sa apeleze la adulti disponibili si dornici sa-l asculte fara sa-l critice si fara sa-i dea sfaturi, sa-si organizeze un spatiu si un timp personal, in care sa faca lucruri care-i fac placere, cu alte cuvinte sa-si cunoasca propriile limite si nevoi si sa tina cont de ele.

Iata cateva solutii prin care poti face copilul sa coopereze:

– Reguli stabilite impreuna in situatii specifice, in masura in care este posibil, sa-l consultam pe copil, sa-l includem in mici si mari decizii
– Flexibilitate din partea adultului: rigiditatea si fortarea copilului creeaza distanta in relatie
– Pregatirea copiilor pentru schimbari, tranzitii (persoane, locatie, activitati)
– Sa vorbim cu copiii nostri despre dorintele lor, sa le dam posibilitatea sa le exprime (verba si nu numai), sa le dam un loc. Asta presupune sa  ne dam seama mai intai daca este vorba despre o nevoie sau despre o dorinta a copilului. Iata ce spunea Francoise Dolto despre diferenta dintre nevoi si dorinte:

”Nevoia este repetitiva, in timp ce dorinta este mereu noua. De aceea, in educatie, trebuie sa avem grija sa nu satisfacem toate dorintele. Insa copilul trebuie incurajat, nu descurajat sau criticat, sa isi exprime prin cuvinte dorintele. Nevoile da, ele trebuie satisfacute; in schimb, dorintele trebuie mereu rostite. Cuvantul, reprezentarea, desenul, pantomima, modelajul, toate acestea constituie cultura, literatura, sculptura, muzica, pictura, desenul, dansul, toate sunt reprezentari ale dorintei. Sunt reprezentari care permit comunicarea propriilor dorinte catre un altul. Asa se explica de ce educatia trebuie sa sustina in permanenta deschiderea dorintei catre ceva nou, si in nici un caz sa satisfaca dorintele, deoarece, de indata ce sunt satisfacute, dorintele intra in categoria nevoilor care vor trebui in consecinta repetate cu o presiune din ce in ce mai puternica, fiindca nevoia este o obisnuinta.

Nevoia este o satisfactie a corpului pentru sine. Dorinta, o data satisfacuta, devine si mai mare (ex: dorinta de a dansa se poate intalni cu nevoia corpului de a se misca, iar daca dansul il intereseaza intr-un mod autentic pe copil poate continua sa invete sa danseze, incercand sa-si satisfaca in acest fel dorinta). E bine sa ne intrebam, atunci cand insistam ca copilul sa faca ceva, daca nu cumva e vorba despre o dorinta a noastra pe care incercam sa o satisfacem prin intermediul copilului.”

– Sa dam copilului optiuni reale (nu cele care ascund tot alegerile adultului, comode, confortabile pt adult): impactul la nivelul copilului se traduce in autonomie & demnitate, spatiu si timp pentru a alege.

Autori precum Larry Cohen, Aletha Solter vorbesc despre valoarea vindecatoare a rasului si a jocului, despre cat de mult ii ajuta pe copii sa se joace impreuna cu un adult atunci cand au suferinte acumulate si neexprimate. In cartea Attachment Play (2014), Aletha Solter ofera mai multe exemple de jocuri de stimulare a cooperarii, atunci cand nu exista un coflict dar si in cazul unui conflict imediat:
– jocuri de stimulare a cooperarii (conflict imediat):
– hai sa cantam un cantecel in timp ce te speli pe maini/”clean-up song”
– o sa-ti spun o poveste in timp ce faci baie
– hai sa ne jucam de-a calutii, sa vedem care calut ajunge mai repede in galop la masina
– oferiti un scop de atins intr-un timp limitat: hai sa-i facem o surpriza tatalui si sa facem ordine in sufragerie pana vine el acasa
– sugerati o competitie, dar folositi inversarea de roluri si lasati-l pe copil sa castige: „pun pariu ca pot sa strang de pe jos mai multe cuburi decat tine!”
– sugerati o activitate creativa: „hai sa inventam o poveste in timp ce-ti pui pijamalele”
– folositi o marioneta/papusa: ”Soricelul zice ca e timpul sa te imbraci”
– acordati timp pentru nonsens si prosteala:”e timpul sa te imbraci. Sosetele se pun pe manute?”
– faceti impreuna, dar alternativ:” e timpul sa strangem masa. Hai sa facem cu schimbul si sa luam fiecare cate ceva de pe masa. Vrei sa incepi tu?”
– faceti impreuna si in acelasi timp:”eu o sa matur jumatatea asta de podea in timp ce tu maturi cealalta jumatate. O sa facem o gramada de gunoi la mijloc si maturile noastre o sa-si spuna hello”
– jocuri de stimulare a cooperarii (atunci cand nu exista un conflict imediat): aducerea unui conflict in joc, punerea lui in joc cu animalute, papusi marionete care au acelasi tip de conflict
– atunci cand trebuie pusa o limita imediata: limita e pusa intr-un mod jucaus, silly, fara o comanda/cerere directa: te prefaci ca nu gasesti si tot cauti butonul de Off pentru a-l opri pe copil care acum s-a transformat intr-o masinarie/robotel
– atunci cand nu trebuie pusa o limita imediata
– jocuri de inversare a rolurilor cand ii permiteti copilului sa incalce reguli si va prefaceti ca sunteti furios, neputincios (desi efectul nu e imediat, pe termen lung functioneaza – ii permite copilului sa se detensioneze, sa elimine frustrarea legata de necesitatea regulilor si a restrictiilor)
– jocuri de incalcare a regulilor: „Mother may I?”, „Animal cave”

