Acasă Blog Pagina 744

Spectacol cu copii supradotati la Opera Romana

0

aura andra (http://operaonline.ro)In data de 14 noiembrie 2012, orele 19.00, Opera Romana incearca sa pregateasca un spectacol cu adevarat senzational, dedicat copiilor supradotati, in cadrul proiectului „Vreau la Opera”.

Un astfel de eveniment a fost realizat de catre mezzosoprana Oana Andra, intrarea fiind libera pentru toti cei care doresc sa ii admire pe copii.

Ceremonia de deschidere a evenimentului va incepe printr-o piesa jucata de 10 copii, atent selectati, care incearca sa transpuna publicului o parte din defectele lumii in care traim – atat de limitata, grabita, dar mai ales interesata de latura materiala a propriei noastre vietuiri.

Oana Andra a incercat sa realizeze in asa fel spectacolul incat fiecare copil supradotat sa evolueze pe scena, fiind imediat urmat de mentorul sau.

Evenimentul este sponsorizat de IRSCA Gifted Education, asociatie non-profit care isi doreste sa descopere si sa promoveze noi si noi talente.

Stem Sure, pe locul unu in recoltarea de celule stem

0

familie (www.saptamanamedicala.ro)Stem SURE a fost desemnata cea mai performanta companie de celule stem din Romania.

In urma celei de-a XVIII-a editii a topului firmelor din municipiul Bucuresti, organizat de catre Camera de Comert si Industrie a Municipiului Bucuresti, compania daneza Stem SURE a fost clasata pe locul 2, in categoria “Microintreprinderi”, domeniul “SERVICII”, grupa de activitate “Alte activitati referitoare la sanatatea umana”, fiind astfel prima companie de profil inclusa vreodata intr-un astfel de clasament.

Camera de Comert si Industrie a Municipiului Bucuresti a organizat a XVIII-a editie a Topul Firmelor din Municipiul Bucuresti, manifestare devenita traditionala pentru cea mai dinamica si puternica comunitate de afaceri a tarii, cea din Capitala.

Laureatii au fost stabiliti conform unei metodologii complexe, care imbina criterii precum cifra de afaceri sau rata profitului, cu criterii ce tin mai mult de latura calitativa a activitatii desfasurate de companii – eficienta utilizarii resurselor umane si eficienta utilizarii capitalului angajat.

Bogdan Ivanescu, presedinte Stem SURE: “Suntem prima companie de celule stem din Romania care primeste un asemenea premiu si suntem onorati de acest lucru. Faptul ca suntem primii care au reusit sa ofere cu profesionalism, daruire, curaj si foarte multa munca aceasta categorie de servicii si singurii care le ofera la adevaratele standarde occidentale, in speta daneze, si faptul ca furnizam cel mai rapid rezultat al procesarii – in medie in 36 ore de la nastere, ca suntem primii care stocam celule stem in mod standard in 2 recipiente, primii care am introdus o reala asigurare pentru terapii cu celule stem, primii care am inceput sa pregatim multiplicarea celulara si singurii care oferim testarea HLA gratuita pentru clientii nostrii – arata unicitatea acestei companii si explica in plus de ce Stem SURE  este unul dintre leaderii pietei din Romania pe acest segment. In plus, compania noastra este o companie bazata pe corectitudine si profesionalism, cu radacini Daneze, care promite pastrarea standardelor asumate cu orice pret, asigurandu-va in continuare de toata daruirea noastra pentru viitorul familiei dumneavoastra”.

Sursa: www.mujer.ro

Mama de 31 de kilograme

0

mama slaba (www.modista.ro)De obicei, atunci cand cineva ii spune unei mame ca arata mai degraba ca sora fiicei ei, este vorba despre o observatie laudativa. In unele cazuri, insa, afirmatia contine un adevar tulburator.

Rebecca Jones este o englezoaica de 26 de ani, mamica unei fetite de 7 ani. Maisy Jones cantareste 37 de kilograme, cu 6 mai mult decat mama ei.

Socant! Intr-o fotografie recenta, abia se poate face distinctia intre mama si fiica. Cele doua poarta haine identice si au coafuri asemanatoare.

Rebecca, secretara la un centru medical, se hraneste numai cu supa, paine prajita si bauturi energizante. Doctorii au avertizat-o ca daca nu isi schimba obiceiurile, ar putea muri, informeaza DailyMail in format electronic.

“Port aceleasi haine ca fiica mea. Asta ma face sa ma simt mandra! Stiu ca e gresit, dar am un sentiment placut cand ma imbrac asa. Nu ma consider slaba. Intotdeauna am crezut ca sunt destul de mare”, a declarat Rebecca.

