Acasă Blog Pagina 46

CORONAVIRUS: Asigurările de sănătate, la mare căutare în rândul românilor

0

Piaţa asigurărilor de sănătate a crescut în al doilea trimestru al acestui an cu 34%, arată un studiu realizat de o platformă de vânzări de pe piaţa locală a asigurărilor, 24 Broker.

Frica românilor de boală în contextul COVID-19 a crescut afacerile din domeniul medical.

O asigurare de sănătate poate costa de la 100 la 2.500 de euro pe an.

Rețetă mic dejun special: Omletă cu năut şi vinete

0

Năutul este folosit frecvent în diverse preparate culinare. Aroma sa de nucă și textura puțin crocantă se asortează bine cu diverse alimente și ingrediente, acesta fiind un înlocuitor excelent pentru carne în dietele vegane si vegetariene.

Năutul reprezintă o sursa bogată de proteine, fibre, vitamine și minerale, el reușind să ofere numeroase beneficii pentru sănătate, cum ar fi: îmbunătățirea digestiei, gestionarea greutății și reducerea riscului de apariție a mai multor boli.

Astăzi îl combinăm cu ouă și vinete. Preparatul este ușor de făcut și delicios. Se serveşte rece, opțional alături de o salată.

Ingrediente pentru 4 porții:

8 ouă
500 ml lapte
1 vânătă
150 grame năut fiert (din conservă)
4 linguri ulei de măsline
200 ml ulei de floarea soarelui
mentă
busuioc
salvie
rozmarin
sare
piper

Mod de preparare:

Ouăle se sparg într-un bol şi se bat împreună cu laptele, sare şi piper după gust. Compoziţia se împarte în trei, o treime se combină cu salvie, o treime, cu rozmarin şi o treime, cu busuioc. Năutul se scurge de apă, se clăteşte, se mixează şi se căleşte într-o tigaie cu o lingură de ulei de măsline, menta tocată şi sare după gust. Vânăta se spală, se usucă, se taie în lamele fine şi se prăjeşte în ulei de floarea soarelui. Se scoate pe un şerveţel de hârtie pentru a elimina excesul de ulei şi se pune sare.Se prepară cele trei omlete într-o tigaie mai mare, astfel încât să fie subţiri. Pe un platou de servit se pune prima omletă, se acoperă cu vinete, peste care se pune a doua omletă, care se acoperă la rândul ei cu pasta de năut şi se încheie cu a treia omletă.

Detectivul Gourmet investighează un Festin mortal

0

Detectivul Gourmet: Festin mortal (The Gourmet Detective: Eat, Drink and Be Buried, 2017) aduce acțiune, mister și romantism, în premieră, pe 24 august, de la 21:00!

Henry Ross (Dylan Neal) și Maggie Price (Brooke Burns) participă la o petrecere tematică, în cadrul căreia este simulat un duel. Spre surpinderea tuturor invitaților, unul dintre participanți este împușcat și declarat mort chiar de către Maggie, care trebuie să se ocupe de investigație. Ca de obicei, intriga este complexă și există mai mulți suspecți. Dar accidentele par să nu se mai termine când, rând pe rând, cei de pe lista suspecților suferă o problemă cardiacă, un accident de călărie și unul rutier, produs în urma unei defecțiuni ale sistemului de frânare. Marea provocare a detectivilor este determine dacă aceste incidente sunt accidente sau sunt înscenări.

În același timp, o persoană din trecutul lui Henry revine în viața lui, iar Maggie nu înțelege de ce el refuză să discute cu ea despre acest subiect. Când Henry decide să îi dezvăluie tot, legătura dintre cei doi devine și mai puternică, iar cazul își găsește rezolvarea.

Pentru o seară plină de mister, DIVA vă recomandă Detectivul Gourmet: Festin mortal, luni, 24 august de la 21:00!

Visul tuturor copiilor! A nins cu ciocolată în Elveţia -FOTO&VIDEO

0

Fenomen bizar în Elveția! A nins cu particule de cacao într-un orășel din Elveția, spre surprinderea localnicilor. 

Totul s-a întâmplat din cauza unei defecțiuni la sistemul de ventilație produsă la o fabrică de ciocolată.

Locuitorii orașului Olten, situat între Basel și Zürich, au avut parte de surpriza vieții când au ieșit din case și au constatat că „ninsese” cu pudră de cacao peste mașini, pe alei, copaci, O defecțiune la instalația de ventilație a fabricii companiei Lindt & Spruengli, produsă pe fondul unui vânt cu viteze destul de mari, este cauza producerii ineditului fenomen.

Cum să scapi de mahmureală rapid și eficient

0

S-a descoperit un leac pentru mahmureală. Cercetători finlandezi au găsit un tratament eficient împotriva mahmurelii. O doză de L-cisteină ar reduce greaţa şi durerile de cap cauzate de alcool.

Astfel, o doză de 1,200 mg de l-cisteină reduce greaţa şi durerile de cap cauzate de alcool, în timp ce o doză de 600 mg contribuie la atenuarea stresului şi a anxietăţii.

Alte beneficii

Pe lângă reducerea sau chiar eliminarea completă a mahmurelii, L-cisteina contribuie, de asemenea, la reducerea nevoii de a bea a doua zi, diminuând riscul de a deveni alcoolic.