Adita Tita, Psiholog clinician, www.despreatasament.ro

De ce se simte rau?

Este bine sa poti stabili care este cauza durerii sau disconfortului prin care trece cel mic; fie ca ii este prea cald, prea rece, prea foame sau prea sete. Unii bebelusi sunt mai sensibili decat altii, asadar trebuie sa te asiguri ca cel mic se simte mereu in forma.

Daca micutul tau are dureri, ii poti administra medicamentele potrivite, special recomandate de catre medicul pediatru. Si bineinteles ca o imbratisare calda va fi intotdeauna binevenita.

Frisoane

Bebelusii sunt fiinte extrem de sensibile si intampina dificultati adesea in a-si mentine o temparatura constanta, astfel incat nu ar trebui sa te mire daca uneori sunt prea calzi sau prea reci. Daca bebelusul este iritat si vrei sa scoti din calcul temperatura, cel mai bine este sa-i verifici manutele, piciorusele si fruntea. Daca in toate cele trei locuri persista caldura, este posibil ca cel mic sa aiba o temperatura ridicata.

O regula bine de retinut este aceea ca bebe, cat este micut, are nevoie de un singur strat in plus de haine, fata de tine.

 Supra stimulare

Nu este nevoie de mult efort pentru a supra stimula un bebelus. Daca ai fost la plimbare toata dimineata si v-ati intalnit cu diferite persoane pe care bebelusul a fost nevoit sa le cunoasca si sa interactioneze cu acestea, nu-i de mirare ca acum nu este prea fericit.

Cel mai bun lucru pe care il poti face este sa scoti din calcul sursa de supra stimulare. Incearca sa gasesti un colt linistit, fie o camera unde te poti retrage impreuna cu bebe, astfel incat sa-l ajuti sa se relaxeze intr-un mediu foarte linistit.

Aparitia dintilor

Aparitia dintilor vine la pachet cu simptome care pot varia de la bebelus la bebelus. In orice caz, cele mai comune simptome inlcud: starea de iritabilitate, bebe se scarpina la ureche sau trage de aceasta, febra. Unii parinti observa ca micutii au diaree.

Pe piata exista o multime de variante prin care pot calma durerea cauzata de aparitia dintilor, precum gelurile sau jucariile de dentitie.

Constipatie

Aceasta este o afectiune des intalnita la bebelusi. O schimbare in dieta bebelusului poate fi indicata, de asemenea o cantitate mai mare de fructe sau legume poate ajuta la rezolvarea acestei probleme. Daca bebelusul inca nu a fost diversificat, alapteaza-l in continuare. Daca ii oferi lapte formula, asigura-te ca proportia lapte-apa este echilibrata.

Masajul poate ajuta de asemenea – maseaza bland burtica bebelusului in sensul acelor de ceasornic. Sau incearca imitarea mersului pe bicicleta si astfel cel mic isi asigura o digestie mai buna, dar si o conditie fizica pe care oricare alt bebelus ar invidia-o.

De ce e bebe suparat?

Atunci cand bebe plange sau pare iritat, este dificil sa poti spune exact ce sta la baza acestei stari. Oare se imbolnaveste, sau poate ca este ceva legat de dezvoltarea comportamentului, sau poate doar ii ies dintisorii?

