Acasă Blog Pagina 29

5 Sfaturi – Cum sa castigi biletul zilei

În cazul în care vrei ca biletul tău zilnic să fie câştigător, ei bine, ar trebui să începi să faci unele schimbări în ceea ce ţine stilul tău de a paria, iar tocmai de aceea, mai jos îţi vom prezenta nu mai puţin de 5 sfaturi pentru a avea o şansă mai mare de câştig în ceea ce ţine biletul zilei.

Un singur lucru este sigur: indiferent de sportul pe care vei paria şi de cotele pe care le vei adăuga pe biletul tău, niciodată câştigul nu este garantat. Astfel, nu există neapărat biletul zilei pariu sigur, cât un bilet cu șanse foarte mari de reușită. Aşadar, să trecem în revistă cele 5 sfaturi şi “reguli” esenţiale.

Nu paria doar pe cotele mici

Probabil că fiecare dintre noi a avut ca instinct să îşi creeze un bilet cât mia lung, în care să meargă doar pe favoriţii cerţi ai zilei respective. Astfel că ajung să parieze bilete cu 15-16 evenimente şi cote de maximum 1.20. Pentru că în viziunea unora, acestea par a fi cele mai sigure evenimente.

Dar, cu toţii ştim că există zile mai proaste şi pentru favoriţi. Astfel că ar fi bine să evităm să pariem doar pe cele mai mici cote. Dacă facem un calcul simplu, în cazul unor astfel de selecţii. Pentru a realiza o cota de 2.00, am avea nevoie de 5 evenimente cu cotă de 1.15. Iar, pentru 10 selecţii se va ajunge la o cotă de 4.00. Fiind destul de greu ca din cele 10 evenimente să nu se producă vreo surpriză.

Cel mai bine ar fi să pariezi pe cote în jur de 1.40 – 1.70, şi să studiezi cu atenţie pariurile.

Opreşte-te când ajungi la cota 5

Probabil că mulţi dintre voi nu sunteţi de acord cu acest al 2-lea sfat. Însă dacă gândim raţional şi logic, o cotă 5 zilnică îţi poate aduce un profit destul de frumos. Iar şansele de câştig pot fi destul de mari. Astfel că vei putea înregistra mai multe câştiguri într-o săptămână. Cu doar 4 evenimente ce au cota de minim 1.50 vei putea ajunge la o cotă de 5 care să îţi aducă un câştig frumuşel.

Nu te lăcomi şi mulţumeşte-te cu câştigurile micuţe şi dese.

Focusează-te pe pariurile cu Handicap sau cele ce îţi returnează miza

Să spunem că îţi creezi un bilet al zilei cu pariuri tip 1X2 şi pariurile pe goluri. Şansele de reuşită pot fi destl de mici. Dar dacă vei alege să joci pe pariurile tip Handicap asiatic sau cele ce îţi returnează miza, şansele tale de câştig vor creşte uşor, uşor.

Înceară să te inspiri de la alţii, însă încearcă să ai şi o analiză proprie

În prezent există zeci, poate chiar sute de grupuri unde pariorii îşi pot posta biletele proprii. Dar şi canale, grupuri, pagini ale tipsterilor profesionişti unde vei putea să găseşti mai multe pariuri, evenimente, pe care aceştia au mizat.

Ei bine, te poţi inspira de la aceştia, însă este necesar să încerci să ai şi o analiză şi o strategie proprie, deoarece nu mereu analizele tipsterilor sunt corecte.

Nu paria mai mult decât îţi poţi permite

Ultimul sfat extrem de important ţine de administrarea bugetului pe care îl aloci zilnic, săptămânal pariurilor. Ei bine, niciodată să nu încerci să joci la recuperare. Biletul zilei trebuie să rămână biletul zilei, şi niciodată să nu încerci să îţi recuperezi pierderea în ziua respectivă.

Dacă analiza ta a dat greş atunci când erai calm şi gândeai raţional, ce te face să crezi că la nervi şi disperare vei reuşi să câştigi?

Aşadar, ţine cont de cele 5 sfaturi mai sus prezentate, şi îţi vei putea creşte şansele de a câştiga la pariuri cu ajutorul biletului zilei.

Îngrijirea pielii în timpul sarcinii – Ritualul pentru un ten impecabil

În perioada sarcinii, majoritatea femeilor se confruntă cu o sensibilitate mai mare. Atât din perspectivă emoțională, dar și la nivel fizic.

Tenul necesită o îngrijire de profunzime deoarece acesta poate trece de la un ten normal la unul deshidratat, uscat, acneic sau mixt, fiind supus la un stres nemaiîntâlnit anterior.

Citește în continuare pentru a afla care sunt cele mai bune produse pentru îngrijirea tenului, rutinele și procedurile potrivite fără a afecta creșterea și dezvoltarea bebelușului și pentru a te bucura întotdeauna de o piele radiantă!

 

Este necesară schimbarea rutinei de îngrijire a tenului în perioada sarcinii?

Categoric da! Pielea este mult mai sensibilă și apar numeroase schimbări hormonale, emoționale și fizice. Efectele sarcinii sunt diferite de la o femeie la alta, însă este important să iei în considerare fiecare modificare resimțită.

 

Printre cele mai comune afecțiuni se numără: acneea, vergeturile, decolorarea sau pigmentarea pielii, eczeme, mâncărimile sau rozaceea. Toate acestea se recomandă a fi tratate cu grijă pentru o preveni agravarea sau răspândirea lor.

 

Alege produsele de piele potrivite

În timpul sarcinii, pielea este mult mai sensibilă, iar unele produse pot avea un efect negativ asupra bebelușului, de aceea este extrem de important să acorzi o importanță mai mare pentru produsele pe care le folosești. Optează pentru cosmeticele organice și naturale.