Femeia se lupta cu anorexia de la varsta de 11 ani, cand, ca urmare a divortului parintilor ei, Rebecca a inceput sa manance in exces ca sa-si stabilizeze sentimentele, relateaza www.modista.ro.

In scurt timp, ea a ajuns la greutatea de 80 de kg si a devenit bataia de joc a colegilor de la scoala. Din cauza umilintelor la care a fost supusa, tanara si-a pierdut increderea in ea.

La varsta de 13 ani, Rebecca a slabit brusc si a inceput sa primeasca o multime de complimente legate de silueta ei. Dar toate acestea au venit cu un pret: ea aproape ca a incetat sa mai manance.

“Mama a crezut ca am slabit datorita schimbarilor hormonale specifice adolescentei, dar nu era adevarat. In doi ani am ajuns la greutatea de 50 de kg si nu mi-a mai venit menstruatia”, a marturisit tanara.

Desi de multe ori era prea slabita ca sa se ridice din pat, Rebecca s-a inscris la facultate la Universitatea din Manchester. Acolo l-a intalnit pe tatal lui Maisy. Dupa o relatie mai lunga cu acesta, Rebecca a ramas insarcinata.

“Credeam ca anorexia m-a lasat infertila. Nu am stiut ca sunt gravida pana cand am simtit o lovitura in burtica. Mi-am facut o ecografie si am aflat ca eram insarcinata” recunoaste secretara.

Doctorii au incercat sa o convinga sa manance sanatos, recomandandu-i un regim pe baza de carne de pui, proteine si vitamine. Dar stomacul femeii nu era obisnuit cu hrana normala. Rebecca se simtea rau dupa fiecare masa, asa ca si-a inventat propria dieta.

Femeia a supravietuit mancand paine si sfecla. In timpul sarcinii, s-a ingrasat doar 2 kg, adica exact greutatea bebelusului ei la nastere. Desi micuta Maisy a venit pe lume sanatoasa, ea nu cantarea nici 3 kilograme.

Dupa sarcina, Rebecca a trecut la o dieta exclusiv lichida si a reusit sa mai slabeasca pana a ajuns la sinistra greutate de 32 de kg.

“Intr-o zi, am luat una din bluzele fiicei mele si am constatat ca mi se potrivea perfect. De atunci, facem schimb de haine”, a declarat femeia.

Tanara nu ii impune restrictii alimentare fiicei ei. Aceasta are voie sa manance tot ce pofteste, chiar si ciocolata si prajituri.

“Fetita stie ca am o tulburare alimentara si este constienta ca e ceva rau. Cu toate astea, nu ii interzic sa manance anumite lucruri. Nu vreau sa-i fac asta”, reucunoaste Rebecca.

Aceasta a spus ca Maisy incearca sa o convinga sa manance si ii ofera tot timpul prajituri si mancare, dar ea refuza. Mai mult, mama copilei a fost diagnosticata cu hipokalemie, adica un deficit sever de potasiu care slabeste musculatura.

Rebecca isi monitorizeaza lunar cantiatea de potasiu din sange si ritmul cardiac. Medicii au avertizat-o ca daca nu se ingrasa, ar putea suferi un infarct fatal.

“Sunt ingrozita de ideea ca nu am sa apuc sa o vad pe Maisy crescand. Mi-ar placea sa mananc –  sa ies la un restaurant cu fiica mea – dar nu pot” declara Rebecca.

Vaccinul impotriva cancerului de san revolutioneaza lumea

0

Distrugerea celulelor canceroase ar putea fi la fel de usoara ca eliminarea bacteriilor si a virusurilor prin intermediul vaccinarii.

Cercetatorii lucreaza la un vaccin capabil sa depisteze celulele canceroase si sa le omoare. Produsul va fi eficient impotriva cancerului la san si a celui ovarian.

Spre deosebire de vaccinul impotriva HPV, noul preparat nu va avea efect profilactic ci terapeutic, tratand boala diagnosticata, relateaza modista.ro.

Studiul a fost efectuat pe 26 de femei care aveau cancer in faza avansata. Cele mai multe suferisera deja interventii chirurgicale si urmasera sedinte de chimioterapie.

Voluntarele au fost injectate cu un preparat care contine proteine gasite de obicei in tumorile ovariene si in cele ale sanului. Vaccinul mai continea si o serie de ingrediente cu efect imunostimulator si citostatic cunoscut.

Combinatia s-a dovedit a fi promitoatoare, pentru ca femeile au avut o rata a supravietuirii mai buna.

Una din femei suferise o mastectomie partiala, o histerectomie, fusese supusa radioterapiei si chimioterapiei si i se scosesera si ovarele. Aceasta a raspuns foarte bine la vaccin. Dupa trei ani de la injectie, tumorile nu au mai aparut.