Fie ca ii este foame, ii este cald sau poate prea rece, incercarea de a afla ce se afla dincolo de starea de stres a bebelusului tau poate fi ceva care ascunde o problema. Iata cateva cauze frecvent intalnite si care ii dau micutului stare de stres sau chiar de plans. Ce remediu exista pentru fiecare? Iata!

Febra – Febra este modalitatea prin care corpul se lupta cu o infectie pentru a opri multiplicarea virusilor. Febra poate aparea dintr-o multime de motive, cel mai des intalnit fiind sub forma de simptome de raceala, rosu in gat, infectie urinara sau a urechii.

Febra este atunci cand termometrul inregistreaza mai mult de 38 grade Celsius!

Devreme ce vei fi tentata sa-i scazi temperatura imediat, este bine sa iei in considerare ca prima optiune, baile caldute. Pe de alta parte, imbraca micutul in haine lejere, asigura-te ca este hidratat corect (fie cu apa sau daca este alaptat exclusiv, sa te asiguri ca a papat in aceleasi intervale ca de obicei). Daca este nevoie, administreaza-i un antipiretic, dupa recomandarea medicului.

Daca febra depaseste 39,4 grade Celsius si micutul are varsta sub sase luni, atunci este nevoie de atentie medicala de specialitate. De asemenea cheama ambulanta daca bebelusul este letargic, respira cu greutate, are o iritatie, vomita sau are diaree.

Daca febra nu a scazut dupa doua zile, este recomandat sa vizitezi medicul pediatru. Cu atat mai mult cu cat starii copilului i s-au adaugat simptome precum durere de stomac, scaderea apetitului, o durere de ureche, dificultate in respiratie.

Puseu de crestere

Daca bebelusul tau pare mai suparat decat de obicei si vrea sa manance aproape incontinuu, atunci sunt sanse mari sa depaseasca un puseu de crestere. In aceasta saptamana minunata este cazul sa-i cresti numarul portiilor, astfel incat sa-i satisfaci nevoile alimentare. In cazul in care alaptezi, ajustarea se va face natural.

Retine ca un puseu de crestere dureaza de la cateva zile pana la o saptamana!

Disconfort sau durere

Plansul, insotit de stari de durere despre care iti poti da seama pentru ca bebe se arcuieste de spate, este un indicator clar al faptului ca micutul trece printr-o stare de disconfort.

Daca bebelusul depaseste o durere este foarte probabil ca plansul sau sa fie diferit de cel obisnuit. Este posibil sa fie mai ascutit si continuu, astfel incat pare ca cel mic nu isi ia pauza pentru respiratie.

Cele mai mari frici ale primului an de parinte si cum sa le depasesti

Sa fii parinte si nu e tocmai usoar, iar asta o auzi si in stanga si in dreapta. Pana cand nu esti pus in fata faptului implinit, de multe ori crezi ca ceilalti exagereaza. Insa cand ajungi cu bebelusul acasa, iti dai seama cat de multe temeni pot interveni in primul an de viata al copilului. Iata-le pe cele mai mari dintre ele, explicate de specialistii Parents.com. 

1. Sa iesi cu copilul din casa

De ce? Te temi sa nu-l expui la germeni care il pot imbolnavi

De ce sa nu te mai temi? Daca cel mic stranuta sau te gandesti sa-l duci intr-un mediu aglomerat, ar fi mai bine sa nu il scoti din casa. Insa trebuie sa te gandesti ca bebelusul are nevoie de aer curat, iar tu ai nevoie de schimbarea mediului pentru a-ti revigora starea de spirit. In plus, bebelusii se dezvolta mai bine atunci cand primesc mai multi stimuli.

Sfatul medicului: Nu duce copilul in medii aglomerate mai devreme de 3 luni, in special in timpul iernii sau cand este sezon de gripa si raceli. Atunci cand te duci in vizita sau primesti musafiri, asigura-te ca toti cei care intra in contact cu bebelusul sunt sanatosi si s-au spalat temeinic pe maini. Daca prin preajma sunt copii mai mici (frati/surori, rude de alt grad sau prieteni), explica-le ca un bebelus trebuie, deocamdata, doar privit si nu atins.

2. Sa pui bebelusul pe burta

De ce? Te temi ca nu-i va placea si va incepe sa planga.

De ce sa nu te mai temi? Bebelusii petrec cea mai mare parte a timpului pe spate, deci va fi “o gura de aer” sa stea si intr-o alta pozitie.

