Când vrei să faci lumea puțin mai frumoasă, donează!

Când vrei să faci lumea puțin mai frumoasă, donează!

0

Să ajuți când poți și cum poți semeni aflați în dificultate ori să încerci să le faci viața mai ușoară este poate lucrul care ne face pe unii dintre noi să ne simțim cel mai bine. Nimic nu este prea puțin atunci când oferi celui care nu are nimic, pentru că puținul tău este mult pentru el. Faptele bune nu sunt greu de făcut. Trebuie doar să privești în jur cu ochii larg deschiși, să îi vezi pe cei aflați în nevoie și să ai inima deschisă. Să îți pese. Și pentru nimic din ce faci să nu aștepți vreodată răsplată sau ceva la schimb.

Recomanda aceasta pagina! Un parinte iti va multumi:

Așa au gândit și cei de la Podravka atunci când au decis să facă o donație consistentă de produse Horeca pentru Organizația Umanitară CONCORDIA, organizație independentă, neguvernamentală și non-profit. Ce merită o organizație umanitară care de 28 de ani are ca misiune susținerea și (re)integrarea socială, familială, școlară și profesională a copiilor, tinerilor și familiilor aflate în dificultate, spre o viață independentă și autonomă? Cu siguranță că foarte mult respect. Pentru ajutorul oferit anual unui număr de peste 2.000 de persoane din București, Ploiești și Ariceștii Rahtivani (Prahova), ajutor care îmbracă cele mai variate forme, cu certitudine merită întregul nostru respect. Sigur, nu-i puțin lucru, însă respectul e bine să mai fie și palpabil. Să fie cel care dă savoarea unui bol cu mâncare caldă sau desertul care vine pe masă ca o bucurie. Și pentru că exact așa au simțit cei de la Podravka, așa au și făcut, donând Organizației Umanitare CONCORDIA Vegeta Fond de pește, Vegeta sos gravy, Vegeta concentrat de pui, Vegeta concentrat de vita, Vegeta concentrat de legume, de Vegeta sos de ciuperci Vegeta sos brun, Dolcela praf de budincă cu gust de vanilie și Dolcela zahar vanilat.

Avem deplina siguranță că toate acestea vor fi folosite cum nu se poate mai bine. Pentru cei în nevoie pe care organizația îi sprijină sau chiar de viitorii bucătari, elevi ai școlii de meserii de la Ploiești, copii și tineri care nu ar fi avut nicio șansă – care au fost abandonați de familie și societate – dar care și-au găsit drumul spre o viață independentă și demnă datorită sprijinului oferit de CONCORDIA.”Împreună facem lumea mai frumoasă și transformăm poveștile triste de viață în unele cu final fericit!”, spun cei care și-au unit eforturile în aceste proiecte frumoase. Ne-am dorit să fim și noi parte a acelui „împreună” și, de aceea, am ales să ne strecurăm timid în povestea pe care CONCORDIA o rescrie pentru cei care au nevoie de noi. Așa cum și cât am putut, fără să așteptăm răsplată sau ceva la schimb. Doar pentru că și nouă ne pasă.




Fara comentarii

Lasa un comentariu