 

Ritualul tău de îngrijire și înfrumusețare trebuie să conțină diferite tipuri de creme, precum cele hidratante, cât și cele pentru vergeturi, sâni și corp, câteva demachiante foarte bune pentru a putea scăpa de impuritățile din timpul zilei: praful, fumul, machiajul sau alte particule din mediul exterior, măști puternic hidratante și potrivite pentru tipul tău de ten din perioada sarcinii cât și uleiuri hrănitoare și relaxante.

 

Care sunt ingredientele recomandate pentru perioada sarcinii

Pentru o rutină ideală de îngrijire și înfrumusețare a tenului în perioada sarcinii este recomandat să alegi produsele cu atenție. Un ingredient activ excelent pentru o hidratare intensă a pielii este acidul hialuronic. Acesta contribuie la menținerea barierei naturale a tenului, având grijă să amelioreze schimbările din aceste luni delicate.

 

Produsele cosmetice cu derivate din vitamina A, retinol A, vitamina K, acid salicilic, parabeni și loțiunile anticelulitice sunt contraindicate pentru persoanele însărcinate deoarece pot cauza reacții adverse din cauza sensibilității pielii. Consultă recomandările oferite de către medicul tău și păstrează întotdeauna un ten curat, folosind produse demachiante atât dimineața, cât și seara.

 

Machiajul este permis

Asemeni produselor cosmetice de hidratare, hrănire și îngrijire pentru piele, este important să alegi machiajele de calitate, cu ingrediente naturale ce nu provoacă reacții adverse ție sau bebelușului tău. În acest chip, poți păstra aceeași rutină de înfrumusețare, alături de make-up-ul de zi, seară sau ocazie. Este foarte important să nu împarți produsele cu alte persoane ca să eviți orice risc de infecție!

 

Expunerea la soare trebuie redusă

Fiind o perioadă sensibilă atât pentru tine, cât și pentru bebeluș, este indicat să reduci orele petrecute în contactul direct cu razele solare. Acesta te va obosi mai repede. Iar tenul tău va deveni deshidratat. Se recomandă să aplici creme cu factor de protecție UV ridicat. Atât pe față, cât și în restul corpului. Totodată, folosește pălării și șepci, ochelari de soare și haine în culori deschise.

Alături de o îngrijire de profunzime a tenului, nu uita că trupul tău trece. De asemenea, prin variate stări. Există tratamente ce se recomandă a fi evitate. De exemplu, încearcă să amâni folosirea de creme depilatoare. Ondularea sau îndreptarea permanentă a părului, tratamentele cu botox sau cele cu laser deoarece toate acestea pot avea un impact nedorit, fiind proceduri puternice.

Pentru că perioada sarcinii modifică stările afective. Dar și aspectul fizic din cauza numeroaselor schimbări hormonale. Trebuie să ai răbdare cu corpul tău, să-l înțelegi și să folosești doar produsele cosmetice ideale ție. Alături de o alimentație sănătoasă, odihnă suficientă și un stil de viață cât mai relaxant.

Cele mai bune destinaţii turistice în care să mergi cu bebeluşul

Dacă vrei să călătoreşti alături de cel mic, ai grijă să alegi destinaţii cu un climat prietenos, aflate la o distanţă rezonabilă. Astfel încât deplasarea să nu fie obositoare.

În plus, trebuie să verifici dacă este un teritoriu sigur în ce priveşte sănătatea copilului tău.Și să te asiguri că la destinaţie vei găsi frecvent spaţii destinate celor mici. Cum sunt camerele de hotel cu pătuţ tip ţarc sau restaurante care să aibă camere pentru alăptarea copilului şi schimbarea scutecelor.

Luând în calcul criteriile prezentate, ţi-am pregătit o listă cu destinaţii turistice ideale pentru familiile care merg în vacanţă cu bebeluşul.

Londra

Unul dintre cele mai potrivite oraşe pentru o călătorie alături de cel mic este Londra. Întrucât multe dintre atracţiile turistice se află la o distanţă rezonabilă, indiferent unde ai fi cazat. Practic, poţi apela la transportul în comun. Sau îl poţi plimba pe cel mic în cărucior pentru a ajunge într-un timp scurt la următorul obiectiv. Fără să rişti ca bebeluşul să obosească şi să devină neliniştit.

Dincolo de faptul că alăptatul în public nu este privit cu ochi critici în Londra, beneficiezi şi de transport gratuit pentru cei mici. Restaurante family-friendly găseşti din plin. Iar obiectivele turistice în aer liber, precum Hyde Park sau Hampstead Heath, sunt perfecte pentru plimbări relaxante alături de cei dragi.

Dacă iei în calcul şi faptul că un zbor avion din Anglia spre România poate trece cât ai clipi. Dacă îl programezi tocmai când cel mic trage un pui de somn după-amiază, vacanţa are şanse mari să se încheie fără evenimente neplăcute.

Toscana

Italienii sunt recunoscuţi pentru tendinţa de a oferi sprijin turiştilor aflaţi în vacanţă alături de copii. Iar micile sate şi orăşele din Toscana sunt ideale pentru familiile care vor să evite aglomeraţia.

Dintre obiectivele ideale pentru o vacanţă alături de cel mic. Merită menţionate Grădinile Boboli din Florenţa şi Capo Sant’Andrea. Supranumit insula din Insula Elba.

Pentru a te bucura de o vacanţă liniştită, este ideal să te deplasezi cu taxiul și sa faci comanda online. Astfel încât să poți opta pentru o mașină dotată cu scaun auto pentru bebeluş.

Tokyo

Japonia este o altă destinaţie baby-friendly pe care o poţi include pe listă. Se remarcă în special prin cafenelele din Tokyo. Amenajate special pentru familiile care călătoresc alături de bebeluşi.

Un adevărat Paradis pentru cei care merg în vacanţă cu bebeluşul. Un astfel de Baby Cafe are zone amenajate astfel încât să ofere siguranţă celor mici şi un moment de repaus părinţilor. Dincolo de faptul că astfel de spaţii încurajează mamele să alăpteze în public. Sunt şi locul ideal pentru a-ţi face prieteni, graţie unor workshopuri extraordinare pentru părinți.