Sfatul medicului: Un bebelus trebuie sa petreaca aproximativ 20 de minute pe zi si pe burta pentru a-si dezvolta muschii gatului, spatelui si pentru a se putea misca, rostogoli sau sta in fund. In plus, statul pe burta relaxeaza si ceafa bebelusului si astfel nu va mai aparea plagiocefalia (aplatizarea capului bebelusului). Daca bebelusului tau nu-i place sa stea pe burtica, ai grija sa il asezi in aceasta pozitie mai des, pe perioade mai scurte de timp.

Citeste continuarea pe SFATULPARINTILOR. RO.

Probleme in primul trimestru de sarcina

Ai aflat ca esti insarcinata. Felicitari! Este o perioada incarcata cu emotie, cu atat mai mult cu cat este vorba despre primul copil. Vei observa multe schimbari atat la nivel fizic, cat si psihic. Desi unele viitoare mamici se simt excelent, altele trec prin stari de neimaginat. Afla cand este cazul sa-ti faci griji!

Desi duci o sarcina normala si sanatoasa, sunt cateva simptome carora este bine sa le dai o mai mare atentie, cu atat mai mult cu cat este prima sarcina. In primele luni vei experimenta stari de greata, ameteala si chiar si mici scurgeri de sange – nu este nimic neobisnuit, dar pe de alta parte, pot ascunde probleme. Sa suni medicul? Poate ca da. Iata doua dintre cel mai des intalnite probleme.

Sangerare vaginala

Ce inseamna? Cateva pete mici de sange pe chilot nu reprezinta un semn mare de ingrijorare, insa daca ai o sangerare abundenta poate fi un semn de pierdere de sarcina sau de sarcina extrauterina, sustin medicii obstetricieni. Cu cat culoarea sangelui este mai deschisa, cu atat mai multa atentie trebuie sa acorzi acestei probleme.

Daca odata cu sangerarea apar si crampe dureroase, ca in perioada menstrei, acesta poate fi un semn de avort spontan. Daca durerile sunt ascutite si sunt resimtite in partea inferioara a abdomenului, pot denota o sarcina extrauterina.

Ce poti face? Primul si cel mai intelept lucru pe care il poti face este sa suni medicul care iti urmareste sarcina. Medicul iti va urmari evolutia fatului printr-o ecografie si iti va face cateva analize de sange. Desi petele de sange nu sunt intotdeauna un semn de ingrijorare, atunci cand se asociaza cu crampe, dureri abdominale sau chiar hemoragii, ele reprezinta un semnal de alarma!

Stari de greata si voma

Ce inseamna? Nu inseamna nimic rau, acestea sunt starile cele mai des intalnite la gravidele in trimestrul I. Si desi majoritatea femeilor experimenteaza asta, daca starile sunt severe si risti sa te deshidratezi, este ceva demn de luat in considerare. Suna medicul daca vomiti de mai mult de opt ori pe zi. Cu cat vomiti mai mult cu atat vei pierde in greutate, te vei simti mai ametita si deshidratata si vei pierde electroliti.

Ce poti face? Suna medicul si explica-i starile prin care treci, fara sa exagerezi. Este posibil sa te spitalizeze pentru a trata deshidratarea si iti poate administra anumite medicamente care controleaza starea de greata si voma.

Cu toate acestea, greata si voma sunt stari normale in primul trimestru, insa duse la extreme, poate cauza probleme, sustin obstetricienii. De obicei, femeile care experimenteaza aceste stari in primul trimestru, tind sa aiba sarcini sanatoase si normale.

 

sursa foto: www.parenting.com

Cariera sau viata de mama?

Viata de parinte iti ofera variante nelimitate. Una dintre cele mai grele provocari o reprezinta cariera si urmarea cursului acesteia. Cum decizi daca este mai bine sa te intorci la munca sau sa lucrezi de acasa? Le poti face pe amandoua?

Multe mame renunta la cariera, nu din responsabilitatea de a deveni o casnica, ci pentru ca de multe ori chiar natura jobului se modifica si nu mai reprezinta ceva benefic pentru tine, din punct de vedere profesional. Iar ideea de a fi si mama a doi copii pe care sa-i ingrijesti singura, de a te ocupa si de un business al tau, poate parea mai mult decat poti duce. Iar daca familia ta poate suporta cheltuielile dintr-un singur salariu, atunci poti lua in calcul o pauza.