“Acest lucru este neobisnuit pentru cancerul la san. Tumorile nu dispar pur si simplu! Asa ca atribuim evolutia benefica a femeii vaccinului”, declara medicii.

Cu toate acestea, incertitudinea rezultatelor nu permite inceperea unei vaccinari sistematice a femeilor impotriva cancerului de san si a celui ovarian.

Secretul acestui vaccin rezida in capacitatea lui de a trezi un raspuns in sistemul imunitar care, dupa aceea, este capabil sa vindece singur organismul. Descoperirea este revolutionara pentru ca, pana acum, nu era sigur ce rol joaca sistemul imunitar in combaterea cancerului.

Meniu sanatos pentru un copil sanatos

0

copil care mananca (www.hubcityfm.org)Desi grija fata de propriul copil este, nu toti parintii sunt la fel de protectori atunci cand vine vorba de o alimentatie echilibrata si de alcatuirea unui meniu sanatos zilnic.

De aici si pana la problemele legate de nutritie sau de obezitate nu mai este decat un pas destul de mic. De aceea, realizarea unui meniu sanatos zilnic reprezinta cheia succesului pentru a avea un copil sanatos mai taziu.

De aceea, excesul de zahar, sare sau grasimi in alimentatia copilului reprezinta o mare problema, conducand la adevarate pericole pentru sanatate. Nici sucurile din comert carbogazoase sau necarbogazificate nu ar trebui consumate de catre copii, singura si cea mai sanatoasa alternativa fiind reprezentata de realizarea sucului de fructe in casa.

Meniul zilnic al unui copil va trebui sa contina proteine atat de origine animala, cat si vegetala, legume, paine integrala si multe lichide. Toate acestea vor trebui integrate putin cate putin in micul dejun si in proportii foarte bine calculate.

Pranzul va trebui sa contina supe sau ciorbe acre, legume la cuptor, salate si carne de pui, peste sau de vita preparata la cuptor.

Cina va trebui sa imite in chip cat mai asemanator felul doi al pranzului – carne de pui, peste sau vita fierte sau preparate la cuptor, avand alaturi o portie de legume inabusite. Desertul nu se serveste niciodata imediat dupa masa, ci numai la o distanta de minim o ora. Salatele de fructe, inghetata cu fructe naturale sau iaurtul pot inlocui cu succes deserturile avand compusi mult mai artificiali.

Cum sa redevenim suple dupa nastere?

0

victoria beckam (http://fitnessanddefense.com)Chiar daca multe mamici sunt dezamagite de silueta cu care au ramas dupa nastere, vedetele de la Hollywood si nu numai ne dezvaluie o serie de trucuri pentru a ne recapata formele dorite.

Victoria Beckam, una dintre vedetele cele mai populare din lume este mamica pentru a patra oara. Cu toate acestea, silueta sa este inca de invidiat de multe dintre tinerile mamici. Cu toate ca i-a fost destul de greu dupa patru operatii prin cezariana, Victoria a ales sa faca multe exercitii tip yoga, alaturi de antrenorulsau personal.

Chiar daca unii medici recomanda ca pe toata perioada alaptarii, sportul sa fie intrerupt, astfel de exercitii nu impun prea mult efort si tocmai de aceea pot fi efectuate imediat dupa nastere.

De asemenea, alimentatia vedetei a constat in multe legume proaspete, dar si proteine de origine animala. Datorita continutului lor bogat in carbohidrati, vedeta nu a consumat fructe.

Asa ca, oua fierte, legume la cuptor, salatele si un pahar de iaurt au reprezentat dieta sa de mai bine de doua luni.

Dan Cruceru povesteste cum este sa fie tata…

0

dan cruceru (www.radardemedia.ro)Doar de cateva saptamani tatic, Dan Cruceru se numara printre cei mai fericiti si mai emotionati parinti de fetite.

Sophia Maria este numele pe care il poarta fetita prezentatorului Povestirilor Adevarate ale postului Acasa TV. Cu toate ca sarcina i-a luat pe neasteptate, atat el, cat si sotia sa Cristina povestesc ca se simt mandri si in acelasi timp destul de incantati si fericiti ca isi pot tine in brate fetita in fiecare zi.

Chiar daca viata alaturi de fetita nu mai este aceeasi cu care ei erau obisnuiti, in realitate cei doi reusesc sa isi imparta destul de bine treburile casnice in asa fel incat sa nu se simta extenuati si sa le ramana ceva timp si pentru relatia de cuplu.

Pana la nasterea Sophiei, Dan Cruceru era de parere ca nimic nu va fi modificat de la locul sau, totul pastrandu-se ca mai inainte. Insa…lucrurile stau astazi putin mai mult decat diferit. Cei doi isi iubesc fetita intr-atat de mult incat ea reprezinta acum intreaga lor viata.