Dintre destinaţiile pe care merită să le vizitezi alături de cel mic, recomandăm Studio Ghibli Museum. Ce aminteşte de studiourile Disney, un spaţiu de basm pentru copiii de toate vârstele.

Un alt spaţiu baby-friendly este Sanrio Puroland. Parc tematic dedicat personajului Hello Kitty, unde poţi să asişti alături de cel mic la parade şi show-uri captivante. În plus, îl poţi duce să-şi cunoască personajele preferate sau puteţi cumpăra suvenire simpatice. De care să vă aduceţi aminte cu plăcere peste ani.

Ai ales deja care este cea mai potrivită destinaţie pentru tine şi bebeluşul tău? Nu-ţi mai rămâne decât să pregăteşti bagajul de vacanţă cu toate cele necesare şi să te bucuri de una dintre cele mai reuşite experienţe!

 

Prietenie versus conectare – una din nevoile de bază ale copiilor

Cum au fost afectați copiii noștri de pandemie și cum le-a fost afectată viața socială, dar mai ales cum îi putem ajuta noi să treacă mai ușor de aceasta perioadă, vorbim cu dna. psiholog, conferențiar universitar dr. Tamara Bîrsanu.

 

Cum îi putem ajuta pe cei mici să treacă mai ușor prin această perioadă de distanțare socială?

Dna dr. conferențiar Tamara Bîrsanu: Putem ajuta copiii noștri doar prin prezența noastră în viața lor. Este important să fim acolo, să fim prezenți, să facem lucruri împreună, să generăm contexte în armonia interioară a copiilor. Acest lucru îl putem genera doar transmițând starea noastră de echilibru prin conștientizarea părților bune și mai puțin bune din orice situație. Mă bucură să vedem lucrurile bune în orice fel de situație, de aceea cred că pandemia a venit și cu ceva bun ca de exemplu: timpul petrecut în familie a fost mult mai mare, posibilitatea de a ne cunoaște pe noi înșine și pe copiii noștri în adaptabilitatea la schimbare, etc.

 

Cât de important este ca cel mic să aibă prieteni, să înțeleagă de la o vârstă fragedă care este rolul prieteniei în viața lor? 

Dna dr. conferențiar Tamara Bîrsanu: Prietenia satisface din punct de vedere psihologic una din nevoile psihologice de bază-conectarea. Satisface, de asemenea, și nevoia de apartenență. De aceea ”puterea găștii” este una uriașă. Care dezvoltă inteligența socială. Socializarea se transmite de la părinți. Iar mama este formatorul și tata creatorul. Apoi intervine mediul. Părinții transmit copiilor tot ce știu, simt și ceea ce sunt ei. De aceea este important să știm cine suntem.

 

Cum îi pot ajuta desenele animate educative de la Minimax, pe cei mici să fie mai sociabili și să lege prietenii strânse, precum poneii din ”Micul meu ponei: viață de ponei”?

Dna. dr. conferențiar Tamara Bîrsanu: Imaginea este baza gândirii și mă bucur că au fost alese aceste personaje.

Căluții, poneii, sunt animale cu vibrație înaltă, cu o energie benefică copiilor și nu numai. La fel ca și delfinii si cățeii. Aceste animalute sunt folosite în terapii nu numai pentru a trata copii cu autism si copii cu alte deficiențe în dezvoltare. Cât și oameni adulți cu deficiențe și batrâni. Aceste vibrații înalte sunt transmise copiilor și îi ajută în recuperare.

Care sunt primele 5 nevoi după care trebuie să ne ghidăm atunci când vorbim de educația copilului nostru? 

Dna dr. conferențiar Tamara Bîrsanu: Eu consider că ar fi bine să generăm aceste nevoi prin noi și să le împlinim copiilor noștri, în primul rând, nevoia afectivă, pentru că dacă nu e iubire, nu e nimic.

Nevoia de siguranță – să simtă prezența noastră, astfel vor simți că sunt în siguranță.

Nevoia de explorare, de competență, nevoia de experimentare – copilul vrea să experimenteze. Adică își împlinește nevoia de a ști, de a cunoaște.

Atunci când îi spunem copilului ”nu ai voie”, ”nu se poate”, etc. îi tăiem conexiunea neuronală. Și nu în ultimul rând, nevoia de independență sau conștientizarea. Independența aceasta se formează prin comunicare cu semenii lor, în tabere, să îl lăsăm să se autodeservească, iar copiii își doresc această independență.

 Copiii noștri vor fi afectați de pandemie? Vor urma repercusiuni?

Dna dr. conferențiar Tamara Bîrsanu: Cred că această perioadă va avea repercursiuni și spun acest lucru pentru că este bine să facem ceva, chiar să acționăm.

Este momentul să ne întoarcem spre copiii noștri, spre noi, prin propriul nostru exemplu, să ne străduim să corectăm aceste lacune, aceste emoții distructive cu care am fost alimentați cu toții în toată această perioadă – frică, furie, tristețe. A fost o pandemie a fricii, emoția de disconfort cu care ne naștem.  Acționăm prin adaptabilitate și prin conștientizarea emoțiilor de disconfort care au fost hrănite în această perioadă.

Repercusiunea pandemiei poate fi văzută chiar și acum prin nivelul ridicat de bullying în școli. Deja s-a constatat că cei întorși în școală au un potențial al agresivității mai ridicat din cauza insuficienței de comunicare fizică. Pentru că o izolare se produce doar prin izolare și o minte se dezvoltă doar cu altă minte.

Acestea sunt generate de diminuarea respectului de sine, de comparațiile cu alti copii pe care părinții le fac în mod repetat și nu uitați că judecata lezează

  • respectul de sine,
  • acceptarea de sine,
  • stima de sine
  • încrederea în sine.