Vei adora aceasta pauza, vei fi surprinsa ce bine te vei simti acasa, avand mai mult timp pentru tine, bucurandu-te de task-uri lumesti, avand timp sa te intalnesti cu prietenele, dar mai ales bucurandu-te de timpul petrecut alaturi de copii. Cu cat acestia cresc, vei simti ca prezenta ta acasa reprezinta si pentru ei mai mult decat credeai.

Cu toate acestea vei simti lipsa interactionarii profesionale, a stimularii pe care odata ai cunoscut-o! Aceasta este dilema unei mame: sa lucreze sau nu in afara casei. Foarte multe mame sunt surprinse de felul contradictoriu in care simt toate aceste lucruri.

Psihologii sustin ca trebuie sa ai cat mai multe posibilitati la dispozitie in timpul sarcinii si ulterior, pe perioada primului an din viata copilului. Este greu sa stii dinainte cum e sa fii mama. Unele femei care cred ca vor adora aceasta perioada, constata ca se plictisesc, devin furioase si doresc sa revina la munca. Altele sunt luate efectiv prin surpindere de sentimentul placut de a dori sa ramana acasa.

Este indicat ca in timpul sarcinii sa nu iei decizii importante. De asemenea nu uita ca nu exista un raspuns corect la orice intrebare pe care ti-o pui. Decizia pe care o iei depinde foarte mult si de sprijinul de care ai parte.

Copiii vor avea intotdeauna nevoie de cat mai multa atentie din partea parintilor. Decizia de a te intoarce la serviciu, dupa ce ai nascut, depinde de multi factori, incluzand si disponibilitatea si calitatea sprijinului care ti se ofera, constrangerile financiare si pregatirea ta emotionala.

Pe de alta parte, copilului nu ii va face vreun bine daca alegi sa stai acasa, insa esti nervoasa si te simti vinovata. Dar nu te ajuta nici faptul de a merge la birou desi tu stii in sufletul tau ca locul tau este acasa, langa copil.

Este bine si sa stai acasa dar si sa mergi la serviciu, oricare dintre aceste doua variante este buna, atata timp cat se potriveste cu nevoile tale, pe care nu te speria, dar este posibil sa nu le recunosti imediat. Acorda-ti ragaz si ia decizia cea mai buna pentru tine si familia ta.

 sursa foto: www.everydayfamily.com

Primul club de baschet din tara in care copiii isi exerseaza inteligenta emotionala, nu doar aruncatul la cos

Un fost jucator profesionist de baschet, care a practicat acest sport inclusiv in SUA, a infiintat in Bucuresti un club de baschet special, in care antreneaza copiii nu doar ca sa dea bine la cos, ci si ca sa se dezvolte personal si sa invete arta socializarii. Cand nu sunt in sala, ies in grup la film si la teatru si se implica in actiuni caritabile, iar cand unul dintre ei se accidenteaza, sufera toti, in semn de solidaritate. Copiii care aleg calea baschetului, in detrimentul altor sporturi, au o inteligenta aparte, iar sportul in sine are un caracter mai elitist decat altele, sustine antrenorul Alex Ardelean.

Meci CaritabilAlex Ardelean, 27 de ani, a fost dintotdeauna indragostit de baschet. Pana sa ajunga antrenor antreprenor, a jucat baschet de performanta la diferite niveluri, printre care campionatele interne, loturile nationale de juniori, dar si campionatul de licee american. Cateva accidentari, dar si faptul ca simtea ca in SUA nu va ajunge niciodata la nivelul la care aspira, l-au facut sa abandoneze acest

Staf Alphasport, dar nu de tot. Stiind cate goluri din structura baschetului romanesc, si fiind si absolvent de Psihologie, a decis sa puna bazele propriului sau club de baschet pentru copii – Baschet Alpha – care le imbina pe amandoua.

Bazat pe un concept mai special, presupune nu doar performanta in sport, ci si dezvoltare personala si socializare. Spre deosebire de filozofia comerciala a marilor cluburi, misiunea Baschet Alpha este sa ii ajute pe copii sa se dezvolte armonios, atat fizic, cat si personal. Un caz de care este mandru este cel al unui copil-problema, cu tulburari de comportament, care dupa 3 luni de Iesiri in Aer Liberantrenament „s-a linistit”. „Prin puterea grupului, echipei si a regulilor, carora trebuia sa li se supuna”, adauga antrenorul.