Proprietăți

L-cisteina este un aminoacid cu conținut de sulf, având proprietăți antioxidante. Este importantă pentru sintetizarea cheratinei, o proteină întâlnită în piele, par și unghii; de asemenea, joacă un rol în metabolismul energiei și în sintetizarea acizilor grași. Pentru o mai bună absorbție, se recomandă administrarea împreună cu vitamina C.

Statul finanţează programul Şcoala după şcoală

Statul va deconta plata serviciilor afterschool pentru preșcolarii și elevii de până în clasa a IV-a.

Potrivit legii: „Statul finanţeaza programul Şcoala dupa şcoală pentru preşcolarii şi elevii de până în clasa a IV-a, inclusiv, ai căror parinţi, reprezentanţi legali sau, după caz, persoana care a fost desemnată de părinte pentru întreţinerea unui copil, pe perioada absenţei părinţilor, conform art. 104 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care solicită acest serviciu, prin tichete educaţionale a căror valoare nominală lunară se raportează la indicatorul social de referinţă şi este de 0,8 ISR, exprimat în lei, pentru fiecare copil înscris în programul Şcoala dupa şcoală”, .

Tichetul se acordă pe baza cererii părintelui sau reprezentantului legal al copilului, pentru fiecare copil în parte.

MAE recomandă: Călătoriile în străinătate, doar dacă sunt esențiale

0

 Ministerul Afacerilor Externe (MAE) le recomandă românilor să efectueze numai călătoriile în străinătate care sunt considerate esențiale.

Recomandarea este făcută ținând cont de contextul evoluției pandemiei de COVID-19 la nivel global, precum și al măsurilor adoptate de autoritățile române pentru limitarea răspândirii infecției cu virusul SARS-Cov-2.

„Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetățenilor români să analizeze oportunitatea oricărei deplasări în străinătate în contextul actual și să efectueze numai călătoriile care sunt considerate esențiale”, arată MAE.

Cum arată micul dejun al Iulianei Tudor, vedeta care are aceeași greutate ca la 20 de ani – FOTO

0

Iuliana Tudor este una dintre cele mai apreciate prezentatoare TV de la noi. Vedeta are aceeași siluetă ca la 20 de ani, iar aparițiile sale sunt o confirmare a faptului că este foarte atentă în ceea ce privește dieta și sportul.

„O femeie care dorește să fie în echilibru cu ea cred că trebuie să fie organizată, ştie ce vrea, are grijă de sănătatea ei, are grijă să nu ducă acasă problemele de la serviciu şi nici la serviciu problemele de acasă, are grijă să emane iubire şi căldură. Am învățat să am grijă de mine, să aleg atent alimentele pe care le consum și să fac mișcare ori de câte ori timpul îmi permite acest lucru” , spune prezentatoarea talent show-ului Vedeta Populară care urmează să revină cu un nou sezon, în curând la TVR.

Micul dejun în diminețile de vară ale Iulianei Tudor conține, de cele mai multe ori, fructe proaspete de sezon, cu câteva semințe sau nuci lângă. Fie că vorbim de pepene roșu, caise, prune, piersici etc.

„Recomandarea mea ar fi să consumați fructe de sezon, dar să fiți atenți la cantitate, pentru că fructele îngrașă”… încheie prezentatoarea.

Filme de vară: Cabana iubirii (Love at Look Lodge, 2020)

0

Vara se apropie de final, dar Sezonul iubirii continuă cu un nou film romantic, în premieră duminica, de la 16:00.

Pe 23 august publicul DIVA are rezervare la Cabana iubirii (Love at Look Lodge, 2020). Filmul spune povestea lui Noah Moore (Jonathan Keltz), un profesionist dependent de muncă, ce are parte de o vacanță de o săptămână la o cabană alături de sora lui și viitorul său cumnat. Cei doi frați au crescut separat și relația lor a avut de suferit. Lily (Clark Backo) este organizatoarea de evenimente a locului și pregătește o serie de activități menite să îi apropie.

În final cei doi frați ajung la o concluzie comună și chiar dacă trebuie să mai lucreze la relația lor, au făcut deja primul pas în direcția corectă. Curând, Noah își dă seama că Lily ar putea foarte bine să îi organizeze nu doar vacața, ci și viața.

Miniseria Uzurpatoarea, o nouă versiune a telenovelei-fenomen

0

Din 22 august, în fiecare sâmbătă şi duminică, de la 20:00, Happy Channel va difuza miniseria Uzurpatoarea, o producţie Televisa 2019, o nouă versiune a telenovelei-fenomen Usurpadora, din 1998, ce a cucerit milioane de telespectatori din întreaga lume cu povestea sa impresionantă.

Marea premieră a serialului va aduce în prim plan poveştile de viaţă a două femei gemene care nu ştiu una de existenţa celeilalte până la un moment dat. După ce Prima Doamnă a Mexicului, Paola Miranda, o întâlneşte pe sora ei geamănă, Paulina Doria, o femeie fără posibilităţi financiare, totul se complică. Paola o obligă pe Paulina, ameninţând-o cu moartea, să-i preia identitatea, pentru a-şi putea continua o poveste de dragoste extraconjugală.

Miniseria Uzurpatoarea îi va aduce în rolurile principale pe Sandra Echeverria, Andrés Palacios şi Arap Bethke, din distribuţia serialului făcând parte şi Queta Lavat, Ana Bertha Espín, Daniela Schmidt şi Germán Bracco. Emoţionanta şi deopotrivă dureroasa poveste a celor două surori.