Este bine să evităm să comparăm copiii întrucât toți suntem diferiți, avem calități diferite, iar principiul unicității și diferențierii să ne străduim să-l respectăm cu toții.

Cum putem crește oameni frumoși? 

Dna dr. conferențiar Tamara Bîrsanu: Să înlocuim din vocabularul nostru sintagma ”trebuie să…” cu ”este bine să”, ”mie mi-ar plăcea să …”. Copiii au nevoie de iubire, atenție și acceptare.
Comunicarea este baza universului și este important să punem limite. Dar cu blândețe și cu hotărâre.  Învățământul cu iubire poate să educe oamenii sănătoși și frumoși. Avem datoria să învățăm copiii că nu suntem mai frumoși sau mai urâți. Nu suntem mai deștepți sau mai puțin deștepți. Suntem diferiți precum florile din grădină.  Să evităm etichetarea și compararea.

Televiziunea Minimax lansează chiar de Ziua Internațională a Copilului, de 1 iunie, un nou serial educativ care pune accentul pe importanța prieteniei și importanța colaborării între copii.

Un bun prilej de a petrece timp împreună cu copilul, urmărind, zilnic de la ora 18:30, un desen plin de prieteni, culoare și distracție, ”Micul meu ponei: viață de ponei„!


În ”Micul meu ponei: viață de ponei” copiii descoperă partea amuzantă a prieteniei! Așa cum alții își vizitează prietenii acasă după școală, poneii își petrec majoritatea timpului la Sugarcube Corner. Aici Pinkie Pie servește cupcake-uri cremoase celor mai bune cliente din lume – prietenele ei!

www.facebook.com/minimaxromania

5 activitati sportive ideale pentru adolescenti

Sportul aduce beneficii pentru orice categorie de varsta. Copiii sunt indemnati sa faca miscare inca de la varste fragede, iar adolescentii sunt cei care profita de activitatile sportive pentru a se revedea cu prietenii, pentru a se mentine in forma si pentru a scapa de stres.

 

Sporturile ofera adolescentilor ocazia ideala de a socializa si de a petrece timpul in aer liber, la care se adauga miscarea, atat de importanta pentru corp si minte. Iata care sunt sporturile ideale pentru adolescenti, din articolul de mai jos!

activitati sportiveTenisul

Tenisul este unul dintre sporturile de care adolescentii se pot bucura, fiindca ii invata sa deprinda concentrarea, fair play-ul si munca in echipa. Acesta este un sport care se practica in special in sezonul cald, pentru ca tinerii se pot bucura de miscare in aer liber. Adolescentii au nevoie de incaltaminte pentru tenis si de haine adecvate, care sa le permita miscarea in voie in timpul jocului. Vrei sa joci tenis? Nu trebuie sa uiti nici de racheta de tenis cu prindere adecvata, care sa nu fie prea grea.

Mersul pe bicicleta

In afara de tenis, adolescentii se pot bucura si de mersul pe bicicleta, la fel ca in copilarie. Din fericire, acest sport se poate practica oricand si oriunde, fie ca vorbim despre parc sau cartier. In plus, atunci cand adolescentii merg intr-o drumetie, mersul cu bicicleta reprezinta o modalitate excelenta de a-si petrece timpul liber.

 

Mai mult, mersul cu bicicleta arde rapid caloriile si reprezinta o metoda excelenta de a ajunge la destinatie, in timp ce faci miscare.

Inotul

Pentru adolescentii care sunt in cautarea unei activitati care sa-i mentina in forma si vor un stil de viata activ, inotul este solutia optima. Inotul aduce numeroase beneficii organismului uman, atat la nivel psihic, cat si la nivel fizic.

 

In plus, inotul poate fi practicat de oricine, indiferent de varsta sau de conditie fizica, fiindca nu pune presiune pe articulatii sau pe sistemul osos. Daca este practicat in mod constant, intotul aduce schimbari usor de recunoscut pe plan fizic, atat pe termen scurt, cat si pe termen lung.

Voleiul

Iti plac sporturile de echipa? Indiferent daca preferi sa te joci in parc sau pe plaja, voleiul este sportul perfect pentru adolescenti. Atunci cand mergi la mare, alege voleiul pe plaja, care te ajuta sa capeti si un bronz uimitor. Voleiul pe plaja este ideal daca iti place sa combini fitnessul cu mersul zilnic pe plaja.

 

Nu in ultimul rand, voleiul este o activitate fizica care ajuta la imbunatatirea conditiei fizice.

Dansul

Daca esti adolescent si nu stii de ce activitate fizica te poti bucura, ia in calcul si dansul. Acest sport are un rol activ in dezvoltarea ta si poate deveni o activitate relaxanta, care te mentine in forma.

 

Atunci cand este practicat constant, dansul ajuta la imbunatatirea coordonarii, a flexibilitatii si a fortei. Dansul are un rol major si in dezvoltarea increderii de sine, antrenand si spiritul de echipa si de competitie.

 

Fie ca dansezi in casa sau mergi la o sala special destinata acestei activitati, dansul este o optiune perfecta pentru adolescentii care iubesc miscarea.

 

Orice activitate sportiva ai prefera, fie ca este vorba despre tenis, volei, ciclism sau dans, toate sunt perfecte pentru adolescenti! Mentine-te in forma si bucura-te de momente unice de relaxare alaturi de prieteni!

 

Top 10 sfaturi esențiale pentru igiena personală

Îngrijirea corectă a corpului și obiceiurile deprinse încă din copilărie contribuie la păstrarea unei sănătăți de fier, ținând la distanță bolile, dar contribuind și la creșterea încrederii în propria persoană

. Imaginea personală se reflectă în relațiile cu cei din jur, în activitatea de zi cu zi, în starea psihică. Este dovedit științific că persoanele care au o igienă personală precară ce se traduce prin: păr nespălat, haine murdare, miros neplăcut, pot trece drept persoane neglijente. Și, din păcate, pot  fi discriminate în anumite situații.