Arta merge mana in mana cu mingea

Fiecare copil care se inscrie in Baschet Alpha primeste o fisa de dezvoltare, iar antrenorii monitorizeaza in ce masura antrenamentele ii influenteaza cresterea  si abilitatile personale. Alex lucreaza acum la o structura prin care va putea sa le ofere parintilor un raport cu rezultatele anuale: cat a crescut copilul in inaltime, viteza etc. dupa 12 luni de antrenament, cu cat i-au crescut procentajele in perioada in care au facut aruncari la cos etc.

Take Charge„Consider ca 99% dintre copiii care vin la noi nu sunt interesati sa faca baschet de performanta si plec de la aceasta premisa. Dau antrenamente de parca ar fi la lotul national, dar, pe de alta parte, le ofer copiilor o platforma prin care ii ajut sa isi faca prieteni, sa se dezvolte si sa devina persoane mai bune.  Mergem la teatru si la film, pentru a le da ocazia sa petreaca timp impreuna, sa isi dezvolte spiritul de solidaritate, si sa inteleaga ca trebuie sa imparta cu altii lucruri. Tot in acest spirit, am organizat o serie de meciuri caritabile, ca sa ii obisnuiesc sa lucreze pentru societate, pe masura ce cresc”, povesteste Alex Ardelean.

Street HeroesCopiii talentati, identificati in 30 de secunde

Daca primul antrenament a fost doar cu doi copii, acum are 75-80 de copii in club, cu varste cuprinse intre 5 si 11 ani, iar 95% dintre cei care ajung in Baschet Alpha nu mai pleaca. Alex spune ca poate recunoaste instantaneu talentele in baschet. „Se simte imediat. Practic daca ma uit 30 de secunde la un copil facand orice, imi dau seama daca este potrivit pentru baschet”. Abilitatile motorii sunt primele care ii sar in ochi, dar foarte importanta este si inima copilului, mai spune antrenorul. „Daca ai inima si perseverenta si esti gata sa lupti pana la capat, poti sa prinzi din urma, nu conteaza ca esti mai scund sau mai dolofan. Al doilea lucru la care ma uit este daca sunt jucatori cerebrali, daca inteleg ceea ce li se spune. Sunt si copii care isi analizeaza si isi studiaza fiecare miscare, asa cum sunt si copii carora le vin natural aceste miscari. Este bine oricum, pentru ca talentul fara munca nu inseamna nimic”, este categoric Alex. Totul este reflex in baschet, abia dupa ce ai facut „de un milliard de ori” repetarea, iti intra in reflex aruncarea.

Baschetul tradeaza personalitatea copiilor

Baschetul este mai special decat alte sporturi, intrucat iti da ocazia sa te remarci intr-o multitudine de roluri. „In baschet, esti si atacant, si aparator, nu este ca la handbal sau fotbal. Poti sa ai o mana foarte buna si sa arunci la cos foarte bine, poti sa driblezi foarte bine etc.”, spune Alex. Baschetul, mai mult decat alte sporturi, este oglinda personalitatii jucatorului. „Este cel mai frumos lucru in acest sport, faptul ca imi dau seama cine este persoana de langa mine dupa modul in care reactioneaza in situatii tensionate din timpul jocului. Baschetul tradeaza personalitatea jucatorilor mai mult decat o fac alte sporturi”.

*Mai multe detalii despre club pot fi gasite pe site-ul clubului sau pe pagina de Facebook a Baschet Alpha.

Colosseum Summer Park

De 1 iunie,  Summer Park Colosseum te invita sa iei parte la cea mai frumoasa aniversare a copilului tau, cu muzica live, vata pe bat, popcorn, facepainting, modelaj baloane si multa voie buna. Bineinteles ca Minnie si Mickey nu pot lipsi de la o astfel de petrecere asa ca se vor distra alaturi de cei mici incepand cu ora 15:00.

Colosseum Summer Park este un loc de relaxare, distracție și joacă în aer liber, care va rămâne deschis pe toată perioada verii. Copiii se vor putea bucura în voie de gonflabile și trambuline.

Nici cei mari nu sunt lipsiti de surprize, asa ca de la ora 18:00, Tibi Scobiola de la Vocea Romaniei si bandul sau ne vor incanta cu un concert live incendiar (intrare gratuita), pana la lasarea serii.

Untitled 2

Haideti la Summer Park sa ne relaxam si sa ne distram impreuna!  Ne vedem la Colosseum Retail Park in Soseaua Chitilei, numarul 284, sector 1, Bucuresti.

Va asteptam cu drag!