In comunitatile mamelor participa direct si semnificativ copiii. Ei isi experima propria lor stare, precum si pe cea a mamelor lor, sunt un dialog al evidentei pentru ceilalti participanti la grup.
Beneficiul este dublu, caci si copilul are nevoie de integrarea intr-un grup de semeni (copiii cu aceiasi varsta) si sa intre in contact cu alte cupluri mama-bebelus care funcioneaza similar si obisnuit in acelasi timp. Acest grup este necesar pentru siguranta unui copil, mai ales daca el nu are frati sau o relatie constanta cu alti copii.
Incapacitatea copiilor mici de a relationa propriu-zis ii indreptateste pe adulti sa considere inutile aceste intalniri pana in trei ani. Noroc cu mamele care simt altceva, copiii mici au nevoi multe mai bazale unii de altii, o nevoie de a se constitui, de a beneficia de o mama integrata intr-un grup social.
Copilul mic considera semenii doar puii, indiferent de specie. El se identifica mai dgraba cu un pui de animal decat cu un adult, altul decat mama. Pentru sustinerea afectiei mamelor si copiilor, aceste comunitati „de parc” sunt foarte eficiente. Sub aspectul sustinerii informationale insa, ele mai mult bulvereseaza decat linistesc.
Mamele ofera informatii puternic afectivizate, mai mult in raport cu ceea ce isi doresc si cu temerile proprii decat cu realitatea. Astfel, sfaturile atat de personalizate devin zapacitoare si nepotrivite, iar informatiile din mai multe surse sunt contradictorii, sporind starea de neajutorare. Mama se poate simti mai mult incurajata catre experimentare decat catre ascultarea propriei sale intuitii.
De exemplu o mama poate sa spuna ca si-a dezvatat copilul sa se mai trezeasca noaptea, lasandu-l progresiv sa planga in fiecare noapte din ce in ce mai mult pana cand copilul nu s-a mai trezit decat dimineata. O alta mama, frustrata de nesomn si de plansul copilului ei, poate incerca metoda, fapt care o face sa experimenteze si sa nu se mai gandeasca la ceea ce simte cand plange copilul. Este posibil ca experimentul sa reuseasca, dar in planul relatiei personale au pierdut ceva si mama si copilul.
Totusi, sunt mame care prefera sfaturile venite de la astfel de comunitati fata de cele care vin de la medic. Aceasta pentru ca, cel mai adesea, sfaturile medicului pediatru deplaseaza accentul de la relatie, la o situatie care cere o procedura. Se depersonalizeaza relatia mama-bebelus, ceea ce, pentru mama, suna ca o neintelegere.
Relatia mamei cu copilul sau nu se mai poate incadra diagnostic si nici nu se poate reduce la proces procedural. Medicul se poate apara prin stiinta sa de ceea ce simte mama, dar mama este foarte sensibila la aceste aparari si se simte neinteleasa.
O comunitate de mame ce face mai bine fata nevoii de sustinere informationala este acea creata si intalnita pe internet. Aici oamenii se sustin reciproc impartasindu-si experienta, expunand situatii diverse cu rezolvarea lor. Paintele poate selecta ceea ce i se potriveste si ca experienta si ca procedura.
Informatiile, desi continua sa fie afectivizate, nu mai sunt bruiate de incercarea disimularii si a pozitivarii, deoarece se afla la adapostul anonimatului pe care il ofera mediul de comunicare. Este un mediu mai putin suspus la persuasiuni, indiscretii, judecati de valoare si este deci mai profitabil informational.
Aici insa mamele nu se pot intui ca stare dincolo de vorbe si nici copiii nu pot inchega relatii cu alte mame si alti copii, nu pot oglindi alte forme de comportament si nici experiente similare.
Sursa: Cum intampinam copilul ca parinti, bunici, medici si educatori, Speranta Farca