Educația începe de acasă. Iar de educație ține și grija față de propria persoană. Iar modul în care alegi cum să te prezinți în societate, la școală, pe stradă spune multe despre fiecare.

Iată ce trebuie să faci pentru a-ți păstra sănătatea fizică, psihică și o imagine pozitivă despre propria persoană.

Spală-te pe mâini frecvent.

Chiar și înainte de a apărea pandemia, spălatul pe mâini reprezenta unul din pașii ce stau la baza igienei. Este cea mai ușoară manieră de a ține la distanță bacteriile și microbii. Este o operațiune ce trebuie făcută înainte de: a mânca, după ce folosești toaleta, după ce te-ai jucat ca animalele, după ce ai atins o rană deschisă și ori de câte ori ai urme vizibile de murdărie pe mâini. Apa și săpunul ar trebui folosite de mai multe ori într-o zi. Urmate eventual și de o dezinfectare esențială a mâinilor, cu un dezinfectant profesional ce elimină până la 99% dintre germenii ce se pot regăsi pe mâini. Soluțiile antiseptice pot fi înlocuite cu săpunuri eficiente. La IgienaPHS găsești săpunuri antibacteriene la preț avantajos. Astfel încât să te bucuri mereu de mâini curate.

Spală-ți corpul zilnic.

Prin spălare îndepărtezi pielea uscată și moartă. Iar un duș revigorant este recomandat zilnic sau după orice activitate fizică.

Spală-te pe dinți de două ori pe zi.

În această manieră ții medicul stomatolog la distanță. Nu ai probleme cu dantura, economisești bani, elimini durerea dinților și te bucuri de un zâmbet strălucitor și sănătos. Dar și de o respirație proaspătă. Nu uita să folosești ața dentară ce permite eliminarea reziduurilor din spațiile dintre dinți.

Curăță unghiile.

Se spune despre mâini că reprezintă cartea de vizită a unui om. Printre cele mai neplăcute lucruri cînd vine vorba despre îngrijirea personală este să te afișezi cu unghii rupte, murdare, neîngrijite. Sub unghiile murdare se pot regăsi o mulțime de microbi și bacterii care îți pot afecta sănătatea.

Poartă haine curate.

Hainele purtate într-o zi ar trebui puse imediat la spălat. Acestea se vor curăța cu detergentul potrivit tipului de țesătură pentru a evita deteriorarea lor și eventual se calcă pentru a le da un aspect finisat dar și pentru a distruge bacteriile prin puterea aburului.

Folosește deodorant

pentru a controla transpirația excesivă și pentru a te asigura că miroși plăcut întreaga zi.

Odihnește-te suficient.

Este recomandat să dormi minim 8 ore pe noapte pentru a te simți în formă a doua zi și pentru a putea face față tuturor provocărilor. Lipsa somnului îți va afecta puterea de concentrare la locul de muncă, sistemul imunitar și nu numai.

Păstrează-ți casa curată.

Asigură-te că faci ordine zilnic și că nu neglijezi curățenia săptămânală: șterge praful, spală baia și bucătăria, aspiră covoarele și șterge podeaua cu mopul. Folosește produse de curățenie profesionale, cu o eficiență ridicată. Acestea se regăsesc sub formă de soluții concentrate, putând fi folosite ca atare sau în diluție fără a compromite în vreun fel eficiența. În plus, nu trebuie să-ți lipsească din arsenalul de curățenie lavete din microfibră, mănuși pentru protecția mâinilor, bureți, raclete și nu numai. Având totul la îndemână te asiguri că locuința ta sclipește de curățenie.

Optează pentru o alimentație sănătoasă.

Corpul tău este precum un templu. Sănătatea ta poate fi afectată de modul în care îl îngrijești, de cum te hrănești și la cât stres îl supui zi de zi. Acordă o atenție sporită meselor zilnice, nu mânca implusiv, pe fondul stresului sau de plictiseală, și asigură-i toți nutrienții de care are nevoie pentru a fi echilibrat.

O minte sănătoasă într-un corp sănătos.

Nu este doar o expresie veche, ci este o afirmație extrem de importantă. Așa cum avem grijă de corpul nostru zilnic, la fel ar trebui să avem grijă de mintea noastră și să îi oferim o “igienizare” corectă, practicând sporturi, deconectându-ne de la probleme și de la stres, oferindu-i timp de respiro.

 

Cum să ai grijă de pielea delicată a bebelușului tău?

Să fii părinte este cel mai minunat sentiment pe care îl poți trăi! Dar el vine însoțit de multe griji, întrebări, nopți nedormite, decizii complicate despre ce este bine pentru micuțul tău.

Unul dintre cele mai importante lucruri pentru puiul de om, alături de hrană și somn, este igiena. Fiind atât de sensibil, bebe are nevoie de îngrijiri speciale, ca să fie evitate iritațiile, urticariile și alte probleme dermatologice.

Îți prezentăm în continuare câteva sfaturi utile ca să ai grijă de pielea delicată a bebelușului tău:

 

Folosește săpun și șampon speciale pentru bebeluși

Transformă băița de seară în momentul vostru de joacă. Pentru ca bebe să nu fie speriat de apă. Până la primii pași de-a bușilea, mișcările din cădiță sunt singura activitate fizică. Așa că acordă-i importanța cuvenită. Atât pentru starea de sănătate a micuțului. Cât și pentru mobilitate și elasticitatea pielii.

Folosește săpun special de bebeluși pentru zonele cu piele cutată. Iar în rest curăță-i trupușorul cu un burete umed. Pentru baie, alege un șampon natural cu muşeţel şi ulei de lavandă. Citește cu atenție eticheta să te asiguri că produsul respectiv nu conține parabeni și chimicale. Deoarece acestea sunt foarte nocive pentru epiderma copilului.