Copil alergic sau racit?

0

fetita racita (www.evz.ro)Atunci cand copilul tau este alergic iti vei putea da seama destul de greu daca este racit sau daca este unul dintre simptomele starii de alergie.

De cele mai multe ori, atat copilul alergic, cat si cel racit prezinta simptome asemanatoare – stranuta, fuseste, ii curg ochii. Chiar si asa, simpla raceala ajunge sa treaca in maxim sapte zile cu ajutorul unei medicatii corespunzatoare.

Cu toate acestea, virozele obisnuite ajung sa treaca mult mai repede, in maxim doua-trei zile, nefiind nevoie sa ii administrati copilului antibiotice.

Diferenta dintre raceala si alergie este una destul de greu de diferentiat. De regula, alergia dureaza o perioada mai indelungata si nu este insotita de febra. In astfel de cazuri este indicat sa consultati medicul alergolog in vederea depistarii sursei alergiei.

Chiar daca alergia nu este un semn intotdeauna alarmant, lasata netratata aceasta poate conduce la aparitia astmului bronsic. De aceea, in cazul in care alergia este confundata cu raceala i se pot administra copilului antibiotice ceea ce poate provoca reactii suparatoare sau de-a dreptul ingrijoratoare.

Asa ca, indiferent de situatie, prezentati-va de urgenta la medic in vederea diagnosticarii si recomandarii tratamentului corespunzator.

Sapte idei pentru a indragi sportul dupa nastere

0

jogging (www.dietadeslabit.com)Dupa nastere nu toate mamicile par sa fie la fel de multumite de formele cu care au ramas. De aceea, ori de cate ori trec pe langa salile de fitness isi propun ca de luna viitoare sa le viziteze. Insa, ce-i drept, nu toate adora sa faca sport si nici nu il indragesc prea tare.

Insa, pentru a reusi sa iubesti sportul macar pentru o jumatate de ora pe zi, iata ce trebuie sa faci:

  1. Atunci cand iti doresti sa alergi nu iti impune sa faci turul stadionului de nu stiu cate ori intrucat nu vei reusi – lasa totul sa decurga de la sine!
  2. Daca mergi la sala este indicat sa ai o discutie cu antrenorul tau si sa il rogi sa iti recomande cele mai potrivite exercitii fizice pentru a scapa de formele tale mai rotunjoare care iti displac atat de mult;
  3. Incearca sa te imbraci adecvat vremii in asa fel incat sa nu te lasi pagubasa inca de la primele runde de alergare;
  4. Pentru a avea intr-adevar succes este indicat sa efectuezi exercitiile cat mai corect si sa nu incerci sa te furi;
  5. Nu forta nota – indiferent cat de mult ti-ai dori sa scapi de kilogramele de dupa nastere nu exagera prea mult intrucat vei putea face febra musculara;
  6. Nu lenevi – odata ce te-ai decis sa faci ceva, incearca sa iti tii promisiunile fata de tine si in fiecare zi sa duci la bun sfarsit ceea ce ti-ai propus;
  7. 7.     Nu sari peste cele 10-15 minute de incalzire fizica – sunt foarte importante pentru reusita programului tau din acea zi.

Cum sa prevenim uscarea pielii bebelusului?

bebelus (http://absoluteessential.com)Protejarea pielii bebelusului este o cerinta obligatorie pentru orice parinte. Fiind mult mai sensibila decat cea a unui adult, pielea bebelusului este mult mai usor supusa uscarii. De regula, tesutul epidermic este mai subtire decat al unui adult, producand o cantitate mai mica de sebum.

De aceea, pentru a evita o uscare excesiva a pielii bebelusului va trebui sa tineti cont de cateva sfaturi:

  • Aveti in vedere ca aerul din incapere sa nu fie prea uscat si de aceea nu incalziti prea tare peretii camerei;
  • Nu ii efectuati bebelusului baie foarte des si nici nu folositi apa foarte calda. De asemenea, medicii recomanda o baie de maxim 10 minute pentru a se evita uscarea pielii.
  • Folositi intotdeauna o solutie de hidratare in asa fel incat pielea sa nu aiba timp sa se inaspreasca sau sa se usuce;
  • Nu folositi sapun – de regula, este recomandat sa evitati produsele parfumate. In cazul in care in continutul produselor de imbaiere se regaseste o cantitate mai mare de lipide, nu este nimic in neregula;
  • Nu imbracati niciodata bebelusul cu haine din material sintetic intrucat se pot produce iritatii, iar pielea se va usca;
  • Spalati rufele bebelusului cu un detergent creat special pentru pielea sensibila a acestuia;
  • Folositi o crema protectoare pentru pielea fetei, mai ales in timpul sezonului racoros.