Spală hainele bebelușului cu produse speciale

Este indicat să speli separat hainele micuțului, mai ales în primele luni de viață. Folosește săpun de rufe pentru copii, pentru că are mai puțini aditivi și nu încarcă hăinuțele cu chimicale ce pot să provoace iritații ale pielii.

Pentru ca păturica, costumașul sau bluzița preferată să fie moi și catifelate folosește balsam de rufe special pentru copii, care este produs din ingrediente naturale, fără alergeni sau coloranți și are la bază extracte naturale de mușețel, aloe vera sau levănțică.

Încearcă să previi iritațiile de piele

Achiziționează produse care să trateze iritații ale pielii (cremă pentru dermatita de scutec, produse de îngrijire pentru erupții faciale, produse de îngrijire pentru crustele de lapte). Este recomandat să le ai la îndemână dacă micuțul are probleme dermatologice.

Când schimbi scutecul curăță-i bine pielea cu șervețele fără parfum sau alcool, apoi lasă-l pe bebe să stea câteva minute până îi pui noul scutec. Astfel pielea are răgaz „să respire“ și să se aerisească.

De câte ori îi schimbi scutecul unge-i pielea cu o cremă delicată, pentru prevenirea și tratarea edemului fesier. Este recomandat să folosești ulei de mușețel sau cremă îmbogăţită cu ulei de muşeţel și lavandă pentru un efect calmant.

Hidratează pielea bebelușului

Multe probleme dermatologice apar la bebeluși din cauza lipsei de hidratare, de aceea trebuie să te asiguri că îi pui în biberon cantitatea necesară de apă și ceai, pe lângă mesele cu lapte sau cele specifice meniurilor din perioada de diversificare.

Include în rutina zilnică de îngrijire masajul cu ulei de corp hidratant și evită expunerea directă la soare, pentru că bronzul nu este bun pentru bebeluși.

 

 

Bebelușii au pielea sensibilă, se deshidratează foarte ușor, iar transpirația lor în contact cu diverse produse chimice reacționează și creează diverse iritații, alergii sau chiar intoxicații. Alege doar produse de îngrijire naturale: pudră de corp, cremă hidratantă, săpun și șampon fără parabeni, balsam de rufe cu ingrediente nonalergenice și fără parfum, astfel încât micuțul tău să fie mereu bine îngrijit și vesel!

Top 7 accesorii esentiale pentru dulciuri perfecte

0

Te consideri un cofetar amator, caruia ii place sa faca torturi si prajituri sau vrei chiar sa-ti deschizi o mica afacere cu dulciuri homemade? Ingredientele pe care le folosesti sunt foarte importante pentru calitatea si gustul preparatelor, insa ustensilele au si ele un rol esential in reusita dulciurilor tale. Accesoriile te ajuta sa-ti faci treaba mai bine, dar si mai repede, fara sa improvizezi in vreun fel. De la preparare si pana la aspectul final, ai nevoie de cateva produse de baza ca sa creezi magie in bucatarie. Iata sapte dintre accesoriile care iti vor fi intotdeauna de folos atunci cand vrei sa pregatesti deserturi:

1.  Cantar digital

Chiar daca nu iti propui sa deschizi o cofetarie, prepararea prajiturilor presupune date precise. Ingredientele trebuie sa fie masurate exact, dupa reteta, pentru ca 2-3 grame de praf de copt sau bicarbonat in plus ori in minus chiar pot face diferenta. Asadar, pune deoparte cana gradata si renunta in a masura „la ochi” ingredientele daca vrei ca rezultatul final sa fie unul pe masura efortului depus si a asteptarilor tale.

2.  Termometru de bucatarie

Este unul dintre produsele care nu ar trebui sa lipseasca din nicio bucatarie. Intr-un laborator de cofetarie, termometrul isi gaseste utilitatea in multe produse, de la creme la glazuri sau ciocolata. Atunci cand vrei sa achizitionezi un termometru, ia in considerare tipul acestuia: termometrul cu sonda este universal valabil si poate fi utilizat sa masoare temperatura din interiorul oricarui preparat. Cel cu infrarosu masoara temperatura doar la exterior. In timp ce termometrul pentru zahar se foloseste in mod special pentru siropurile de:

  • zahar,
  • ciocolata,
  • caramel,
  • gemuri
  • dulceata.

3.  Boluri termorezistente

Daca iti place sa gatesti preparate dulci stii deja ca ai nevoie de cat mai multe boluri pentru un singur desert. Tot timpul sunt ingrediente de amestecat sau, dimpotriva, de separat, creme si glazuri ce trebuie preparate diferit si multe altele. Ei bine, bolurile termorezistente sunt esentiale pentru ca pot fi utilizate si ca sa gatesti pe baie de aburi si sa le folosesti ca vase normale. Ideal ar fi ca bolurile sa fie confectionate din inox alimentar. Pentru ca este un material care se incalzeste si se raceste repede.

4.  Vase de gatit de buna calitate

Iti vei da seama cat de importante sunt, de exemplu, oalele cu pereti dubli, in momentul in care vei vedea cum se prinde crema, frisca sau zaharul de vasele tale obisnuite. Cu toate ca au un pret ceva mai ridicat, este util sa investesti in cateva produse foarte bune, care sa te ajute la prepararea unor dulciuri perfecte.

5.  Suporturi pentru tort si prajituri

Fara indoiala, deserturile perfecte au nevoie de o expunere pe masura si suporturi adecvate. Achizitioneaza etajere de la Favi.ro ca sa economisesti spatiu pe masa atunci cand faci o cantitate mai mare de prajituri. Cand vrei sa-ti expui dulciurile intr-un mod inedit sau sa-ti servesti musafirii cu preparatele realizate. Etajerele se gasesc in multe forme si dimensiuni.Dar sunt totodata confectionate si din materiale diferite – sticla, inox, melamina, ardezie, etc.

6.  Spatule si pensule

Spatulele din silicon te ajuta sa iei foarte usor toata crema de pe bol deoarece au o aderenta foarte buna si sunt moi. Aceste instrumente sunt extrem de folositoare. Dar ca sa te asiguri ca le vei putea utiliza in orice situatie, ai grija sa alegi unele care sa reziste si la caldura.  Spatula unghiulara, perfecta pentru a muta torturile pe platou sau pentru nivelarea ori glasarea prajiturilor este si ea necesara in bucataria unui cofetar. In ceea ce priveste pensulele, cele din silicon sunt foarte bune si acopera cu usurinta suprafata de lucru.

7.  Sucitor

Probabil unul dintre cele mai vechi accesorii de cofetarie, sucitorul nu a disparut din dotarile esentiale. Desi gospodinele improvizeaza uneori cu o sticla de vin goala sau alt recipient, fara un sucitor adevarat nu poti intinde un aluat perfect.

Desigur, lista unui cofetar priceput poate continua cu:

  • discuri de patiserie,
  • teluri,
  • posuri si sprituri,
  • foarfeca,
  • tavi sau mixer planetar.

Cu siguranta exista foarte multe produse de care ai avea nevoie pentru prepararea deserturilor. Insa unele pot fi considerate un moft, in timp ce altele reprezinta secretul pentru dulciurile perfecte.

4 feluri prin care poti invata mai mult si mai usor

0

Atunci cand vrei sa inveti mai repede unele lucruri, nu este suficient doar sa te straduiesti sa memorezi informatii.

Si, chiar daca exista o gramada de metode de a invata mai rapid, nu toate au aceleasi rezultate. Daca si tu ai nevoie de facilitarea procesului de invatare, trebuie sa stii cateva lucruri. Invatarea nu este un proces simplu si necesita antrenament sustinut.

Practic, o data cu inaintarea in varsta, dar si cu lipsa antrenarii memoriei, este destul de greu sa retii informatia. Asa cum o faceai in copilarie, spre exemplu. Asadar, indiferent ce metoda ai alege pentru a invata mai usor, va fi nevoie sa sustii un minim de efort. Deoarece memorarea se va produce numai daca mintea se antreneaza. Iata, punctual, cateva metode de antrenament.

Psihologia inversa a invatarii

Uneori, invatarea conventionala nu da rezultate si poate fi destul de greu de realizat. Din acest motiv, poti apela la invatarea prin testare, mai exact repetarea cunostintelor prin teste. Poti folosi teste facute pe hartie, pe cele din carti de specialitate sau chiar si testele de pe internet. Poti alegi, pentru eficienta, o platforma de testare cunostinte specializata, profesionala si cu informatii actualizate. Practic, principiul este asemanator testelor pentru permisul auto. Chiar daca nu stii un anumit raspuns, facand testul chiar si de mai multe ori, si afland, ulterior, raspunsurile corecte, nu ai cum sa nu retii informatia. Din nou, insa, este nevoie de munca, perseverenta si antrenament pentru ca informatiile sa fie invatate si folosite, mai apoi, logic in contextul dat.

Invatarea prin creativitate

Stiti asocierile facute cu elementele din tabelul periodic al lui Mendeleev? Faptul ca fiecarui grup de litere specific unui element i se asocia un cuvant, iar acestea formau o fraza. Cu sau fara o logica anume, ne ajuta sa invatam mai usor informatiile. Ei bine acelasi lucru poate fi aplicat la orice varsta. Transforma informatia in coduri secrete, in jocuri, in orice stii ca te atrage sau ii atrage pe ceilalti. Iar invatarea va veni ca o consecinta placuta, nu ca un stres.

Invatarea clasica

Invatarea clasica nu ar trebui sa insemne invatare mecanica. Ci una asumata, cognitiva. Pentru ca informatiile sa iti ramana in minte pentru cat mai mult timp. Invatarea clasica are la baza logica. Astfel incat, conexiunile sa te poata ajuta sa iti faci mai repede legaturile in mintea ta. Invatarea clasica este, insa, mai dificila. Deoarece necesita mai mult timp si mai mult efort. Mai ales ca, uneori, ti se poate parea ca informatia, pur si simplu, nu vrea sa ramana in minte. In realitate, acest lucru nu este real. Deoarece informatia este stocata in minte. Depinde, totusi, foarte mult si de timpul alocat invatarii. Si de felul in care se face acest proces.

Invatarea interactiva

Una dintre cele mai amuzante metode de a invata este aceea in care exista doua persoane implicate in proces. Un ascultator si un „ascultat”. Un emitator si un receptor. Practic, exista sanse mai mari sa inveti atunci cand persoana din fata ta te asculta si te corecteaza cand gresesti. Interactiunea creste nivelul adrenalinei, al distractiei, dar si pe cel al atentiei. Cu un prag foarte ridicat al atentiei, ai toate sansele sa inveti mai usor, deoarece iti vei aminti corecturile sau explicatiile, iar acestea iti vor ramane in minte, uneori, chiar pentru toata viata.

Daca ai ceva ce trebuie sa inveti, ei bine, antrenamentul este cheia. Pe langa antrenament, poti opta si pentru una dintre solutiile de mai sus, pentru ca procesul de invatare sa fie facil si, de ce nu, chiar si distractiv.

 

 

Întrebări pe care le pun părinții pentru prima dată

Când ești un părinte pentru prima dată, este mai bine să suni prostesc decât să-ți pară rău. Am avut pediatri să răspundă la o duzină de întrebări de îngrijire a bebelușului, care ți-a fost prea jenat să le întrebi. Înainte de a verifica răspunsurile, ce zici de vizitarea NetBet cazinouri online?

 

Înainte ca primul lor copil să se nască, părinții cred că sunt pregătiți pentru orice provocare a noului copil. Au citit toate cărțile, au verificat site-urile parentale și au primit o mulțime de sfaturi (unele solicitate, majoritatea nu). Atunci copilul se naște și tot iadul se dezlănțuie.

Se pare că, atunci când sunteți complet lipsit de somn și țâșniți laptele matern, chiar și provocările mici vă pot arunca într-o coadă. Mămicile se întreabă de ce caca bebelușului este verde? Este necesară sterilizarea suzetei de 20 de ori pe zi? Țin prea mult copilul? Cu toate acestea, mai degrabă decât să-l chestioneze pe pediatru la controalele de sănătate ale bebelușului, părinții zâmbesc, dau din cap și spun că totul merge excelent. De ce? Ei cred că preocupările lor sunt prea banale, prea evidente, prea stupide. Abia mai târziu ei învață că toți părinții pentru prima dată au exact aceleași întrebări; și și-ar dori să fi primit răspunsuri de la medicii lor.

 

Chiar trebuie să alăptezi un an întreg?

Se recomandă asistența medicală timp de 12 luni, exclusiv pentru primele șase. Dar o mamă ar trebui să nu mai alăpteze dacă își dă seama că nu se mai bucură de ea, chiar dacă are nenumărate beneficii. Pe de altă parte, nu este nevoie să vă înțărcați imediat ce copilul dvs. împlinește 1 an, dacă alăptarea prelungită vă face pe amândoi fericiți.

 

Trebuie să sterilizați sticlele și suzetele după fiecare utilizare?

Într-o lume perfectă, da. Dar, deoarece acest lucru nu este realist pentru mulți părinți, vă recomandăm să spălați sticlele cu apă și săpun după fiecare hrănire și să le sterilizați peste noapte. Aceasta ucide bacteriile și virusurile pe care îngrijitorii le pot transmite unui copil. Rețineți că spălarea frecventă a mâinilor și igiena bună sunt la fel de importante ca sterilizarea. De asemenea, nu trebuie să „curățați” niciodată Binky-ul murdar al copilului, punându-l în gură. Gura unui om este cea mai germinativă de pe planetă – chiar mai rea decât a unui câine!

 

Ce înseamnă „a dormi toată noaptea” și se va întâmpla vreodată?

O va face, dar s-ar putea să trebuiască să așteptați puțin. Mulți copii de 2 luni pot dormi doar cinci ore consecutive înainte de a se trezi pentru a se hrăni, potrivit unui studiu publicat în revista Pediatrica. Această întindere se extinde de obicei la opt până la 12 ore cu 4 luni. Dar s-ar putea să nu se sincronizeze cu ceea ce considerați „pe tot parcursul nopții”, deoarece somnul mare al bebelușului dvs. ar putea fi de la ora 19:00. până la 3 a.m. Bebelușii nu pot începe să doarmă până dimineața până la 5 luni.

 

Soacra mea spune că îmi voi strica copilul ținându-l prea mult. Adevărat?

Nu. Evolutiv vorbind, bebelușii sunt meniți să fie ținuți. De aceea sunt atât de blând și irezistibil. Deși este bine să ai copilul atașat de tine (printr-o folie sau un suport pentru bebeluși) în timpul zilei, noaptea este o poveste diferită. Bebelușilor obișnuiți să fie ținuți sau legați la somn le este greu să se îndepărteze independent – și să se liniștească înapoi la culcare când se trezesc în timpul nopții. Puneți copilul în pătuț somnoros, dar treaz, pe spate și lăsați-l să învețe să o facă singur.

 

Copilul meu nu doarme exact ca un copil. El zbate constant. Este ceva greșit?

Relaxa. Bebelușii își petrec până la jumătate din timpul de amânare zvâcnind, smucind, făcând zgomote de supt și aruncându-și membrele. Experții consideră că acest REM, sau somnul activ, este esențial pentru dezvoltarea creierului. Până la 6 luni, copilul dvs. va petrece mai mult timp în modul de somn liniștit.

 

Caca verde este normală?

Sigur. La fel este și muștarul maro, galben deschis și dezastruos. Aceste variații de nuanță depind de faptul dacă bebelușul consumă lapte de lapte sau lapte matern (și, în acest din urmă caz, dacă mișcarea intestinală vine din laptele din față sau din laptele din spate). Puteți ignora culoarea dacă nu este albă și cretă, groasă și neagră sau roșie. Aceste nuanțe ar putea semnala o boală, așa că anunțați medicul pediatru imediat. De asemenea, ar trebui să evitați să vă stabiliți cât de des merge copilul, indiferent dacă este de zece ori pe zi sau de câteva ori pe săptămână. Un marker mai semnificativ: ar trebui să aibă cel puțin șase scutece umede pe zi, ceea ce indică faptul că este bine hidratată și obține nutrienți de care are nevoie.

 

Este întotdeauna rău să trezești un bebeluș care doarme?

Nu. De fapt, există cazuri când este benefic. Dacă bebelușul nu se îngrașă, medicul pediatru va sfătui probabil să o treziți să se hrănească la intervale regulate. Pentru a se asigura că primește substanțele nutritive de care are nevoie. Este, de asemenea, o strategie bună pentru a trezi un copil care doarme înainte de a merge la culcare. Pentru o „hrană de vis”, în care este suficient de trează ca să se prindă sau să suge o sticlă (și apoi să adoarmă în timp ce mănâncă). În acest fel, ea poate să amâne o perioadă mai lungă în timpul nopții. Și până la 6 luni, îți poți trezi bebelușul dintr-un pui de somn lung pentru a-l ține la timp. Astfel încât să coboare mai ușor la culcare.

 

De ce se presupune că sugarii trebuie să poarte pălărie tot timpul?

Nu sunt. În timp ce capul unui bebeluș este proporțional mai mare decât restul corpului său (ducând la pierderi de căldură mai mari), nu este nevoie ca el să aibă capota 24/7. Dacă ieși afară într-o zi rece, pune-i o pălărie, dar el nu are nevoie de una înăuntru.